ASF: Documentele interne sunt strict pentru uzul intern și al instituțiilor colaboratoare

ASF: Documentele interne sunt strict pentru uzul intern și al instituțiilor colaboratoare
Publicat: 08/02/2014, 12:05
Actualizat: 27/03/2019, 07:44

Documentele interne ale ASF rezultate din activitatea de supraveghere sunt strict pentru uzul ASF și al instituțiilor cu care cooperează instituțional, iar sesizarea de către alte instituții a organelor de cercetare face obiectul activității și eventualei comunicări ale acelor instituții, arată ASF.

„Documentele interne ale ASF rezultate din activitatea de supraveghere a sectorului asigurări sunt strict pentru uzul ASF și al instituțiilor cu care Autoritatea cooperează instituțional. Ele nu sunt publice, fiind comunicate doar deciziile care sunt luate inclusiv pe baza unor astfel de documente”, precizează Autoritatea de Supraveghere Financiară într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit ASF, nu există până în acest moment un document precum cel pe care Mediafax îl citează care să fi fost aprobat, analizat sau adoptat de către Consiliul ASF – organismul decizional al Autorității de Supraveghere Financiară.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară, în comunicările sale, transmite doar deciziile luate de către ASF. Sesizarea de către alte instituții ale statului a organelor de cercetare face obiectul activității și eventualei comunicări ale acelor instituții, în condițiile legii”, se mai spune în comunicatul ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară transmite industriei asigurărilor și asiguraților că tratează cu toată seriozitatea și cu „maximă responsabilitate” elementele care reies din procesul de supraveghere a societăților de asigurare.

„În cazul apariției unor disfuncționalități pentru o societate de asigurare, ASF are toate pârghiile legale pentru ca efectele asupra asiguraților să fie limitate. De aceea, așa cum am transmis și în comunicatul din dimineața zilei de 7 februarie, afirmații de genul «sute de mii de români riscă să rămână fară RCA» sunt neadevarate și lipsite de responsabilitate. ASF precizează că toate polițele RCA emise de către societățile de asigurare care au acest drept sunt valabile de la momentul emiterii până la momentul expirării”, se mai arată în comunicat.

Precizările ASF au fost transmise după ce MEDIAFAX a relatat că instituția de supraveghere a pieței asigurărilor suspectează Astra Asigurări că a subestimat în mod voit daunele pe care ar putea să le plătească, astfel că rezervele constituite au fost cu 40% mai mici decât era necesar, respectiv cu 100 milioane lei, potrivit unui raport raport al instituției, pe baza căruia BNR a sesizat DNA, conform legii.

Potrivit raportului prezentat de ASF, consultat de MEDIAFAX, privind situația financiară a Astra Asigurări, compania ar fi subestimat daunele cu circa 40% pentru a constitui rezerve mai mici cu peste 100 de milioane de lei.

ASF apreciază că există un risc mare ca societatea să intre în incapacitate de plată în cazul unei catastrofe naturale, având în vedere că este cel mai mare asigurător de locuințe, cu 2,15 milioane de contracte, iar necesarul de capital suplimentar ar fi de 278,4 milioane de euro, se spune în raport.

De asemenea, se menționează că societatea avea la sfârșitul lunii noiembrie un număr de 74.000 de dosare de daună avizate și nelichidate, adică neplătite. Potrivit autorității de supraveghere, Astra a transferat „defectuos” cel mai mare risc, respectiv cel de catastrofe naturale, printr-o expunere subevaluată și printr-un plasament către reasigurători fără rating (Panamerican Re – Insulele Cayman și piața CSI). În același timp, Astra ar fi realizat un transfer alternativ al riscului prin reasigurări „non-tradiționale”, fără transfer efectiv al riscului, ci doar pentru „cosmetizarea” situațiilor financiare și a indicatorilor financiari.

Cu doar câteva zile înainte de înființarea ASF, în aprilie 2013, fosta instituție de supraveghere, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a cerut companiei Astra să implementeze până la finele anului trecut un plan de măsuri, pe care societatea nu l-ar fi dus la îndeplinire, potrivit unor surse din ASF.

Raportul ASF amintește că Astra Asigurări este cel mai mare asigurător din piață, iar falimentul ar pune în pericol chiar societăți de stat. Printre companiile asigurate de Astra, ASF enumeră Aeroportul Henri Coandă, flota Tarom, Blue Air, aeroporturile din Timișoara și Constanța, Romaero, Autoritatea Aeronautică Română, flota Poștei Române, flota maritimă a Group Grimaldi.

