Prima pagină » Economic » Finanțe » Câți români au intentat proces băncilor. Cifra este URIAȘĂ

Câți români au intentat proces băncilor. Cifra este URIAȘĂ

Câți români au intentat proces băncilor. Cifra este URIAȘĂ

Dacă în perioada 2015 – 2016 erau aproximativ 40.000 de procese între consumatori și bănci, iar anul trecut numărul litigiilor era de 13.000, în 2023 evidențele sistemului bancar arată că numărul proceselor a scăzut până la 12.000.

S-au înmulțit, în schimb, negocierile și împăcările dintre consumatori și bănci în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

Câți români au ajuns la un acord cu banca

În primele 9 luni ale anului, 575 de oameni au negociat cu băncile condiții mai bune pentru contractele existente, iar, până acum, 475 dintre ei au ajuns la un acord cu banca și au găsit o soluție la problemele semnalate, cu 20% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit unui sondaj CURS realizat în luna iulie 2023, consumatorii de produse și servicii financiare apreciază cel mai mult rapiditatea în rezolvarea problemelor pe care le au cu băncile și/sau IFN-urile. În ultimii doi ani, durata medie de soluționare a unei înțelegeri amiabile între consumatori și bănci a fost de aproximativ 30 de zile în cadrul CSALB.

Deschiderea unei căi de comunicare directă cu banca, gratuitatea pentru consumatori a procedurilor de conciliere, simplitatea negocierilor, precum și expertiza conciliatorului sunt aspecte pe care clienții persoane fizice le consideră prioritare în demersul de rezolvare a problemelor pe care le au cu băncile/IFN-urile.

„Litigiile presupun cheltuieli ridicate și termene lungi. Costurile pe care le presupune un proces nu se rezumă întotdeauna doar la taxa de timbru și, eventual, la onorariul avocatului. Mulți nu iau în calcul celelalte cheltuieli inerente litigiilor, de exemplu cele privind efectuarea expertizelor de diferite tipuri.

Alături de alte motive, acestea ne pot încuraja să fim deschiși pentru a susține căile de soluționare alternativă a litigiilor, cum este cea disponibilă în cadrul CSALB. Pentru a întări puterea concilierii este nevoie ca informația despre avantajele acestor mijloace să circule, atât către justițiabili, cât și către instanțele de judecată.

Conflictele sunt inerente unei societăți democratice, ce este opțional este lupta, mai ales lupta în justiție”, a declarat Amelia-Raluca Onișor, judecător Curtea de Apel București.

Aproape 400 de procese începute în instanță s-au încheiat prin negociere în cadrul CSALB începând cu anul 2021.

Anul acesta au fost închise 184 de procese în instanță, pentru că părțile au solicitat și au reușit să găsească o soluție amiabilă în cadrul CSALB (față de cele 145 de cazuri înregistrate pe tot parcursul anului 2022). Majoritatea sunt în faza de fond, însă în orice etapă procesuală un dosar poate ajunge la CSALB cu acordul părților. Practic, băncile le-au recomandat clienților să apeleze la CSALB încă din momentul când au primit cererea de chemare în judecată.

În primele nouă luni din 2023, 917 consumatori s-au împăcat cu băncile și IFN-urile, după ce au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere și soluție acceptată de ambele părți în 475 de cazuri) ori au ajuns la o înțelegere amiabilă direct cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la CSALB, în 442 de cazuri.

Creșterea este cu peste 11% față de situația înregistrată în primele 9 luni din 2022, atunci când 823 români s-au aflat într-una dintre aceste două situații.

93% este procentul de negocieri încheiate cu împăcarea părților în primele trei trimestre din 2023.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertismentul FMI: Economia globală riscă să intre în recesiune dacă războiul din Orientul Mijlociu continuă
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Câți bani a primit un șofer Uber din București, pentru o cursă de 785 lei, în a doua zi de Paște
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Ucrainenii ar fi lansat de două ori purtători de rachete în spațiu. Tehnologia ar putea avea aplicații anti-rachetă, inclusiv împotriva sistemului Oreșnik
Mediafax
Colegiul Medicilor, avertisment privind informațiile despre cezariană de pe panourile din București: „Sunt lipsite de fundament științific”
Click
Cine sunt suspecții judecați pentru furtul tezaurului dacic. Înțelegerea șocantă făcută de autoritățile olandeze cu hoții
Digi24
„Super El Nino” amenință întreaga planetă. Experții avertizează că ar putea fi „cel mai puternic din ultimii 140 de ani”
Cancan.ro
Cum s-a produs accidentul de Paște din Snagov. Ce greșeală fatală a comis Mihai, șoferul BMW-ului
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Video | O femeie a vrut să-și prindă soțul în flagrant și a făcut un gest nebunesc în trafic
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA