Consorțiul Aktor-Vinci-Strabag amenință că dă în judecată statul român pentru anularea licitației la Comarnic-Brașov. CNADNR: „Perioada de contestații a trecut”

Consorțiul Aktor-Vinci-Strabag amenință că dă în judecată statul român pentru anularea licitației la Comarnic-Brașov. CNADNR: Perioada de contestații a trecut
Publicat: 02/10/2015, 17:30

Reacția Ellaktor, grupul grec din care face parte firma Aktor, a venit ca răspuns la o solicitare din partea Comisiei privind piața de capital din Grecia.

„După cum a anunțat compania noastră pe 20.12.2013, proiectul de concesiune cu privire la proiectarea, construcția, finanțarea, exploatarea și întreținerea secțiunii Comarnic – Brasov din autostrada București – Brașov în România a fost acordat asocierii formate din Aktor Concessions (25%), Vinci Concession SAS (37,5%) și STRABAG AG (37,5%), în urma unei proceduri pe baza celei mai mici oferte derulate Ministerul român al Transporturilor și Infrastructurii, care este reprezentat de CNADNR – Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România”, se arată în anunțul Ellaktor.

„Cu toate acestea, în timp ce era de așteptat în mod rezonabil semnarea contractului de concesiune a proiectului, CNADNR a decis să anuleze procedura de atribuire din motive independente de responsabilitatea asocierii căreia i-a fost atribuit contractul, descărcându-se de orice răspundere și obligații în ceea ce privește participarea sa la procedura de licitație. Având în vedere cele de mai sus, asocierea ia deja în considerare depunerea unui recurs împotriva deciziei de mai sus, prin exercitarea tuturor căilor de atac de care dispune.Acest anunț este publicat în urma unei interogări relevante din partea Comisiei privind piața de capital (CMC)”, se arată în comunicatul Ellaktor.

Reacția CNADNR:Etapa de contestații a trecut”

Surse din CNADNR au declarat pentru gândul că perioada în care se asocierea Vinci-Strabag-Aktor ar fi putut depune o contestație la decizia autorităților de a anula procedura pentru Comarnic-Brașov a trecut de mult, dar „suntem pregătiți pentru orice”.

„Etapa de contestații a trecut. Au fost 30 de zile în care se puteau depune contestații. Pe de altă parte, suntem pregătiți pentru orice”, au explicat pentru gândul surse din CNADNR.

Cea de-a treia încercare a statului român de a construi în concesiune autostrada Comarnic-Brașov a eșuat în iunie. Asocierea Vinci-Strabag-Aktor fusese desemnată în decembrie 2013 câștigătoare a licitației pentru contractul de concesiune. Compania franceză Vinci a ratat de trei ori demararea construcției autostrăzii, problemele fiind legate de lipsa finanțării.

„Ofertantul declarat câștigător (asocierea Vinci-Strabag-Aktor, n,r,) nu a reușit să obțină implicarea instituțiilor financiare internaționale (BEI, BERD, IFC etc.) în finanțarea proiectului de concesiune. Pe de altă parte, în ipoteza unei finanțări acordate exclusiv de finanțatori privați, costurile de finanțare pentru realizarea proiectului ar crește”, a anunțat în iunie CNADNR.

Un alt motiv care a stat la baza acestei decizii a fost prezentarea publică a proiectului, care „a generat o puternică reacție negativă, mai ales în privința costurilor prezentate”.

CNADNR a arătat în iunie că, având în vedere costul semnificativ al proiectului, dacă ar fi încheiat contractul de concesiune cu ofertantul declarat câștigător, acest lucru ar fi putut duce la nerespectarea angajamentelor pe care România le-a încheiat cu CE, FMI, Banca Mondială în privința țintei de deficit bugetar și a datoriei publice.

În plus, „ofertantul declarat câștigător nu a reușit să obțină implicarea instituțiilor financiare internaționale (BEI, BERD, IFC etc.) în finanțarea proiectului de concesiune”, se arată în comunicatul Companiei de Drumuri. Pe de altă parte, în ipoteza unei finanțări acordate exclusiv de finanțatori privați, costurile de finanțare pentru realizarea proiectului ar crește, au arătat reprezentanții CNADNR.

În al treilea rând, Ministerul Finanțelor Publice a refuzat să emită o scrisoare de susținere a proiectului și al suportării costurilor aferente contractului de concesiune din bugetul de stat în condițiile unei clasificări „onGovernment balance sheet” a proiectului, date fiind riscurile cu privire la depășirea țintei de deficit bugetar stabilită și calificarea scrisorii de susținere ca o garanție de stat.

Mai mult, după desemnarea ofertantului câștigător, acesta, alături de potențialii finanțatori privați, au solicitat unele modificări ale unor clauze ale contractului de concesiune. „Acceptarea acestor solicitări ar fi însemnat chiar modificarea procedurii de atribuire și a condițiilor care au stat la baza depunerii ofertelor”, a informat CNADNR.

