EXCLUSIV | Analiști economici, despre suprataxarea producătorilor de energie: „Statul român își maximizează câștigurile” / „Va influența cotația acțiunilor OMV Petrom”

EXCLUSIV | Analiști economici, despre suprataxarea producătorilor de energie: Statul român își maximizează câștigurile / Va influența cotația acțiunilor OMV Petrom
Publicat: 28/12/2022, 19:16
Actualizat: 28/12/2022, 19:51

Suprataxarea masivă a companiilor de petrol și gaze – pe care Guvernul o impună din 2023 ca pe o contribuție de solidaritate din profiturile producătorilor de energie – va aduce statului venituri estimate la un miliard de euro, dar va duce și la ascunderea reală a profiturilor, la creșterea prețurilor la energie și la afectarea credibilității companiilor listate la burse, spun, pentru Gândul, analiștii economici Petrișor Peiu și Adrian Negrescu.

Statul obligă producătorii de țiței, gaze și cărbune la plata unei contribuții de solidaritate de 60% din profiturile impozabile care depășesc cu mai mult de 20% media celor înregistrate în perioada 2018-2021. Ordonanța de urgență adoptată miercuri de Guvern preia Regulamentul UE, adoptat în octombrie.

Proiectul de Ordonanță de Urgență adoptat prevede:

  • Contribuția de solidaritate va fi plătită de societățile comerciale care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor.
  • Baza impozabila pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, pe profiturilor impozabile anuale, calculate potrivit Legii 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, din exercițiul financiar 2022, respectiv din exercițiul financiar 2023 care depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile aferente exercițiilor financiare din perioada 2018-2021.
  • Cota datorată este cea prevăzută în regulamentul european. În cazul în care profiturile impozabile/contabile din 2022, respectiv din 2023, depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile față de media profiturilor impozabile/contabile ale perioadei 2018-2022, acestea se impozitează cu o cotă de  60%.
  • Din sumele colectate, minim 70% se distribuie pentru finanțarea investițiilor strategice precum și a investițiilor în eficiența energetică și/sau în energia din surse regenerabile, așa cum este prevăzut în regulament.
  • Încasările din contribuția de solidaritate vor fi utilizate și pentru finanțarea măsurilor de sprijin financiar pentru consumatorii finali de energie, în special pentru gospodăriile vulnerabile, pentru a atenua efectele creșterii prețurilor.
  • Termenele de plata sunt 25 iunie 2023, respectiv 25 iunie 2024.

Specialiștii susțin că, nici de această dată, marile companii din energie nu au fost consultate și nu a existat o dezbatere publică  transparentă în acestui proiect de Ordonanță de Urgență.

Acţiunile Petrom şi Romgaz scad la bursă după decizia de suprataxare

La trei săptămâni după ce Austria a blocat intrarea României în Schengen, decizia Guvernului de suprataxare a profiturilor companiilor din energie au produs efecte uriașe pe bursă.

Acțiunile Petrom și Romgaz s-au prăbușit în numai jumătate de oră de la anunțarea deciziei: cu 3,8% au scăzut acţiunile Petrom şi cu 3,3% acţiunile Romgaz.

„Suprataxarea nu rezolvă problema economiei, prețurile rămân ridicate”

Analistul Petrișor Peiu spune că suprataxarea profiturilor din energie ar fi o formă de alimentare a bugetului statului, pe fondul nemulțumirii la nivelul Guvernului privind sumele mari de bani care pleacă de la buget pentru compensarea efectelor creșterilor de prețuri în energie.

„Cel mai mult vor fi afectați acționarii acestor companii, alții decât statul român. Statul român își maximizează câștigurile, pentru că, în loc să ia dividende, o să ia direct acest impozit. Deci, practic elimină impozitul pe dividente și impozitul pe profit. Ceilalți acționari, însă, vor trebui să încaseze mai puțini bani ca dividente la sfârșitul exercițiului financiar.

Pe de altă parte, măsura vine cam târziu, pentru că, deja, creșterea asta abruptă de prețuri s-a cam temperat. Problema este că prețurile încă rămân ridicate, adică asta nu rezolvă problema economiei, care trebuie să lucreze în condiții de prețuri extrem de ridicate. 

Este o formă de a mai alimenta bugetul statului, pentru că există nemulțumire foarte mare la nivelul celorlalți membri ai guvernului, în afară de ministrul Energiei, privind sumele mari de bani care pleacă de la buget pentru compensarea efectelor creșterilor de prețuri în energie.

Și atunci, asta este o formă de a penaliza zona aceasta a producătorilor de gaze, a rafinăriilor pentru cheltuielilor pe care Guveernul le face în sprijinul populației și a economiei. Nu asta era soluția corectă, ci aceea de reglementare a prețurilor la producător”, a explicat pentru Gândul analistul economic Petrișor Peiu.

„Dacă suprataxezi înseamnă că ai nevoie de foarte mulți bani la buget”

Potrivit analistului Adrian Negrescu, rămâne de văzut unde se va duce concret miliardul de euro vizat de Guvern prin acest demers, în condițiile în care „cei din sectorul petrol și gaze aduc cei mai mulți bani la buget și creează cele mai multe lanțuri de business din România”.

