Prima pagină » Economic » Finanțe » Cât câștigă, pe lună, un român. SALARIUL mediu net în iulie, în scădere

Cât câștigă, pe lună, un român. SALARIUL mediu net în iulie, în scădere

Cât câștigă, pe lună, un român. SALARIUL mediu net în iulie, în scădere

Institutul Național de Statistică arată că, în iulie 2023, câştigul salarial mediu net a fost de 4.565 lei, în scădere cu 35 lei (-0,8%) față de luna iunie.

În luna iulie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.

De ce a scăzut salariul

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2023 au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 14,6% în activităţi de editare;
  • cu 13,1% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului;
  • cu 11,4% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură);
  • între 4,5% și 11% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, alte activităţi extractive;
  • între 2% și 4% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, intermedieri financiare, activităţi de asigurări/ reasigurări şi fonduri de pensii, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, telecomunicaţii, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice.

Unde s-au înregistrat creșteri salariale

Au existat, totuși, și creșteri ale câştigului salarial mediu net. Institutul Național de Statistică remarcă faptul că aceste măriri au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar și de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 11,8% în transporturi aeriene;
  • între 5,5% și 7% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de servicii anexe extracţiei, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor şi echipamentelor;
  • între 1,5% și 3% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, transporturi pe apă, fabricarea produselor textile, captarea, tratarea şi distribuţia apei.

În sectorul bugetar, în luna iulie 2023, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-3%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare în lunile precedente, precum și a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței şcolare), ȋn administraţia publică (-0,6%), respectiv ȋn sănătate şi asistență socială (-0,5%).

În luna iulie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 7.317 lei, cu 47 lei (-0,6%) mai mic decât în luna iunie 2023.

Citește și:

Salariul minim se poate mări din septembrie. Care sunt sumele și consecințele

Marcel Ciolacu anunță creșterea salariului minim. „Este un mecanism prin care îți ții lucrătorii în țară”

Cât este salariul minim în SPANIA. Câți euro primești pentru 5 ore de muncă pe săptămână

PENSIA pe care o primește un român după 35 de ani de muncă pe salariul minim. Cifrele sunt îngrijorătoare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi