Prima pagină » Economic » Încep, în sfârșit, lucrările la una dintre porțiunile cele mai așteptate ale Centurii Capitalei

Încep, în sfârșit, lucrările la una dintre porțiunile cele mai așteptate ale Centurii Capitalei

Încep, în sfârșit, lucrările la una dintre porțiunile cele mai așteptate ale Centurii Capitalei
Lucrările de modernizare a centurii București ar putea începe în primul trimestru din acest an, au declarat pentru gândul reprezentanți ai CNADNR.

Lucrările de modernizare a unei porțiuni de 11 kilometri din centura București ar putea începe în primul trimestru din acest an, au declarat pentru gândul reprezentanți ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR).

Tronsonul care va fi reabilitat este situat între DN 2 (zona Voluntari) și Autostrada Soarelui.

„Joi a fost avizat proiectul tehnic în comisia tehnico-economică a CNADNR. Contractul este în grafic. Estimăm că exproprierile vor merge repede, există HG de achiziții de terenuri. Dacă totul va decurge bine, lucrările ar putea începe în primul trimestru din acest an”, au declarat pentru gândul reprezentanții CNADNR.

Contractul „Întocmirea fazelor de proiectare Proiect Tehnic și Detalii de Executie, asistența tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții modernizarea centurii rutiere a Municipiului București între A1-DN 7 și DN 2-A2, Lot 2: Sector DN2 (km 12+300) – A2 (km 23+750)” a fost atribuit anul trecut, prin licitație deschisă, asocierii Tehnologica Radion – Consitrans – Pro Cons XXI.

Preț de 3,9 milioane euro per kilometru modernizat

Valoarea totală a contractului este de circa 190 milioane de lei, fără TVA (43 milioane de euro). Ceea ce înseamnă că prețul pentru un kilometru modernizat va fi de 3,9 milioane euro.

Finanțarea este asigurată prin fonduri de la bugetul de stat.

Contractul prevede o perioadă de 90 de zile pentru proiectare, 450 de zile pentru execuție și o garanție de 48 de luni.

Contractul de proiectare, asistență tehnică și execuție a lucrărilor de modernizare a centurii Capitalei pe un sector de 11 kilometri a fost unul dintre cele mai mari contracte semnate anul trecut de Compania Națională de Autostrăzi.

Alexandru Măroiu, manager de proiect în cadrul Pro Cons XXI, a spus pentru gândul că CNADNR și-a dat avizul pentru soluția tehnică propusă de proiectant, și urmează realizarea unei evaluări financiare, următoarele etape vizând obținerea mai multor avize.

Ultima etapă înainte de demararea lucrărilor o reprezintă obținerea autorizației de construcție.

„Era un zvon că se dorește scurtarea perioadei de execuție, care era stabilită inițial la 450 de zile. Se dorește să se grăbească procedurile, astfel încât execuția lucrărilor să dureze mai puțin, eventual să se termine la sfârșitul acestui an”, au declarat pentru gândul reprezentanți ai asocierii.

Cine sunt constructorii

Compania Tehnologica Radion, controlată de Theodor Berna, unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri din industria construcțiilor, a fost „abonată” de-a lungul timpului la contracte cu statul. Ziarul Financiar a scris că Tehnologica Radion a obținut în 2009 și 2010 contracte de achiziții publice de 386 de milioane de euro.

Numele firmei Tehnologica a apărut anul trecut în stenogramele discuțiilor dintre Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, și președintele Traian Băsescu.

În 2011, Tehnologica Radion a avut afaceri de aproape 138 de milioane de euro și un profit net de 5,5 milioane de euro.

Firma Consitrans este controlată de familia Hanganu, iar Pro Cons XXI de către Florentina Corina Bonciog, potrivit Ziarului Financiar.

Centura rutieră a Capitalei

Bucureștiul nu are o centură rutieră care să îl înconjoare. Doar partea de nord a centurii Capitalei, care are aproximativ 20 de kilometri – între DN 7 – Chitila și DN 2 – Voluntari – a fost finalizată.
 
Lucrările de modernizare a părții de sud a centurii Bucureștiului, între Autostrada Soarelui și autostrada București-Pitești, nu sunt terminate.
 
La sfârșitul anului trecut, CNADNR a anunțat că Centura de sud a Bucureștiului, care va avea regim de autostradă, ar urma să aibă o lungime de 48 de kilometri, iar autoritățile speră să o realizeze în regim de concesiune. În plus, șoferii care vor circula pe Autostrada Centura de sud a Bucureștiului, precum și pe autostrăzile București-Pitești și București-Constanța, vor trebui să plătească o taxă de utilizare. Centura de sud ar trebui să facă parte dintr-un inel de autostradă în jurul Capitalei, cu o lungime totală de aproape 100 kilometri. Un proiect mai vechi al centurii Capitalei a fost estimat de CNADNR la o valoare de 2,3 miliarde de lei (circa 520 milioane euro).
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...