• Publicat:
Coronavirus

RECORD NEGATIV. Prețurile de comercializare a legumelor și fructelor, în vrie. Pe fondul pandemiei de COVID-19, samsarii vând aceste produse la prețuri triple

RECORD NEGATIV. Prețurile de comercializare a legumelor și fructelor, în vrie. Pe fondul pandemiei de COVID-19, samsarii vând aceste produse la prețuri triple
Samsarii de produse găsesc subterfugii pentru a achiziționa produse agricole la prețuri derizorii și de a le comercializa la prețuri triple sau mai mari

Federația Națională a Lucrătorilor și Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt își exprimă indignarea și dezamăgirea față de măsurile adoptate de Guvernul României în contextul stării de urgență generate de pandemia COVID-19 și anunță că, în piețe și magazine, prețurile legumelor și fructelor autohtone au ajuns la un nivel greu de controlat, deși producătorii agricoli vând la prețuri foarte mici.

„Cerem de urgență Guvernului României și Ministerului Agriculturii să identifice măsuri prin care legumele și fructele autohtone să ajungă în magazine, totodată să dispună măsuri prin care să se instituie un control asupra prețurilor de comercializare a legumelor și fructelor, știut fiind faptul că în momentul de față în piețe și magazine prețurile au ajuns la un nivel greu de controlat, deși producătorii agricoli vând la prețuri foarte mici. Practic, sunt încurajați «samsarii» de produse care găsesc tot felul de subterfugii pentru a achiziționa produse agricole la prețuri derizorii și de a le comercializa la prețuri triple sau mai mari”, susțin liderii celor două organizații.

Federația Națională a Lucrătorilor, federație care reprezintă inclusiv interesele producătorilor agricoli și cele ale crescătorilor de animale, împreună cu Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt susțin totodată că Executivul de la București nu a adoptat nici măcar o măsură adresată producătorilor agricoli.

În plus, niciuna din măsurile adoptate nu vizează asigurarea populației cu legume și fructe produse de către producătorii autohtoni.

Toate acestea în contextul în care circulația a fost restricționată iar în anumite zone s-au închis piețele agroalimentare și piețele en-gros.

„Este de neînțeles de ce Ministerul Agriculturii și Guvernul României nu și-au dat interesul să găsească măsuri prin care legumele și fructele produse autohton să ajungă în magazinele de cartier și/sau în supermarket-uri, ori hipermarketuri. Totodată, nu s-au avut în vedere producătorii agricoli și crescătorii de animale care în mare parte sunt organizați sub formă de PFA, II sau IF-uri și care nu sunt protejați sub nici o formă de prevederile legale adoptate, deși aceștia sunt contributori la bugetul de stat și la bugetele de asigurări sociale conform dispozițiilor legale”, susțin sindicaliștii. „La această dată fermierii mici din România pot asigura cantitățile necesare de legume proaspete. Cerem implicarea autorităților locale, a primarilor în special, pentru a-i ajuta pe producătorii locali de hrană în promovarea și în special în desfacerea producției realizate de aceștia”

În plus, în contextul reducerii sau chiar al sistării activității în multe din IMM-urile românești, autoritățile nu ar fi avut în vedere zilierii.

„Ca urmare a restrângerii activității, această categorie nu beneficiază de nici o prevedere legală. OUG-ul adoptat se referă la persoanele cu contracte individuale de muncă, dar zilierii desfășoară activitate în baza unei legi speciale”, se plâng membrii organizațiilor.

Aceștia consideră că dacă nu se vor lua de urgență măsuri pentru producătorii agricoli, aceștia vor fi decapitalizați, nu vor mai fi în măsură să producă, contribuind astfel la creșterea importurile, aflate oricum în creștere de la an la an, acest lucru fiind vizibil în balanța comercială a României.

„Considerăm că este la îndemâna Ministerului Agriculturii să propună Guvernului României să instituie scutiri de la plata impozitelor și taxelor la bugetul de stat pentru producătorii agricoli individuali, dar și PFA-uri, II-uri sau IF-uri care fac dovada comercializării produselor prin forme asociative (cooperative, asociații de producători, alte forme prevăzute de lege), dar și măsuri de colectare și distribuție a produselor agricole. Ministerul Agriculturii și Guvernul României au această responsabilitate față de producătorii agricoli mici și medii”, precizează liderii celor două organizații.

Exportăm materie-primă, importăm produse procesate

Anul trecut, țara noastră a înregistrat un deficit de 1,225 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu peste opt procente faţă de 2018, când s-a cifrat la 1,133 miliarde de euro, potrivit statisticilor MADR.

Cantitatea totală de produse agroalimentare exportate în perioada ianuarie-decembrie 2019 în ţările intra şi extra comunitare a fost dublă faţă de cea a importată, însă România continuă să exporte cu precădere materii-prime la un preţuri scăzute şi importă produse procesate cu valoare adăugată mare.

Datele ministerului de resort arată că, în 2019, au fost exportate 19,9 milioane de tone de produse agroalimentare, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a consemnat o cantitate de 18,48 milioane de tone. Importurile de alimente şi produse agricole a totalizat 9,09 milioane de tone anul trecut, fiind în creştere cu 580.000 de tone faţă de anul anterior (8,51 milioane de tone).

Într-o intervenție televizată, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Emil Dumitru, a precizat că producţia internă de legume, lapte şi grâu este suficientă la ora actuală pentru asigurarea consumului de alimente pentru români.

„Producţia internă de legume este una sezonieră. A început primăvara, este clar că avem o parte din legumele proaspete produse în spaţiile protejate din România. Nu sunt probleme, în momentul de faţă, pe ceea ce avem bază de date la Ministerul Agriculturii pe producţia autohtonă de anumite legume. Unele dintre ele, în mod natural, veneau din import sau comerţ intracomunitar. Sunt ceva probleme cu transportul pe acele coridoare verzi, dar nu întâmpinăm probleme foarte mari în aprovizionarea cu legume (…) Pe zona de legume, fiind o activitate sezonieră, vom putea să finanţăm, cum de altfel şi o facem, pe anumite măsuri de minimis, cultivarea de legume în spaţii protejate. Putem să înlocuim foarte mult din ceea ce înseamnă marfă provenită din comerţul intracomunitar cu producţie autohtonă, prin nişte măsuri dedicate atât fiscale, cât şi măsuri de finanţare, fie din fonduri europene pe agricultură, să putem să susţinem fermierii noştri să producă pentru piaţă şi să nu avem probleme în consumul populaţiei de alimente de bază”, a spus Dumitru la Digi 24.

Potrivit precizărilor sale, prin măsurile adoptate de către autorităţi, pot fi mărite capacităţile de producţie de legume, dar şi în industria de morărit şi panificaţie.

„Producţia internă, susţinută cu nişte măsuri aşa cum Guvernul României le-a adoptat în ultima perioadă, poate să-şi mărească capacităţile de producţie. Dacă discutăm de industria de morărit şi panificaţie, unde avem stocuri suficiente de grâu, în România putem să mărim capacităţile de producţie şi să nu mai achiziţionăm din comerţul intracomunitar produse de morărit şi panificaţie”, a menţionat Dumitru.

Anul trecut, valoarea exporturilor s-a majorat cu aproape 11%, însumând 7,199 miliarde de euro, în timp importurile au crescut din punct de vedere valoric cu 10,3%, până la 8,424 de miliarde de euro.

Sursă foto: Pixabay

Inchide