Oficialii CNADNR susțin că proiectul autostrăzii București – Brașov rămâne o prioritate în Master Planul General de Transport și că va fi dezvoltat în paralel cu autostrada Sibiu – Pitești.

La începutul anului 2014, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a încheiat un memorandum cu consorțiul format din Vinci-Strabag-Aktor prin care se prevedea concesiunea de lucrări publice pentru proiectarea, construcția, finanțarea, operarea și întreținerea autostrăzii Comarnic-Brașov.

Durata contractului de concesiune era de 30 de ani, din care 4 ani construcție și 26 de ani operare și întreținere, iar valoarea estimată pentru lucrările de proiectare și construcție era de 1,828 miliarde euro (fără TVA). Statul ar fi plătit 2,7 miliarde euro pentru construcția, operarea și întreținerea autostrăzii Comarnic-Brașov timp de 30 de ani dacă ar fi avut banii, însă adăugând costurile de finanțare, suma urcă la 8,45 miliarde euro.

Termenul anunțat de autorități pentru semnarea contractului de construcție în concesiune a autostrăzii Comarnic – Brașov a fost amânat de mai multe ori. Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Brașov, ultima tentativă având loc în 2010, când câștigătorul licitației, asocierea Vinci (Franța) – Aktor (Grecia), a renunțat la contract.

În luna iulie CNADNR a anunțat reluarea proiectului autostrăzii Comarnic-Brașov, după ce în iunie a anulat licitația la care fusese desemnată câștigătoare asociația Vinci-Strabag-Aktor.

CNADNR a publicat în sistemul electronic de achiziții publice un anunț de licitație deschisă pentru proiectarea și execuția a două segmente din autostrada Comarnic-Brașov (53 de kilometri).

Cele două segmente au în total 10 kilometri, iar suma totală pentru investiție estimată de CNADNR este de circa 400 de milioane de lei, echivalentul a 90 de milioane de euro.

Mai exact este vorba de lotul 1, de 4 kilometri, între Comarnic și Predeal și lotul 2, de 6,3 kilometri, între Predeal și Cristian, plus un drum de legătură.

Durata contractului aferentă celor două loturi este de 72 luni din care 24 luni perioada de proiectare și execuție și 48 luni perioada de garanție a lucrărilor, finanțarea proiectului urmând a fi realizată din fonduri de la bugetul de stat și/sau alte surse legal constituite, potrivit companiei de autostrăzi.

Motivele anulării contractului de concesiune

În iunie CNADNR a precizat motivele pentru care a denunțat înțelegerea cu asocierea Vinci – Strabag – Aktor pentru construirea prin concesiune a autostrăzii Comarnic-Brașov. Cei 53 de kilometri ar fi costat 8,5 miliarde de euro, bani necesari pentru constructia, intreținerea și operarea autostrăzii pe 26 de ani.

Depășirea țintei de deficit bugetar. CNADNR arăta în iunie că, având în vedere costul semnificativ al proiectului, dacă ar fi încheiat contractul de concesiune cu ofertantul declarat câștigător, acest lucru ar fi putut duce la nerespectarea angajamentelor pe care România le-a încheiat cu CE, FMI, Banca Mondială în privința țintei de deficit bugetar și a datoriei publice.

Asocierea Vinci-Strabag-Aktor nu a reușit implicarea BEI, BERD IFC în finanțarea proiectului. Compania de drumuri menționa în iunie că unul dintre motivele anulării contractului este că ofertantul declarat câștigător – asocierea Vinci-Strabag-Aktor – nu a reușit să obțină implicarea instituțiilor financiare internaționale – BEI, BERD, IFC – în finanțarea proiectului de concesiune.

Finanțele au refuzat emiterea unei scrisori de susținere a proiectului. Ministerul Finanțelor Publice a refuzat să emită o scrisoare de susținere a proiectului și al suportării costurilor aferente contractului de concesiune din bugetul de stat în condițiile unei clasificări „onGovernment balance sheet” a proiectului, date fiind riscurile cu privire la depășirea țintei de deficit bugetar stabilită și calificarea scrisorii de susținere ca o garanție de stat, potrivit CNADNR.

Ofertantul câștigător a solicitat modificări de clauze contractuale. Mai mult, după desemnarea ofertantului câștigător, acesta, alături de potențialii finanțatori privați, au solicitat unele modificări ale unor clauze ale contractului de concesiune. „Acceptarea acestor solicitări ar fi însemnat chiar modificarea procedurii de atribuire și a condițiilor care au stat la baza depunerii ofertelor”, informează CNADNR.

Reacția negativă a publicului. Un alt motiv invocat în iunie de CNADNR a fost „prezentarea publică a proiectului, care a generat o puternică reacție negativă, mai ales în privința costurilor prezentate”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
"Nu pot să-l privesc în ochi!" Tatăl lui Mirel Dragomir, tânărul care a ucis-o pe...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar...
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația