Prima pagină » Economic » Cine sunt chinezii care vor să construiască hidrocentrala de la Tarnița

Cine sunt chinezii care vor să construiască hidrocentrala de la Tarnița

Cine sunt chinezii care vor să construiască hidrocentrala de la Tarnița
Cine sunt chinezii care vor să construiască hidrocentrala de la Tarnița

La sfârșitul lunii ianuarie, conducerea companiei Hidro Tarnița, care va derula proiectul, de peste 1 miliard de euro, a anunțat că a primit, la termenul limită, oferte preliminare și neangajante de la cinci investitori interesați, fără să precizeze însă care sunt aceștia și spunând doar că lista investitorilor precalificați va fi publicată după analizarea documentației depuse, urmând ca ulterior să se intre în următoarea fază a etapei de precalificare, cea de negociere.

Un document oficial obținut de MEDIAFAX relevă că investitorii interesați de proiect, care au depus oferte în consorțiu, sunt doar din China, dintre care o companie înregistrată în Olanda.

Astfel, potențialii investitori sunt consorțiile formate din China Huadin Engineering și Guizhou Wujiang Hydropower Development (ambele companii din China), din Huaneng Lancang River Hydropower și Hydrolancang International Energy (ambele tot din China), din China Gezhouba Group Company și Wu Lingpower Corporation (ambele tot din China), din Sinohydro Holding (Hong Kong) și Power China Huadong Engineering Corporation (China) și din Hanergy Holding Group (China) și Hanergy Holding Europe Cooperatief (Olanda).

În noiembrie 2013, directorul Hidro Tarnița a semnat o scrisoare de confort cu vicepreședintele executiv al Sinohydro Corporation pentru construcția hidrocentralei de la Tarnița.

Lucrările la hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești ar trebui, conform proiectului, să înceapă în prima parte a anului viitor și să fie încheiate într-un interval de 5-7 ani, la 30 de kilometri de orașul Cluj-Napoca, pe valea râului Someșul Cald, cu patru grupuri de 250 MW fiecare și peste 4.000 de locuri de muncă.

În luna august, Guvernul a aprobat mai multe facilități pentru compania care va opera hidrocentrala de la Tarnița,respectiv neplata taxei de cogenerare, a achiziției de certificate verzi, a tarifului pentru transportul energiei, a tarifului pentru serviciul de sistem, a apei utilizate în procesul de producție a electricității, a taxelor pentru terenurile scoase din circuitul agricol și din fondul forestier național, ajutoare de stat pentru care trebuie însă obținut acordul Comisiei Europene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...