ASF mai menționează că în primele nouă luni din 2013 Astra Asigurări a cedat în reasigurare aproximativ 30% din primele subscrise, respectiv 230 de milioane lei, iar 80% din reasigurare a fost realizată cu asigurătorul off-shore Panamerican Re din Insulele Cayman.

Un alt element notat în raport îl reprezintă un împrumut acordat de compania de asigurări grupului Nova Trade, din care face parte și Astra, respectiv 105,3 milioane lei către Medien Holding Srl.

La finele anului trecut, Astra a pierdut în primă instanță un proces cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, care a solicitat executarea unei polițe emise în favoarea Romstrade, aflată în insolvență, pentru realizarea unui tronson de autostradă. Instanța a obligat Astra să plătească aproape 100 de milioane de lei, iar CNADNR a pus sechestru pe conturile companiei de asigurări. Procesul este în faza de apel la Curtea de Apel București.

Raportul ASF nu indică acest litigiu, ceea ce sugerează că în cazul în care Astra pierde irevocabil la Curtea de Apel București va trebui să constituie rezerve suplimentare pentru sumele respective.

La solicitarea agenției MEDIAFAX, CNADNR nu a oferit detalii privind litigiul cu Astra Asigurări.

La constituirea tabelului preliminar al creanțelor la Romstrade, elaborat de Casa de Insolvență Transilvania, CNADNR a solicitat 1,3 miliarde lei (circa 290 milioane euro), sumă din care 1,08 miliarde de lei au fost acceptate sub condiție.

Având în vedere relația contractuală între Romstrade și Astra este posibil ca CNADNR să ceară executarea și a altor polițe pentru a-și acoperi pierderile.

Premierul Victor Ponta a mers, joi seară, la sediul Băncii Naționale a României, unde a avut o discuție cu reprezentanții BNR, inclusiv cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu și prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, cu conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), ministrul Finanțelor Daniel Chițoiu și ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, precum și alți reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în zona financiar-bancară, surse guvernamentale precizând că unul dintre subiecte a fost situația Astra Asigurări, cea mai mare societate de asigurări din piață.

Ponta a discutat și despre acest subiect, premierul opinând că din punct de vedere legal cei care au cunoștință de fapte care prezintă indicii de infracțiune au obligația să sesizeze Parchetul, au relatat surse prezente la discuție.

Solicitat joi seara de MEDIAFAX să comenteze informația referitoare la discuțiile de la BNR pe tema Astra, premierul nu a răspuns până în prezent.

În urma unei știri difuzate de România TV, ASF a transmis, vineri, un comunicat în care precizează că își rezervă dreptul să nu disemineze public informații referitoare la controalele în derulare, menționând în același timp că nu a sesizat DNA.

„Mass-media și publicul au acces la rezultatele controalelor, în condițiile legii și ale normelor ASF, atunci când acestea sunt finalizate. Procesul de control include printre alte etape: controlul efectiv, redactarea raportului de control, înștiințarea societăților de asigurare în privința raportului de control, măsurile propuse de echipa de control, dezbaterea raportului de control și a măsurilor propuse de către forul de conducere al ASF (Consiliul ASF), luarea hotărârilor de către Consiliul ASF, transpunerea hotărârilor în decizii ale Consiliului ASF, înștiințarea societăților de asigurare în privința deciziilor luate, diseminarea, în condițiile legii, a deciziilor luate de către Consiliul ASF”, se arăta în comunicatul transmis anterior de ASF.

ASF a mai precizat, la acel moment, că nu comunică rezultatele controalelor decât în momentul în care întregul proces al actului de control este finalizat, iar comunicările către public în privința deciziilor cu efecte de amploare asupra pieței supravegheate sunt transmise numai după ce au fost aduse la cunoștința celor sancționați (societăți de asigurare sau persoane din conducerea societăților de asigurare).

„ASF infirmă informațiile publicate de postul de televiziune RTV potrivit cărora, împreună cu BNR, ar fi sesizat DNA în legătură cu societatea ASTRA și solicită mass-media să trateze cu responsabilitate subiectele care țin de piața financiară. ASF își rezervă dreptul de a sesiza instituțiile statului în privința unor aspecte care fac obiectul activității altor instituții, simultan cu luarea unor decizii, dar astfel de aspecte nu sunt comunicate de către ASF având în vedere tocmai sensibilitatea piețelor financiare non-bancare”, se mai arăta în comunicatul instituției.

