Prima pagină » Economic » CNVM l-a amendat joi pe Sima cu 10.000 lei pentru limitarea drepturilor de vot ale SIF în AGA Sibex

CNVM l-a amendat joi pe Sima cu 10.000 lei pentru limitarea drepturilor de vot ale SIF în AGA Sibex

CNVM l-a amendat joi pe Cristian Sima cu suma de 10.000 de lei pentru că în luna septembrie, când ocupa funcția de director general al Sibex și președinte CA, a limitat împreună cu alți doi administratori drepturile de vot ale celor cinci SIF-uri și ale SSIF Broker în AGA bursei de la Sibiu.

Sancțiuni similare au fost aplicate și lui Paul Gabriel Miclăuș, care atunci era vicepreședinte CA și miercuri a fost numit președinte al Consiliului, și lui Alexandru Găitan, care a demisionat la 1 octombrie.

Sima a fost revocat miercuri din funcțiile de conducere de la Sibex, deoarece nu a fost prezent la bursă în timpul controlului efectuat de CNVM. El nu mai poate fi contactat de peste zece zile.

Potrivit noului președinte CA al Sibex, înlocuirea nu are legătură cu informațiile apărute în piața de capital că Sima ar fi dispărut cu banii unor clienți care tranzacționau pe piețe externe printr-o firmă pe care el o deținea.

Firma WBS Holding este deținută de Sima și înregistrată în Insulele Virgine Britanice. Până anul trecut Sima a fost acționar la WBS România, firmă de brokeraj supravegheată de CNVM. El a vândut anul trecut acțiunile la WBS România pentru a evita o incompatibilitate cu funcțiile de președinte CA și director general al Sibex.

O altă ipoteză vehiculată în piața de capital referitoare la dispariția lui Sima este că el ar fi pierdut banii mai multor clienți în urma acestor tranzacții, cu grad ridicat de risc.

Printre clienții lui Sima se regăsește și fostul ministrul al Finanțelor Daniel Dăianu.

Odată cu ordonanțele prin care i-a sancționat pe Sima, Miclăuș și Găitan, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a dispus actualului Consiliu de Administrație să ridice suspendarea drepturilor de vot ale SIF-urilor și SSIF Broker.

„În considerarea faptului că deținerile acționarilor Sibex – Sibiu Stock Exchange (cele cinci SIF-uri și SSIF Broker – n.r.) vizați direct prin suspendarea drepturilor de vot reprezintă aproximativ 20% din capitalul social, există riscul major de derulare a unei adunări generale cu nerespectarea drepturilor acționarilor, situație de natură a perturba grav activitatea operatorului de piață”, se arată într-o ordonanță emisă joi de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Actualul Consiliu este format din Miclăuș, Dan Simionescu (reprezentant al SIF Transilvania), și doi membri provizorii, avocatul Gabriel Biriș și brokerul Iancu Stavrositu. Un loc este vacant.

În noaptea de 21 – 22 septembrie, CNVM a amânat AGA de la Sibex, în care urma să se discute revocarea Consiliului de Administrație, și a solicitat clarificări după ce trei administratori ai bursei au anunțat noaptea, cu câteva ore înainte de AGA, că au decis să limiteze drepturile de vot ale SIF-urilor întrucât acestea acționează concertat.

Atunci, drepturile de vot ale celor cinci SIF-uri și SSIF Broker urmau să fie limitate la 5%, față de 20% cât dețin împreună.

Decizia administratorilor Sibex a fost bazată pe faptul că cele cinci SIF-uri și SSIF Broker se regăsesc împreună în acționariatul mai multor companii, printre care și companii listate.

Această decizie a Consiliului de Administrație a venit la patru zile după ce CNVM a obligat mai mulți acționari ai Sibex să își reducă participația la pragul legal de 5% din acțiuni, întrucât instituția a stabilit că aceștia acționează.

Primul grup este format în jurul firmei de brokeraj WBS România, din al cărei acționariat și a conducere a ieșit Cristian Sima pentru a prelua funcțiile de președinte CA și director general al Sibex. Grupul deține concertat 16% din acțiuni.

O dispunere similară a fost dată atunci și pentru omul de afaceri Radu Dimofte și Andrei Mihai Bejenaru, care dețin împreună 8,25% din titluri.

În AGA amânată în septembrie, acționarii Sibex urmau să discute sâmbătă revocarea Consiliului de Administrație și alegerea unor noi administratori, la solicitarea unui grup de acționari, pe fondul pierderilor înregistrate de bursă. Principalul vizat de revocare era Sima.

Surse din piața de capital au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că Sima a transmis la 1 octombrie un email unui director de la bursa din Sibiu în care scria că i-au fost furate laptopul, telefonul, actele și cardul bancar și cerea blocarea acestora.

Ulterior, angajații Sibex au încercat de mai multe ori, fără succes, să îl contacteze pe Sima. La casa pe care Sima o are în Elveția, postul telefonic este suspendat, au menționat sursele.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi