Prima pagină » Economic » Concordia reclamă proiectul de ordin al lui Piedone, „un NONSENS economic”, în conferința privind aderarea la OCDE. Precizările șefului ANPC

Concordia reclamă proiectul de ordin al lui Piedone, „un NONSENS economic”, în conferința privind aderarea la OCDE. Precizările șefului ANPC

Madalina Prundea

Oficialii celei mai mari confederații patronale din România au atras atenția – într-un eveniment la Cotroceni pe tema aderării României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE – OECD în engleză) – asupra pericolului pe care îl reprezintă pentru competitivitatea companiilor românești și a economiei implementarea ordinului inițiat de oficialii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), aflat încă în consultare, prin care vor să oblige agenții economici să afișeze separat adaosul comercial pentru fiecare produs în parte, la raftul fizic, dar și pe platforma online. Contactat de reporterul Gândul, președintele ANPC a transmis care este stadiul acestui demers normativ.

Dan Șucu, președinte Confederației Patronale Concordia, a criticat, miercuri, proiectul de ordin inițiat de oficialii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în cadrul conferinței „România și OCDE – Principalul Proiect de Țară după NATO, UE și Schengen”, evenimentul organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, la Palatul Cotroceni.

Proiectul de ordin, publicat în consultare publică la jumătatea lunii trecute, a stârnit reacții puternice în mediul de afaceri, care a criticat prevederile propuse, anticipând consecințe nefaste pentru agenții economici, care vor avea efect de bumerang, cu impact asupra consumatorilor și asupra economiei românești.

„Anumite politici economice din România nu sunt încă aliniate cu principiile OECD”

Dan Șucu a menționat că, în calitate de cea mai mare organizație patronară din România, care reprezintă în prezent mii de companii, cu mai mult de 400.000 de angajați în 20 de sectoare cheie ale economiei, Concordia s-a poziționat deja ca o punte între sectorul privat din România și structurile OECD.

El a apreciat faptul că toate partidele politice importante din România au demonstrat un consens remarcabil și o abordare constructivă față de procesul de aderare la OECD, subliniind însă că aderarea la OECD nu reprezintă doar o realizare diplomatică, ci un angajament fundamental pentru o economie de piață funcțională.

„Asta înseamnă pentru noi predictibilitate legislativă, asta înseamnă încredere internațională crescută în guvernanța economică a României și în principal, un accent important pe cuvintele care pe noi ne obsedează: competitivitate, eficiență, randament, prosperitate”, a spus Dan, Șucu.

Președintele Confederației Concordia a subliniat că angajament României față de standardele OECD trebuie să fie mai mult de decât doar declarativ, făcând referire la măsurile de intervenție prelungite asupra unor prețuri/tarife.

„De exemplu, anumite politici economice din România nu sunt încă aliniate cu principiile OECD privind piețele libere funcționale. Plafonarea extinsă a prețurilor în sectoarele energiei, alimentelor, asigurărilor a devenit o caracteristică permanentă, în loc de o măsură excepțională. Vorbim în aceste zile de afișarea adaosului comercial la toate produsele în România, un nonsens economic. Astfel de intervenții contrazic fundamental principiile bazate pe piață pe care OECD-ul le susține. Mai mult, observăm practici din partea numitelor autorități de reglementare și control care se îndepărtează semnificativ de la standardele OECD. Abordarea unor organisme de supraveghere față de companii reflectă adesea mentalități depășite”, a declarat Dan Șucu.

Șeful organizației patronale a subliniat că avem nevoie de companii de stat administrate cu mai multă eficiență și transparență. Companiile publice ar trebui să fie conduse mai aproape de modelul de afaceri privat, cu accent pe performanță și responsabilitate și fără interferențe politice în deciziile de management.

Stadiul proiectului

Contactat de Gândul, președintele ANPC a precizat că proiectul este încă în lucru.

„Este la Comisia Europeană, așteptăm răspuns în 60 de zile. În acest timp negociem termeni juridici cu cei implicați, plus cele două ministere”, a declarat Cristian Popescu Piedone pentru Gândul.