Autoritatea arăta că afirmații de genul ”sute de mii de români sunt în pericol să rămână fără RCA” sau ”sute de mii de români nu vor fi despăgubiți în cazul unor accidente”, publicate vineri de Romania TV, „sunt mincinoase și lipsite de responsabilitate”.

BNR nu a dorit să comenteze pe această temă. „BNR nu comentează deciziile care intervin în relațiile cu alte instituții”, a spus Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu.

Omul de afaceri Dan Adamescu, proprietarul Astra Asigurări, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că există doar controale de rutină derulate de ASF la compania de asigurări și că se așteaptă ca ASF și BNR să dezmintă informația privind sesizarea DNA.

„Asta este o aiureală. Nu, nu, nu, este al Romania TV, nu știu de ce au scos-o. Stați puțin, asteptați, să vedeți că ASF-ul trebuie să dezmintă, și BNR trebuie să dezmintă, pentru că nu pot sta cu chestia asta. Așteptați. Și noi așteptăm”, a spus Adamescu.

În ceea ce privește controlul derulat de ASF la Astra Asigurări, Adamescu a afirmat că au fost vizate deficiențe în activitate, dar care se regăsesc continuu la toți asigurătorii și la sfârșit se face un plan de măsuri.

Întrebat dacă societatea de asigurări a respectat planul de măsuri solicitat de CSA în aprilie anul trecut, Adamescu a afirmat că măsurile au fost cu siguranță puse în aplicare, fiind vorba de „zeci de puncte, nimicuri, chestii de asigurare”.

Adamescu a arătat că nu poate menționa niciuna din principalele măsuri pe care trebuia să le îndeplinească Astra până la finele anului trecut, întrucât el este doar acționar, nu și manager al companiei de asigurări.

„Sigur, sigur, au fost puse în aplicare (…) Nu pot să vă spun. Eu sunt președintele Consiliului … Eu nu sunt manager acolo, nu știu, eu știu puțin mai bine ca dumneavoastră, eu sunt acționarul, eu am acțiunile firmei, eu nu lucrez în firma aia (…) Când ești președintele Consiliului de Supraveghere nu lucrezi în firmă, te vezi o dată la două luni și vezi ce-i acolo”, a continuat Adamescu.

Proprietarul Astra a insistat că trebuie așteptată poziția Autorității pentru Supraveghere Financiară, pentru că cel mai probabil este „un foc de paie, stilul balcanic”.

„Domnule, eu vreau numai să vă spun să fiți foarte atent cu chestia asta, verificați această bombă a ăstora, vedeți ce zice ASF-ul pentru că este o aberație. Eu ce vreau să vă spun este că este cea mai mare asigurare (companie de asigurare – n.r.) și are 4,6 milioane de asigurați”, a încheiat Adamescu.

Cu câteva ore înainte de întâlnirea de joi seară de la BNR cu Victor Ponta și cu conducerea ASF, guvernatorul Mugur Isărescu declarase că este necesară o cooperare formalizată cât mai repede din punct de vedere legal între instituțiile de supraveghere din domeniul financiar-bancar, iar principala problemă o va reprezenta riscul reputațional, care poate genera panică în întreg sistemul financiar.

„Există riscul reputațional. Când ne vom vedea în cadrul legal, în acest comitet de risc sistemic, una dintre probleme este riscul reputațional, pentru că în astfel de momente tensionate, pentru publicul larg, că e piață de capital, că e fond, că e bancă, noi am trăit asta în 2000 (…) panica se poate răspândi foarte repede”, a spus Isărescu, întrebat cum vede că se resimte în sistemul financiar situația de la casa de brokeraj Harinvest, în care este implicată și divizia de brokeraj a unei bănci.

Astra Asigurări a fost înființată în anul 1991 și are un capital social de 192,71 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments România SA – 72,68% și Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alături de mai multe persoane fizice și juridice, cu o participație reprezentând 0,3% din capitalul social.

The Nova Group Investments România și Epsilon Estate Provider sunt controlate indirect de omul de afaceri Dan Adamescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...