Anunțul ministrului Mediului despre Rabla 2017, după ce peste 10.000 de bonusuri au fost acordate în doar șase zile

Publicat: 23/05/2017, 19:17

„Românii au rezervat în mai puțin de șase zile de la startul programului, 10.000 de tichete electronice prin Rabla Clasic. Asta înseamnă, în medie, 1.600 de tichete rezervate pe zi și peste 40% tichete epuizate deja. Bugetul total alocat pentru Rabla Clasic este de 180 milioane lei, ceea ce poate permite casarea a circa 26.000 de mașini mai vechi de opt ani. Succesul programului este evident, deja, dacă ritmul rezervărilor de tichete se menține în continuare, putem lua în considerare o suplimentare a bugetului Rabla Clasic. Și programul Rabla Plus a început în forță, fiind rezervate 69 de mașini 100% electrice, față de 39 cât au fost achiziționate pe întregul program din 2016”, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

Din 18 mai, românii pot accesa Programul RABLA, prin care beneficiază de o reducere de până la 51.000 de lei la achiziționarea unei mașini noi, dacă dau la casat autoturismul vechi. La centrele REMAT nu s-au mai format cozi ca în anii trecuți, datorită modificărilor legislative. De exemplu, la cel mai mare centru de acest fel din sudul Bucureștiului au mers, în cele cinci zile, doar zece posesori de rable.

„Nu se mai formează cozi ca în anii trecuți fiindcă acum tot ce ține de birocrație s-a mutat la dealerii auto. Acolo merge cetățeanul, depune dosarul cu toate actele necesare, iar după ce se face validarea vine la noi și predă mașina. Aici nu stă nici 10 minute, pentru că noi doar verificăm buletinul, cartea mașinii, validarea în sistem și gata, îi dăm dovada că a predat mașina”, spune unul dintre reprezentanții centrului de casare a mașinilor vechi.

„Cred că și anunțarea multianualității programului a făcut oamenii să nu se mai bulucească, să nu mai dea năvală ca în ceilalți ani. Programul Rabla ține acum pe următorii trei ani, deci lumea se gândește că este timp. Lucrurile până acum decurg normal și sperăm să se păstreze această normalitate. Până acum pot să zic că avem rezultate bune, ba chiar o ușoară creștere față de anul trecut pentru că lucrurile au fost anunțate și toți au reușit să își facă temele, clienții să fie pregătiți. Până acum am avut în jur de 300-400 de clienți, la nivel de grup, asta incluzând și locațiile din țară. Problema aceasta a cozilor a fost în special când se tranzitau trei vouchere. Automat, toată lumea aducea cât mai multe mașini ca să vândă cât mai multe vouchere. Pot să spun că programul de la an la an a devenit din ce în ce mai bun, iar micile erori au fost corectate”, a declarat pentru MEDIAFAX Nicușor Sorescu, reprezentantul unuia dintre dealerii auto importanți din România.

Noutățile programelor se referă la preluarea atribuțiilor privind întocmirea dosarelor de către dealerii auto de la centrele de casare, la posibilitatea cumulării programelor și la perioada de timp pe care se întind. Mai exact, cele două programe pot fi accesate, în aceleași condiții ca anul acesta, și în 2018 și 2019.

Românii care doresc să își caseze mașina veche și să beneficieze astfel de o reduere pentru achiziționarea unui autoturism nou trebuie să se prezinte la un dealer auto, pentru a fi înscriși în programul informatic Rabla. Documentele necesare pentru întocmirea dosarului sunt cartea de identitate a proprietarului, certificatul de înmatriculare al mașinii, cartea de identitate a mașinii, certificat de atestare fiscală și declarația privind păstrarea sau cedarea primei de casare.

După ce primesc confirmarea, trebuie să meargă la un centru REMAT, să predea vehiculul, să încaseze banii pe „fierul vechi”, aproximativ 1.000-1.500 de lei, în funcție de cât cântărește mașina, apoi să se prezinte cu dovada de casare la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

În sfârșit, cu ambele dovezi, de casare și de radiere din circulație a mașinii, beneficiarul trebuie să se prezinte din nou la dealerul auto, pentru ca acestea să fie atașate dosarului, iar în termen de patru luni poate beneficia de prima de casare oferită de stat pentru a-și cumpăra un autoturism nou cu preț redus.

Persoanele care casează o mașină mai veche de opt ani beneficiază de o primă de 6.500 lei la achiziționarea unei mașini noi, cu motor diesel sau pe benzină. Prima se poate suplimenta cu 1.000 de lei dacă noxele emise de noul autoturism sunt sub 98 de grame de CO2, iar în cazul în care motorul este unul hibrid, prima se suplimentează cu 1.700 de lei. Toate aceste prime se pot cumula, astfel că prin programul RABLA Clasic, reducerea maximă poate ajunge la 9.200 de lei.

În cazul în care beneficiarul achiziționează un autoturism 100% electric, statul va acorda o primă de 45.000 de lei (~10.000 euro), la care se poate adăuga și prima de casare, în valoare de 6.500 lei, dacă mașina predată e mai veche de opt ani. Așadar, eco-bonusul maxim va ajunge la 51.500 lei.

Bugetul Programului Rabla Clasic este, pentru 2017, de 180 de milioane de lei, iar cel pentru Rabla Plus este de 45 de milioane de lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Un milionar român, ajutat de un mic obiect. I-a purtat noroc la făcut mulți bani
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un...