Prima pagină » Economic » Care sunt sectoarele economice pe care se bazează oficialii de la Atena pentru a ieși din criză

Care sunt sectoarele economice pe care se bazează oficialii de la Atena pentru a ieși din criză

Care sunt sectoarele economice pe care se bazează oficialii de la Atena pentru a ieși din criză
Reprezentanții noului guvern de la Atena vor face tot ce le stă în putință pentru a susține marina comercială a statului elen și pentru a-i spori contribuția la economia națională, a declarat noul ministru elen de resort.

Reprezentanții noului guvern de la Atena vor face tot ce le stă în putință pentru a susține marina comercială a statului elen și pentru a-i spori contribuția la economia națională, a declarat noul ministru elen al ministerului de resort, informează Kathimerini.

„Marina comercială poate scoate Grecia rapid și decisiv din criză și ne poate conduce spre creștere economică. Noi vom profita cât mai mult de acest potențial și vom susține registrul grec și transportul maritim peste ocean. Aceasta este prioritatea noastră imediată”, a declarat ministrul Costas Mousouroulis.

Ministrul Yiannis Stournaras, al cărui portofoliu de dezvoltare și competitivitate includea și marina comercială, a declarat, la rândul său, că „decizia de a repune în vigoare Ministerul Marinei Comerciale este corectă”. „Există probleme serioase și urgente. Contribuția adusă de transportul maritim la forța de muncă și la creșterea economică poate fi triplată. Cu toate acestea, avem nevoie, de asemenea, de noroc”, susține el.

La nivelul Ministerului Dezvoltării Agricole, noul ministrul Athanasios Tsaftsaris a declarat că produsele grecești, care furnizau, în trecut, baza dezvoltării economice a statului elen, ar trebui să își recapete locul pe piața internațională.

„Nu am fi avut o industrie textilă fără bumbac de calitate excelentă. Nu am fi avut o industrie a tutunului fără tutun de calitate sau podgorii și conserve de piersici, fără struguri și piersici”, a explicat el susținând că oportunități noi apar întotdeauna.

„Așa cum oamenii vorbeau despre stafidele, tutunul, bumbacul și fructele și legumele proaspete ale statului nostru, așa ei trebui să discute din nou despre iaurtul grecesc. Consumul lui în vest se mărește de patru ori în fiecare an. Legumele procesate ar trebui să urmeze și ele”, a mai explicat oficialului grec.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Viza de SUA a lui George Simion, contestată de 4 oficiali americani
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Miruță, despre bucățile de drone de pe plajă: „E mai bine să se sufle și-n iaurt, decât să fie cineva rănit”
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
A murit actrița Hayden Panettiere, celebră pentru rolurile din „Nashville” și „Heroes”. Avea 36 de ani
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Exercițiile fizice pot ajuta creierul îmbătrânit să „elimine deșeurile”