Cazul procurorilor militari ai DNA care au pus-o sub acuzare joi seara pe Florentina Ioniță, șefa Spitalului Militar Central, s-ar putea extinde, potrivit unor surse.
Anchetatorii suspectează că aceasta, prin soț – omul de afaceri Marcel Radu Ioniță – ar fi „implicată” – de ceva vreme – în ridicarea unui hotel pe malul Mării Negre. Este vorba de stațiunea Venus, unde firma în care este acționar soțul șefei Spitalului Militar ar construi un complex hotelier.
Potrivit datelor publice, Marcel Radu Ioniță – soțul Florentinei Ioniță, este asociat unic în societatea Avanti Beach SRL, care în 2024 avea deschise mai multe puncte de lucru în stațiunea Venus, municipiul Mangalia, inclusiv pe Plaja Venus II. Datele însă arată că soțul Florentinei Ioniță este implicat în societatea Avanti Beach SRL de cel puțin 17 ani, de când a preluat-o prin cesiune de la un alt asociat unic, Florin Dedu.
Avanti Beach SRL, firma de „restaurante” care ar construi un hotel pe plaja din Venus, are potrivit Ministerului de Finanțe – 2 salariați declarați în anul fiscal 2024, este pe pierdere și a avut anul trecut o cifră de afaceri netă de 409.000 lei.
În spațiul public însă, încă din anul 2021, societatea în care este implicat soțul Florentinei Ioniță apare că intenționa să dezvolte un proiect imobiliar Hotel S+P+ 2 etaje Avanti Beach Hotel, cu terasă circulabilă, piscină și instalații ecologice de producere a energiei – titularul proiectului fiind însă societatea Omifa Impex SRL.
Soțul șefei Spitalului Miliar, Marcel Radu Ioniță a fost implicat de-a lungul vremii și în societățile SC General Market SRL și Mario Impex 93. În ambele firme a fost asociat chiar cu soția – Florentina Ioniță, înainte ca aceasta să devină șefa Spitalului Militar Central.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2Fwhatsapp-image-2025-10-16-at-18-36-22-scaled.jpeg)
Dosarul Florentinei Ioniță este instrumentat chiar de șeful Serviciului Militar al DNA, Adrian Mircea care este magistrat și general de brigadă.
Datele din dosar arată că speța care vizează situația din Spitalul Militar a început să fie investigată de DNA încă de acum 2 ani.
Pe 17 noiembrie 2023, Serviciul Militar al DNA s-a sesizat din oficiu pe mai multe presupuse infracțiuni care s-ar fi petrecut în Spitalul Militar „Dr. Carol Davila”, ancheta a început inițial in rem, iar pe 10 octombrie 2025, procurorii DNA au schimbat încadrarea juridică.
Procurorii au derulat începând cu luna aprilie a anului 2025 o serie de expertize și au continuat să investigheze proiecte europene finanțate din fonduri nerambursabile, suspectând că prin mai multe acte materiale s-ar fi săvârșit infracțiunea de „uzurpare a funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată”, prevăzută de legea 78/2000.
Prima „problemă” în cazul Florentina Ioniță o reprezintă un proiect european numit „Furnizarea serviciilor de sănătate din programele de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al leziunilor precanceroase colorectale – ROCCAS II București-Ilfov”, în valoare de 23,9 milioane de lei din care 18,8 milioane de lei – erau banii care reveneau Spitalului Militar.
Programul trebuia să promoveze incluziunea socială, să combată sărăcia și discriminarea iar obiectul proiectului era să organizeze programe de sănătate orientate către prevenție, depistare și tratament precoce al cancerului colorectal pentru 50.0000 de persoane din București – Ilfov, din care 53% trebuiau să fie persoane vulnerabile.
Pentru acest program, Florentina Ioniță ar fi selectat 39 de experți angajați pe posturi în afara organigramei – dintre care: 19 experți din sursă internă/ cadre militare active din Spitalul Militar, 10 experți din sursă internă/ personal civil din Spitalul Militar și alți 10 experți selectați din sursă externă.
