Prima pagină » Economic » Câte bănci nu au trecut testele de stres ale BCE și de ce nu pot face față unei noi crize economice

Câte bănci nu au trecut testele de stres ale BCE și de ce nu pot face față unei noi crize economice

Câte bănci nu au trecut testele de stres ale BCE și de ce nu pot face față unei noi crize economice
Un număr de 25 de instituții bancare din Europa nu au trecut examenele destinate măsurării capacității lor de a face față unei noi crize economice. Aceste bănci au avut un deficit de capital cumulat de 25 de miliarde de euro, a anunțat duminică Banca Centrală Europeană (BCE), cu ocazia prezentării rezultatelor testelor de stres la care au fost supuse principalele 130 de bănci europene.

Toate marile bănci au reușit să treacă de testele de stres. Băncile italiene se numără printre cele mai afectate, cu nouă instituții care nu au promovat testele, precum și cele grecești și cipriote, cu câte trei instituții din fiecare stat. Urmează câte două bănci din Belgia și Slovenia, urmate de câte o bancă din Franța, Germania, Austria (Volksbanken), Irlanda și Portugalia. În Italia, Banca Monte dei Paschi di Siena SpA, a treia cea mai mare bancă italiană, înregistrează cel mai mare deficit de capital de acoperit, de 2,1 miliarde euro.

„Analiza amănunțită a pozițiilor celor mai importante bănci va conduce la creșterea încrederii în sectorul bancar”, a spus vice-președintele BCE, Vitor Constancio. „Identificarea lacunelor și riscurilor va contribui la repararea bilanțurilor și va face băncile mai rezistente și mai robuste. Acest lucru ar trebui să faciliteze creșterea creditării în Europa, ceea ce va ajuta creșterea economică”, a mai precizat Constancio, potrivit Agerpres.

Care sunt condițiile pentru ca o bancă să treacă testele de stres ale BCE?

Pentru a trece de teste, o bancă ar fi trebuit să mențină un capital core Tier 1 de cel puțin 8% în cel mai probabil scenariu economic pentru următorii 3 ani și un capital de cel puțin 5,5% potrivit unui scenariu advers. Instituțiile care înregistrează un deficit de capital trebuie să spună în următoarele două săptămâni cum plănuiesc să acopere acest deficit. Vor avea apoi la dispoziție nouă luni pentru a acoperi deficitul de capital.

BCE a anunțat însă că băncile care s-au poticnit la testele de stres au întreprins deja măsuri în 2014 pentru a-și consolida rezervele de capital. 12 din cele 25 de bănci și-au acoperit deficitele de capital, prin acumularea a 15 miliarde euro în acest an. ABE (Autoritatea Bancară Europeană), care a derulat un test paralel cu cel al BCE, a informat că instituțiile bancare trebuie să acumuleze alte 10 miliarde euro. Testele BCE din 2010 și 2011 au devenit ținta criticilor unor analiști, deoarece nu au reușit să identifice problemele existente la unele instituții bancare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„E un nou standard?” Clientul unui restaurant din Cluj, revoltat de ce a găsit pe nota de plată
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Victoria Ionescu, îngropată cu porecla pe cruce. Cine este 'Natasha', de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale