Prima pagină » Economic » Copiii din Capitală ar putea primi ochelari gratis de la Primăria Generală

Copiii din Capitală ar putea primi ochelari gratis de la Primăria Generală

Copiii din Capitală ar putea primi ochelari gratis de la Primăria Generală

Un proiect aflat pe ordinea de zi de vineri a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) prevede acordarea gratuită a unei perechi de ochelari pentru copii.

Prin proiectul intitulat „Clar pentru copii”, cei mici ar putea primi o pereche de ochelari în mod gratuit de la Municipalitate, bugetul total al proiectului fiind de peste două milioane de lei.

Proiectul se află pe ordinea de zi a CGMB de vineri, despre care Gandul a scris aici. Sprijinul financiar se va acorda o singura dată şi reprezintă contravaloarea unei perechi de ochelari. În cazul în care valoarea ochelarilor achiziţionaţi, dovedită prin documente justificative, este mai mica de 500 de lei, ASSMB va deconta exclusiv suma respectivă.

Dacă valoarea depăşeşte 500 de lei, se va deconta suma maximă de 500 de lei. Conform proiectului, pentru a primi perechea de ochelari, copiii trebuie să aibă domiciliul stabil sau viză de reședință în Municipiul București, obținută cu cel putin șase luni înainte de depunerea cererii, pentru beneficiari minori având vârsta peste 14 ani.

În cazul beneficiarilor minori care nu au împlinit vârsta de 14 ani, reprezentantul legal trebuie să aibă domiciliul stabil sau viză de resedinţă în Municipiul Bucureşti cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Fiica cea mare a lui Ilie Bolojan se căsătorește! Unde are loc ceremonia și ce politicieni ar putea participa la petrecere
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Aceste figurine din lut vechi de 15.000 de ani ar fi putut fi create de copii pentru a învăța despre lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...