Pentru că Spitalul Militar era subordonat Statului Major al Apărării, prin Direcția Medicală, DNA atrage atenția că „la nivelul Ministerului Apărării Naționale, nu a fost aprobată, prin ordin, de către ministrul apărării naționale, în calitate de ordonatorul principal de credite, o procedură internă privind recrutarea și selecția personalului angajat în afara organigramei în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile accesate/derulate de către Ministerul Apărării Naționale și/sau structurile subordonate acestuia, în conformitate cu prevederile art.16, alin.106 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.
Ca arate, procedura ar fi fost întocmită de angajați ai Spitalului Militar și aprobată de comandantul Florentina Ioniță, „contrar prevederilor art.16 alin.(106) din Legea 153/2017, care menționează că procedura internă se aprobă prin decizie de ordonatorul principal de credite, în cazul acesta prin ordin de către ministrul apărării naționale”
„Prezintă relevanță în cauză că, după data publicării în Monitorul Oficial nr. 546 din 19 iunie 2023 a Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.119 din 31 mai 2023, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila” București nu a mai organizat niciun concurs pentru ocuparea unor funcții în afara organigramei aferente implementării proiectului finanțat din Programul Operațional Capital Uman”, arată DNA.
Ca atare, consideră DNA, nefiind aprobată de ministrul Apărării o procedură de recrutare și selecție a personalului, Florentina Ioniță nu putea decât să nominalizeze personalul deja angajat, care urma să participe la programul european și să beneficieze de „o majorare a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, această majorare fiind proporțională cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect.”
Procurorii militari ai DNA cred că Ioniță „în mod premeditat” a optat la cererea de finanțare să angajeze experți în echipă pe posturi din afara organigramei:
„Prin raportate la legislația incidentă aplicabilă, există suspiciunea că, prin aprobarea procedurii interne de către comandantul unității medicale militare, gl.mr. med. dr. Ioniță-Radu Florentina, au fost încălcate prevederile art. 16 alin. (106) din Legea-cadru nr. 153/2017, aprobarea procedurii fiind responsabilitatea exclusivă a ordonatorului principal de credite, respectiv a ministrului apărării naționale, calitate pe care comandantul unității medicale militare nu o deținea.
Raportul de constatare al DNA arată că respectivele cheltuieli cu cele 29 de persoane din Spitalul Militar, angajate în proiect, pe funcții în afara organigramei, au fost în total de 5,4 milioane de lei, diferența de 2,2 milioane de lei fiind plătită nelegal.
Anchetatorii suspectează că Florentina Ioniță a încasat în plus 154.576 lei, iar col. med. Ștefani Constantin și Costache Daniel Octavian – fiecare, sume de peste 100.000 lei.
O altă „problemă” în ceea ce o privește pe Florentina Ioniță ar fi faptul că ea, în calitate de comandant al SUUMC, a spus spre aprobare Consiliului de Administrație, o notă justificativă privind scoaterea la concurs a 31 de posturi din afara organigramei pentru programul finanțat din fonduri europene.
Membrii CA au avizat în 2020 favorabil nota, semnătura de pe hârtie ar fi indescifrabilă iar totul s-ar fi făcut cu încălcarea prevederilor legale. DNA crede că CA al SUUMC nu avea atribuții legale să aprobe notele Florentinei Ioniță.
În dosar se arată că Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) a declasificat pe 21 august 2025 o serie de extrase din acte normative de legislație terțiară, care inițial erau clasificate drept secret de serviciu, prin care se arată ordinele miniștrilor Apărării din 2012 și 2020 – care aprobă statele de funcții și numărul necesar de posturi de la SUUMC, toate acestea fiind atributul Șefului Statului Major al Apărării.