Am senzația că ne jucăm cu chibriturile în piața de petrol și gaze și s-ar putea să ni se aprindă în cap această problemă, pentru că nu văd, dincolo de aceste informații pe surse, un studiu de impact care să arate elementele pozitive și efectele posibil negative ale unei asemenea decizii.

Da, UE ne oferă posibilitatea de a suprataxa sectorul de petrol și gaze din România, dar nu ne impune acest lucru. Să încerci să suprataxezi câștigurile, într-adevăr, spectaculoase ale jucătorilor din zona de energie în 2022, înseamnă că ai nevoie foarte mulți de bani la buget”, susține analistul economic.

Adrian Negrescu consideră că este o problemă din punct de vedere al modului în care a fost construită această Ordonanță de Urgență, iar impunerea de pe o zi pe alta, fără o consultare, va fi lovitură puternică pentru companiile din energie.

”Dacă va fi aplicată de la 1 ianuarie, asta înseamnă că decizia este luată de pe o zi pe alta, ceea ce denotă faptul că nu a existat o dezbatere publică legată de această Ordonanță, nu s-a discutat cu jucătorii din domeniu. Iar să impui o decizie fiscală de pe o zi pe alta, înseamnă să dai peste cap toate bugetele de investiții și cheltuieli ale companiilor din domeniu. Pentru investitorii din acest sector ar fi o lovitură puternică pe care, în momentul de față, nu îmi dau seama cum o vor gestiona.

Pentru statul român, este foarte interesant de văzut unde s-ar duce banii respectivi. Am înțeles – din surse, atenție – că ar fi vorba de un cont special creat la Ministerul de Finanțe din care banii respectivi să fie alocați pentru energia verde din România. Este interesant însă de văzut poziția autorităților și declarațiile oficiale legate de subiectul pe ce vom cheltui acest miliard de euro”, a mai spus analistul economic Adrian Negrescu.

„Ar putea duce la o ascundere a profiturilor și la o creștere a prețurilor”

Adrian Negrescu a precizat că pentru mediul de afaceri este o decizie negativă, care își va pune amprenta și asupra modului în care companiile își declară veniturile și câștigurile. Mai mult, analistul crede că, în 2023, companiile din sectorul energetic vor ajunge să ascundă profiturile, pentru a nu plăti în plus.

„Afectează și credibilitatea acestor companii listate la bursă. O suprataxă pe profitul companiilor respective va influența cotația acțiunilor OMV Petrom și a tuturor companiilor care mai sunt listate din zona asta de energie și va influența câștigurile acționarilor acestor companii. Companiile care au codurile CAEN respective ar putea fi afectate, lucru care va duce, pe de o parte, la o restrângere a activității, o ascundere probabil a profitului și, pe de altă parte, la o creștere a prețurilor, pentru că, atunci când ți se impune o nouă taxă, în general, în România, toate taxele astea noi se duc în prețuri.

De asta spuneam că statul nu face altceva decât să se joace cu chibriturile în piața de energie, pentru că va aprinde și mai mult inflația în acest sector.

Este imposibil să faci afaceri în condițiile în care aceste taxe apar peste noapte și fără niciun fel de discuție cu cei mai importanți investitori din economia românească, pentru că cei din sectorul petrol și gaze aduc cei mai mulți bani la buget și creează cele mai multe lanțuri de business din România.

În tentativa probabil de a demonstra că sancționăm votul de blam la adresa vizei Schengen, încercăm să venim cu niște măsuri – nu știu dacă decise conștient sau nu – care creează o legătură directă, economică, între decizia politică și decizia economică, ceea ce, din punct de vedere al percepției investitorilor străini în privința României, ar putea genera efecte negative majore în 2023.

Cine își permite să facă investiții într-o țară în care regulile jocului se schimbă de pe o zi pe alta, se impun taxe și suprataxe fără niciun fel de consultare și fără o minimă așteptare în zona mediului de afaceri”, a mai spus analistul financiar Adrian Negrescu.

 OMV Petrom a terminat primele nouă luni din 2022 cu un profit net de 9,1 miliarde de lei

Baza pentru impunerea acestei suprataxe este Regulamentul 1854/2022 al Uniunii Europene, care permite statelor membre să taxeze suplimentar companiile energetice care au realizat profituri excepționale, fără să impună însă un anumit prag.

În acest moment, producătorii de gaze plătesc oricum un impozit pe veniturile suplimentare obținute din vânzarea gazului natural, dar prin acest OUG ar fi taxate şi producţia de petrol şi cea de produse petroliere.

OMV Petrom a terminat primele nouă luni din 2022 cu un profit net de 9,1 miliarde de lei, în creştere semnificativă faţă de nivelul de 1,6 miliarde de lei din 2021.

Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a terminat primele nouă luni cu un profit net de 2,6 miliarde de lei, aproape dublu faţă de perioada similară a anului trecut.

Ce prevede Regulamentul (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa...