Prima pagină » Economic » După salariul lui Isărescu, BNR publică veniturile membrilor din conducere. Cât câștigă viceguvernatorii și cei din CA

După salariul lui Isărescu, BNR publică veniturile membrilor din conducere. Cât câștigă viceguvernatorii și cei din CA

După ce în urmă cu o lună guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a vorbit public pentru prima dată despre salariul său, dezvăluind că încasează lunar 13.601 euro, joi purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale, Dan Suciu, a transmis că instituția a decis să publice pe site-ul propriu datele referitoare la remunerația pe care o primesc cei din conducerea executivă. Prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu încasează în fiecare lună un salariu de 40.430 de lei, la care se adaugă o indemnizație de membru al Consiliului de Administrație de 18.313 lei, iar viceguvernatorul Liviu Voinea are o remunerație de 37.764 lei, plus indemnizația de membru în CA de 17.103 lei.

Ținute la secret până acum, salariile celor din conducerea Băncii Naționale au fost făcute publice pe site-ul instituției. Decizia vine ca un „exercițiu de transparență”, a anunțat purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, după ce, în urmă cu o lună, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a dezvăluit chiar el cât câștigă la BNR: 42.727 lei salariu și 18.476 lei indemnizația de membru în CA (în total, aproximativ 13.601 euro), precizând că nu a solicitat pensia care i s-ar fi cunvenit, pentru că nu i s-a părut normal să o primească atât timp cât încasează remunerația de la Banca Națională.

În afară de Mugur Isărescu, din conducerea executivă a BNR fac parte alți opt membri ale căror remunerații au fost făcute publice. Astfel, salariul prim-viceguvernatorului Florin Georgescu este de 40.430 de lei, la care se adaugă o indemnizație de membru al Consiliului de Administrație de 18.313 lei, iar cel al viceguvernatorului Liviu Voinea, de 37.764 lei, plus indemnizația de membru în CA de 17.103 lei.

În plus față de salariul lunar, se acordă anual și alte venituri, precum o indemnizație de vacanță de 100% din salariul net lunar, o sumă din fondul de participare a salariaților la profit și alte drepturi bănești de maximum 1,6 salarii nete lunare.

Ceilalți cinci membri neexecutivi ai Consiliului de Administrație, Marin Dinu, Daniel Dăianu, Gheorghe Gherghina, Ágnes Nagy, Virgiliu-Jorj Stoenescu primesc o indemnizație netă lunară în valoare de 17.103 lei și pot beneficia și de alte venituri conform legii. În anul 2015, unii membri neexecutivi au primit încă o sumă echivalentă cu o indemnizație netă.

La încetarea contractului individual de muncă, potrivit prevederilor legale, salariații Băncii Naționale a României beneficiază de o indemnizație de pensionare, egală cu 12 salarii, calculată la nivelul ultimului salariu primit, cu condiția ca salariatul respectiv să fi lucrat, fără întrerupere, minimum 6 ani în cadrul băncii, anterior îndeplinirii condițiilor legale de încetare a contractului individual de muncă.

În cazul salariaților care au lucrat în Banca Națională a României mai puțin de 6 ani, fără întrerupere, anterior îndeplinirii condițiilor de încetare a contractului individual de muncă, indemnizația de pensionare se acordă, diferențiat, astfel: 5 ani – 10 salarii, 4 ani – 8 salarii, 3 ani – 6 salarii.

Potrivit BNR, nivelurile minime și maxime ale salariilor nete pentru funcțiile de conducere sunt: director – minim 7.821 lei și maxim 31.062 lei, director adjunct – minim 6.414 lei și cel mult 22.427 lei, șef serviciu – mimim 5.261 lei și maxim 14.667 lei, director în structurile teritoriale ale BNR minim 6.414 lei și maxim 15.347 lei, precum și șef serviciu în teritoriu minim 5.261 lei și maxim 9.218 lei.

„În prezent suntem printre cele mai transparente bănci în ceea ce privește politica salarială”, a spus joi Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR. Întrebat la cât ajunge suma maximă încasată de guvernatorul BNR luând în considerare inclusiv veniturile suplimentare, Suciu a spus că este de circa 16.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli