Prima pagină » EXCLUSIV » Turcii de la Makyol înving la CAB pe WeBuild, dar încă așteaptă decizia CNAIR de atribuire a CONTRACTULUI URIAȘ pentru Tunelul Meseș, dorit și de UMB

Turcii de la Makyol înving la CAB pe WeBuild, dar încă așteaptă decizia CNAIR de atribuire a CONTRACTULUI URIAȘ pentru Tunelul Meseș, dorit și de UMB

Turcii de la Makyol înving la CAB pe WeBuild, dar încă așteaptă decizia CNAIR de atribuire a CONTRACTULUI URIAȘ pentru Tunelul Meseș, dorit și de UMB

Turcii de la Makyol au câștigat definitiv, la Curtea de Apel București, procesul cu constructorul WeBuild, care a depus o contestație, în încercarea de a obține uriașul contract de peste 7,5 miliarde de lei licitat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru un segment din Autostrada Transilvania, care include și Tunelul Meseș. Oficialii CNAIR spun însă, în exclusivitate pentru Gândul, că evaluarea viitorului constructor al acestui segment din Autostrada Transilvania nu s-a încheiat și contractul nu a fost încă semnat.

  • Acest segment din autostradă pentru care CNAIR a făcut licitație și care include și Tunelul Meseș, în lungime de aproximativ trei kilometri, necesită lucrări de anvergură.
  • Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. (lider) – Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi A.S. a bifat, prin decizia Curții de Apel București, o victorie în drumul spre obținerea contractului, pentru care a depus ofertă și asocierea condusă de UMB, firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, aflată pe primul loc în clasamentul constructorilor de autostrăzi din România.

Gândul a dezvăluit, în exclusivitate, încă din 24 ianuarie (detalii AICI), că turcii de la Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. – aflată pe locul secund în topul celor mai mari constructori de autostrăzi și drumuri expres din România – s-au aflat în pole-position pentru preluarea acestui contract uriaș.

  • În data de 23 ianuarie 2024 s-a încheiat analiza ofertelor tehnice, apoi a început evaluarea financiară, termenul CNAIR fiind sfârșitul lunii februarie a acestui an.
  • Licitația pentru lotul „Poarta Sălajului-Zalău-Nușfalău” – cu tunel de aproape 3 kilometri la Meseș – a fost lansată în urmă cu un an, în data de 10 februarie 2023.
  • Asocierea Makyol-Ozaltin a avut cea mai bună ofertă tehnică. În ceea ce privește componenta financiară, prețul ofertei a avut o pondere de 55% din punctajul total.
  • Tunelul Meseș are o lungime de 2,8 kilometri și două galerii. Viteza de proiectare, potrivit specificațiilor tehnice, este de 120 km/h.

Sursa – CNAIR

Turcii de la Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. s-au luptat, inițial, pentru obținerea acestui uriaș contract, la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), după ce CNAIR a solicitat clarificări suplimentare referitoare la preț, oferta fiind sub estimările CNAIR.

În data de 15 martie 2024, CNSC a dat dreptate companiei Makyol.

 „Admite contestația și dispune remedierea”, a fost decizia CNSC (alte informații AICI)

Webuild a depus contestație la CAB

A trecut un an de la lansarea licitației pentru lotul Poarta Sălajului-Zalău-Nușfalău, lot de 41 de kilometri, cu o valoare estimată la aproximativ 8 miliarde de lei, iar lupta pentru obținerea acestui contract a fost una încinsă.

După ce compania UMB – deținută de afaceristul Dorinel Umbrărescu – a ieșit din scenariu, compania Makyol din Turcia a avut de luptat cu WeBuild. Dar CNSC a decis că Makyol are dreptate, iar WeBuild a contraatacat.

Constructorul WeBuild a depus contestație la Curtea de Apel București, după ce turcilor de la Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. li s-a dat dreptate la CNSC, dar întreaga speță a luat o turnură cu totul neașteptată.

