Prima pagină » Economic » Cum explică Ponta eșecul licitațiilor RA-APPS

Cum explică Ponta eșecul licitațiilor RA-APPS

Cum explică Ponta eșecul licitațiilor RA-APPS
Eșecul repetat al licitațiilor RA-APPS se explică prin faptul că evaluările au fost făcute la nivelul pieței imobiliare din urmă cu câțiva ani, iar acum piața a revenit la un nivel de normalitate, susține premierul Ponta, după ce MEDIAFAX a anunțat că regia va vinde imobile prin negociere directă.

Eșecul repetat al licitațiilor RA-APPS se explică prin faptul că evaluările au fost făcute la nivelul pieței imobiliare din urmă cu câțiva ani, iar acum piața a revenit la un nivel de normalitate, susține premierul Ponta, după ce Mediafax a anunțat că regia va vinde imobile prin negociere directă.

„Evaluările care erau făcute, dacă nu mă înșel, în perioada de boom imobiliar, s-au dovedit nerealiste și atunci, conform legii, mergem pe acea scădere, 10% dacă se prezintă, însă din ultimele informații…Ideea este ca RA-APPS să nu mai rămână un agent imobiliar și la prețurile pieței actuale, nu la cele din 2008, să putem înstrăina cât mai multe dintre imobile”, a spus Ponta, citat de Mediafax.

Întrebat de jurnaliști cum explică insuccesul repetat al licitațiilor RA-APPS, Ponta a invocat din nou faptul că evaluările au fost făcute la nivelul pieței imobiliare din urmă cu câțiva ani, iar în acest moment piața imobiliară a revenit la un nivel de normalitate.

Întrebat în continuare dacă acest lucru înseamnă că activele sunt prea scumpe, Ponta a rugat presa să nu îi adreseze întrebări despre un subiect pe care nu îl stăpânește „în detaliu” și a garantat că va cere că RA-APPS și Secretarului General al Guvernului, în subordinea căruia funcționează regia, să pună la dispoziție toate datele de care este nevoie.

Agenția MEDIAFAX a relatat, miercuri, că Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a eșuat și la a treia încercare de a vinde imobilele din portofoliu, cedând un singur apartament din aproape 30 active ofertate în prima decadă a lunii iulie, astfel că are acum cale liberă, oferită legal de Guvern, pentru a începe negocieri directe.

Negocierea directă va fi inițiată deși consultanți imobiliari au atenționat în repetate rânduri că vânzarea activelor RA-APPS în condițiile actua­le ale pieței nu este cea mai bună soluție și că înființarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăților, care ar asigura o trans­parență sporită și un câștig mai bun pen­tru stat.

După tenative de vânzare ratate pe parcursul ultimului an și jumătate, RA-APPS a decis ca, în prima decadă a lunii iulie, să organizeze o a treia licitație pentru mai mult de 23 de apartamente, vile, spații comerciale și terenuri, reducând din nou prețul, de această dată cu 20%, și să lanseze o a doua licitație pentru alte cinci apartamente din București, cu un preț redus cu 10%.

Din toate aceste active, regia a vândut un singur apartament cu patru camere în suprafață de 131 metri pătrați, cu 544.360 euro, conform informațiilor transmise MEDIAFAX.

Noul cadru legal introdus de Guvern în primăvara acestui an prevede că, în cazul în care cea de-a treia licitație a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puțin prețul de pornire al licitației, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30% decât prețul de pornire, nu mai mică decât „valoarea de inventar” a imobilului.

În termen de două zile lucrătoare de la înregistrarea ofertei de cumpărare, RA-APPS va publica pe site-ul propriu anunțul privind înregistrarea acesteia, iar o nouă licitație va fi organizată doar dacă, în termen de alte două zile, vor fi înregistrate mai multe oferte.

Întreaga operațiune este pregătită în contextul în care singurele variante viabile indicate de consultanți imobiliari pentru un câștig mai bun al statului sunt înființarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private.

Întrebați de MEDIAFAX dacă, având în vedere că este vorba de a treia licitație a acestor imobile, se va proceda la începerea negocierii directe în vederea vânzării, reprezentanții RA-APPS au făcut trimitere la prevederile legale care permit această operațiune.

Pentru acest an, RA-APPS estimează venituri totale de 449,1 milioane lei, dar încasările din vânzarea de imobile nu ar urma să depășească 193,5 milioane lei.

Estimarea este sub prognoza regiei pentru anul trecut, de 296,2 milioane lei, dar nici aceasta nu a putut fi în final atinsă deși, pe fondul licitațiilor eșuate, ținta fusese deja drastic redusă comparativ cu proiecția inițială.

Anul trecut, Guvernul a revizuit în scădere drastică estimarea de venituri obținute din vânzarea imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, de la 706 milioane lei, prevăzută în bugetul de stat, la doar 296,2 milioane lei, pe fondul licitațiilor eșuate în lipsă de oferte.

Un document oficial prezentat însă de MEDIAFAX în primăvara acestui an a indicat că și această nouă țintă a fost ratată la mare distanță și că vânzarea nu a decurs conform așteptărilor, RA-APPS reușind să vândă doar 16 imobile dintr-un total de 103 active scoase la vânzare. În aceste condiții, veniturile încasate s-au ridicat la doar 39,3 milioane lei, din care 7,98 milioane lei au fost cheltuieli aferente, inclusiv valoarea rămasă neamortizată.

Regia Protocolului de Stat, la care lucrează peste 2.170 de angajați cu un câștig mediu lunar mai mare de 1.900 lei, deține aproximativ 650 locuințe de protocol și de serviciu, peste 75 de vile și mai mult de 250 hectare teren, moștenite de la fosta gospodărie de stat a PCR și ocupate de actuali sau foști demnitari, ori chiar de rudele acestora.

Acestora li se adaugă zeci de spații comerciale, ferme și unități turistice, dintre care hotelul Triumf din București, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreasca, complexul Scroviștea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.

Surse oficiale au declarat că întregul patrimoniu RA-APPS este evaluat la 500 milioane euro -1 miliard euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zăpada mieilor. Drumarii fac apel ca în minivacanța de Paște să se circule cu prudență, în condiții de iarnă
Digi24
Xi Jinping îi îndeamnă pe înalţii comandanţi militari chinezi să renunţe la „aerele de superioritate”
Cancan.ro
Ce i-a adus sfârșitul lui Mircea Lucescu, de fapt! Ovidiu Ioanițoaia a făcut dezvăluirea!
Prosport.ro
Mircea Lucescu i-a spus ultima sa dorință doctorului Dragoș Vinereanu, șeful Secției de Cardiologie a Spitalului Universitar
Adevarul
Cine a fost, de fapt, Iuda Iscarioteanul? O analiză a specialiștilor moderni asupra profilului psihologic al „vânzătorului de Hristos”
Mediafax
Carne de miel în condiții improprii și mizerie. Amenzi de peste de 3,8 milioane de lei date de ANPC
Click
Locul din România unde primăvara arată spectaculos. Poți admira magnolii rare, vechi de un secol
Digi24
„Marina Militară va sparge blocada”. Rusia a trimis o navă de război pentru a însoți petrolierele în apele britanice
Cancan.ro
Ultimele luni din viața lui Mircea Lucescu. Adevărata boală de care suferea, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Radare fixe 2026: cand devin active si cum calculeaza viteza medie
Descopera.ro
Prea multă ciocolată te-ar putea ucide. Cât este prea mult?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce să nu salvăm niciodată pe telefon? Foarte mulți oameni fac aceste greșeli!