Pe 3 septembrie 2025, Direcția Medicală din MApN a transmis la DNA hotărârile CA și deciziile prin care Florentina Ioniță ar fi aprobat statul de funcții în afara organigramei. Ea ar fi inclus 2 funcții – necesare pentru implementarea proiectului și a dispus demararea procesului de recrutare și selecție pentru postul vacant de coordonator medical.
Procurorii militari ai DNA au mers pe firul situației și au verificat și concursul pentru ocuparea funcțiilor înființate în afara organigramei de către Florentina Ioniță. Aici ar fi descoperit alte nereguli: aprobări în locul ministrului Apărării, în locul șefului Statului Major al Apărării, și în noiembrie 2020, Florentina Ioniță și-ar fi aprobat singură procesul verbal de evaluare a dosarelor de concurs, ea ajungând și pe funcția de director științific, deși nu putea legal să o ocupe, aceasta ajungând într-o situație de conflict de interese și incompatibilitate.
Mai mult, programul financiar nici nu finanța activități de cercetare științifică. Anchetatorii cred că aceasta nici măcar nu a întreprins și nici nu a generat activități de acest gen.
Cazul DNA vizează și angajarea echipei de implementare a proiectului – 39 de persoane, care ar fi ocupat funcții în afara organigramei, cadrele militare active ajungând astfel să aibă un cumul de funcții la același angajator – MApN – deși legislația specifică interzice expres acest lucru.
Procurorii au analizat corespondența purtată cu Direcția Militară în situația interdicției cumulului de funcții pentru cele 19 cadre militare și pentru Florentina Ioniță și consideră că ofițerii nu și-ar fi îndeplinit obligația de a obține aprobarea pentru funcțiile pe care voiau să le ocupe prin cumul la MApN.
Speța cuprinde și o analiză pe situația individuală a experților și cadrelor militare implicate în proiect, pontajele, ordonanțările la plată, drepturile salariale brute fiind în valoare totală de 8,2 milioane de lei din bugetul UE (80%), bugetul de stat(18%) și bugetul propriu (2%). 7,9 milioane de lei ar fi fost dispuse de Florentina Ioniță și 369.000 de lei ar fi fost semnate de colonelul medic Ștefani Constantin.
Anchetatorii DNA au pus-o sub acuzare joi pe Florentina Ioniță pentru uzurpare a funcției în formă continuată – 6 acte materiale, pentru abuz în serviciu – 108 acte materiale și pentru complicitate la abuz (108 acte materiale) – prejudiciul în dosar fiind toate plățile care ar fi fost dispuse în mod nelegal.
După zeci de ore de percheziții, DNA a plasat-o pe Ioniță sub măsura preventivă a controlului judiciar și i-a fost fixată plata unei cauțiuni de 1 milion de lei.
Ceilalți 18 medici militari din Spitalul Militar, implicați în proiectul gestionat de Florentina Ioniță, sunt și ei suspecți în dosarul DNA.
Decorată și avansată în grad de președinți ai României, apropiată de politicieni importanți, Florentina Ioniță (61 de ani), general de 2 stele și prima femeie general comandant al Spitalului Militar Central, a avut 2 contracte de management pentru șefia instituției.
Primul contract este din 2017 și este semnat de ministrul Apărării Naționale Adrian Țuțuianu ( Guvern Mihai Tudose) pe o perioadă de 3 ani – contract care s-a prelungit prin 3 acte adiționale până în ianuarie 2022 și un al doilea contract semnat în 2022, tot de ministrul Apărării Naționale Vasile Dîncu ( Guvern Nicolae Ciucă).
Al doilea contract de management în fruntea Spitalului Militar al Florentinei Ioniță a fost semnat însă pe o perioadă de 4 ani și urma să expire pe 23 ianuarie 2026.
Actualul ministru al Apărării din Guvernul Ilie Bolojan, Ionuț Moșteanu, a anunțat că a schimbat-o din funcție și a trecut-o în rezervă pe Florentina Ioniță, în urma anchetei DNA care o vizează.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI