Prima pagină » Economic » FMI către Ungaria: Rezolvați problemele băncii centrale, apoi discutăm

FMI către Ungaria: Rezolvați problemele băncii centrale, apoi discutăm

FMI către Ungaria: Rezolvați problemele băncii centrale, apoi discutăm
Fondul Monetar Internațional (FMi) și-a menținut joi poziția potrivit căreia este gata să înceapă negocierile cu Ungaria pentru un acord de finanțare preventiv abia după ce autoritățile de la Budapesta vor rezolva problemele legate de independența băncii centrale, transmite Reuters.

„În acest moment, mingea se află în curtea guvernului. Suntem pregătiți să începem de îndată ce problemele importante referitoare la independența băncii centrale vor fi rezolvate”, a declarat reprezentantul Fondului în Ungaria, Iryna Ivascenko, la o conferință organizată de Forumul Oamenilor de Afaceri Ungari.

Ungaria, cea mai îndatorată națiune din Europa Centrală, are nevoie de un acord de finanțare preventiv, pentru a ține sub control costurile mari ale împrumuturilor și a preveni noi retrogradări ale ratingului suveran, care se află la nivelul „junk”, nerecomandat pentru investiții.

Parlamentul de la Budapesta urmează să aprobe în această lună amendamente făcute de guvern la legea de funcționare a băncii centrale, dar nu este clar dacă este suficient ca FMI să accepte reluarea negocierilor.

Ivascenko a refuzat să ofere alte detalii.

„Vă asigur că problemele au fost discutate în detaliu cu guvernul, cele cinci părți impplicate lucrează (UE, FMI, BCE, Banca Națională și Guvern) și încercăm să găsim o soluție prin aceste discuții”, a spus reprezentanta Fondului.

Ea a adăugat că Ungaria se confruntă cu probleme „acute” legate de creșterea economică, atât pe termen scurt și cât pe termen lung.

Deficitul bugetar și cel de cont curent au scăzut semnificativ, dar datoria publică și necesarul de rostogolire a acesteia se află la un nivel ridicat, astfel că Ungaria este expusă la schimbarea încrederii din piață, a spus Ivascenko.

„Toate țările din regiune au aceleași probleme, dar în Ungaria atenția este concentrată în mod special pe predictibilitatea și sustenabilitatea politicilor”, a explicat ea.

Ungaria a provocat confuzie în râdul investitorilor prin politicile neortodoxe din ultimii doi ani, între care impunerea unor taxe mari de criză băncilor și companiilor din anumite sectoare economice. În această lună a fost anunțată o nouă taxă pe serviciile financiare și în telecomunicații, care a atras proteste puternice din partea companiilor.

Uniunea Europeană și-a dat acordul luna trecută pentru începerea negocierilor pentru programul de ajutor financiar, după ce a ajuns la un compromis politic cu autoritățile ungare în privința unor reforme contestate, inclusiv a legii băncii centrale.

Ungaria se așteaptă ca negocierile să poată începe luna viitoare, după ce Parlamentul va aproba amendamentele la legea băncii centrale, care rezolvă majoritatea dar nu toate obiecțiile UE, Băncii Centrale Europene și FMI.

FMI nu a anunțat încă o dată pentru reluarea discuțiilor, iar Ivascenko a reiterat joi că depinde de guvern să ia măsurile necesare.

Analiștii se așteaptă ca negocierile cu UE și FMI să fie dificile, având în vedere istoricul de măsuri neprevăzute al guvernului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
VIDEO Gluma lui Zelenski cu Trump despre o vizită la Moscova
Cancan.ro
Ce note au luat copiii vedetelor din România la Bacalaureat 2026: 'Este o premieră!'
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Noua Dacia Striker i-a cucerit pe britanicii de la Top Gear: „Pare să ofere multe pentru puțin”
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Anca Serea, revoltată după ce fiica sa cea mare a aflat notele la BAC: „Inuman și nedrept!”
Digi24
VIDEO Furtună de nisip pe plajele din Eforie. imaguini cu fenomenul și avertismentul salvamarilor
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?