Prima pagină » Economic » Firma lui Ghiță, care se ocupă de BNR, CNAS și de Ministerul Apărării, și-a cerut insolvența

Firma lui Ghiță, care se ocupă de BNR, CNAS și de Ministerul Apărării, și-a cerut insolvența

Firma lui Ghiță, care se ocupă de BNR, CNAS și de Ministerul Apărării, și-a cerut insolvența
Una din firmele lui Ghiță și-a cerut insolvența, dar face o promisiune clienților

„În acest moment, lucrăm la un proces de reorganizare și redefinire a modului intern de lucru. Am luat această decizie la nivelul Board-ului Director pentru a ne susține mai departe ca business și pentru a ne onora angajamentele față de angajați, clienți, parteneri și furnizori”, precizează reprezentanții Teamnet.

Potrivit acestora, în perioada imediat următoare „ne vom concentra pe reducerea costurilor operaționale și optimizarea proceselor interne, menținând în același timp competențele existente în cadrul companiei”. Totodată, „vom asigura continuitate în dezvoltarea, implementarea și mentenanța sistemelor de care suntem responsabili atât în România, cât și în alte țări unde Teamnet își desfășoară activitatea”, arată sursa citată.

În noiembrie 2016, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a atribuit către Teamnet – firmă înființată de fugarul Sebastian Ghiță – contractul pentru mentenanța sistemului informatic aferent sistemului cardului de sănătate, valoarea finală a acestuia fiind de 17,7 milioane de lei (3,9 milioane de euro), cu TVA.

De asemenea, în decembrie 2016, Teamnet a mai câștigat două contracte cu statul, respectiv cu Banca Națională a României și cu Ministerul Apărării.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Germania le cere cetățenilor săi să părăsească cât mai curând teritoriul Rusiei
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Ce diferență de vârstă este între Paula Chirilă și Dan Giuvelic: „L-am întrebat câți ani are și am zis aoleu”
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit ceva neașteptat la supervulcanul din Yellowstone