Adversarii Makyol în lupta pentru câștigarea segmentului din Autostrada Transilvania pe care se află și Tunelul Meseș au renunțat la judecată!

„Ia act de cererea de renunțare la judecata plângerii. Obligă petenta către intimata Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret AS la plata sumei de 6.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă”, au decis judecătorii de la Curtea de Apel București.

După decizia definitivă a CAB din 10 mai 2024, CNAIR urmează să desemneze câștigătorul pentru acest lot al Autostrăzii Transilvania.

CNAIR: „Mai avem ceva de muncă până sa ajungem la semnare”

În urma acestei decizii a Curții de Apel București, Gândul l-a contactat pe Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, iar acesta a transmis, în exclusivitate, că procesul de evaluare nu a fost, încă, încheiat.

„Nu s-a terminat procesul de evaluare, mai durează. Nici nu am desemnat câștigătorul. Pe urmă pot veni contestațiile. Mai avem ceva de muncă până să ajungem la semnare”, a spus purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Decizia dată de magistrații CAB nu înseamnă, totuși, că va fi semnat contractul cu Makyol, iar din informațiile obținute de Gândul rezultă că abia în vara acestui an ar putea fi desemnat câștigătorul. Ulterior, ar putea fi depuse, din nou, contestații, ceea ce ar putea însemna că un câștigător pentru acest segment al Autostrăzii Transilvania – incluzând și Tunelul Meseș – ar putea să nu devină o realitate în anul 2024.

Ce presupune acest contract uriaș

Este vorba de contractul „Proiectarea și execuția Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3B: Mihăiești – Suplacu de Barcău, Subsecțiunea 3B3: Poarta Sălajului – Zalău, inclusiv Tunel rutier la profil de autostradă în zona Meseș și Subsecțiunea 3B4: Zalău – Nușfalău”, care are o valoare maximă la  8.847.104.999 de lei, fără TVA.

„Obiectul contractului îl reprezintă Proiectarea și Execuția Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3B: Mihăiești – Suplacu de Barcău, Subsecțiunea 3B3: Poarta Sălajului – Zalău, inclusiv Tunel rutier la profil de autostradă în zona Meseș și Subsecțiunea 3B4: Zalău – Nușfalău în lungime de aproximativ 41 km, din care aproximativ 2,8 km de tunel, în conformitate cu prevederile contractului de lucrări”, potrivit documentelor care au fost încărcate în SEAP.

Vorbim de o lucrare extrem de complexă, ce implică execuția faimosului Tunel Meseș (cu două galerii) – cu un cost estimat de aproximativ un miliard de lei (fără TVA) -, în lungime de 2,89 km și cu două benzi de circulație pe sens, precum și construcția a 65 de viaducte, poduri și pasaje”.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor

Prețul, cel mai important factor de evaluare a ofertei

Conform documentelor oficiale, prețul a fost cel mai important factor de evaluare a ofertei:

  • Experiența deținută de inginerul proiectant de poduri – 4%
  • Prețul ofertei – 55%
  • Algoritm de calcul: punctajul s-a acordat în primul rând după cel mai scăzut dintre prețuri
  • Metodologia de realizare a contractului și planificarea resurselor tehnice și umane în corelare cu specificul și complexitatea activităților – 15%
  • Perioada de garanție a lucrărilor – 9%
  • Experiența deținută de managerul de proiect – 6%
  • Experiența deținută de inginerul proiectant de tuneluri – 7%
  • Experiența deținută de inginerul proiectant de drumuri – 4%

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Ministerul Transporturilor a semnat încă trei contracte pentru construcția a 68 de km de autostradă în zona Transilvaniei

Makyol ar putea construi integral Autostrada Sibiu-Făgăraș. După UMB și WeBuild, compania din Turcia devine al treilea constructor important

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât să mănânci pentru a-ți proteja inima? O analiză a 87 de studii oferă răspunsul!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!