Proiectul de ordin fusese repus în consultare publică de ANPC pe 18 martie, după ce fusese retras temporar cu o zi înainte, și prevede obligația ca administratorii unităților comerciale să afișeze separat și vizibil adaosul  pe care îl aplică fiecărui produs în parte, cu scopul ca românii să poată facă „alegeri raționale, în cunoștință de cauză”, atunci când fac cumpărături, în magazinele fizice și pe platformele online.

Cel mai recent proiect de act normativ aduce clarificări privind prețul la care se raportează adaosul, dar și prevederi suplimentare pentru agenții economici care importată produsele comercializate.

Mai mult, în referul publicat se precizează că obligaţia de a informa pe consumator „bate” secretul comercial sau profesional. „De asemenea, prevederile art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, instituie obligaţia de a informa pe consumator  potrivit art. 19, 20, 21 şi 22, iar această obligație nu poate fi înlăturată prin invocarea secretului comercial sau profesional”, se arată în referat.

La momentul publicării, oficialii spuneau că se află în consultare publică până pe 28 martie, potrivit detaliilor publicate pe site-ul ANPC, care așteaptă propuneri și observații la [email protected]. După încheierea termenului de consultare, ordinul președintelui ANPC va fi publicat în Monitorul Oficial va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, anunța atunci instituția.

Concordia a solicitat respingerea în integralitate a proiectului

Declarațiile președintelui Concordia vin la câteva zile după ce confederația făcuse publice documente de poziție față de propunerea de Ordin ANPC prin care se instituie obligația afișării adaosului comercial.

Reacția organizațiilor mediului de afaceri din România la propunerea de Ordin ANPC prin care se instituie obligația afișării adaosului comercial

Organizațiile mediului de afaceri din România, printre care se numără și Concordia, își exprimă opoziția categorică față de proiectul de Ordin al președintelui ANPC privind informarea consumatorilor de către operatorii economici cu privire la adaosul comercial aplicat în raport cu prețul de achiziție, publicat în consultare publică la data de 18 martie 2025, a transmis organizația, la sfârșitul săptămânii trecute, pe 28 martie.

„Prin implementarea unei obligații de informare suplimentară a consumatorilor cu privire la adaosul comercial aplicat fiecărui produs în raport cu prețul de achiziție, proiectul va duce la distorsionarea mediului concurențial în lanțul de aprovizionare al produselor alimentare și nealimentare și la încălcarea drepturilor operatorilor economici ce își desfășoară activitatea pe teritoriul României”, arată Concordia.

Potrivit patronilor reprezentați de Concordia, pe lângă încălcarea legislației naționale și europene în materie de concurență, implementarea acestui proiect va genera efecte negative la nivelul investițiilor, al consumatorilor, al relațiilor dintre companii (B2B), din punct de vedere logistic, dar și al diferenței de tratament între comercianții și platformele online stabilite pe teritoriul României prin comparație cu cele din afara României, în special din state terțe.

„Organizațiile mediului de afaceri din România subliniază că o astfel de măsură ar reprezenta un comportament intruziv nedorit al statului față de mediul de afaceri, ar crea un climat investițional ostil în anumite sectoare ale economiei, într-un context geopolitic oricum complicat și, ca atare, solicită respingerea în integralitate a proiectului”, se arată în document.

Documentul de poziție privind Proiectul de Ordin al Președintelui ANPC privind informarea consumatorilor de către operatorii economici cu privire la adaosul comercial aplicat în raport cu prețul de achiziție, publicat în consultare publică la data de 18 martie 2025, AICI.

Citiți și:

Piedone a repus în consultare proiectul de ordin care obligă comercianții să treacă separat ADAOSUL pe fiecare produs. Prevederi suplimentare propuse

Reacția Marilor Rețele și a Magazinelor Online față de proiectul lui Piedone: Consecințele vor fi dintre cele mai grave pentru consumatori și economie

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!