Prima pagină » Economic » Încep lucrările la cea mai înaltă clădire de birouri din România. Câte sute de milioane de euro costă clădirea de peste 150 de metri înălțime. FOTO

Încep lucrările la cea mai înaltă clădire de birouri din România. Câte sute de milioane de euro costă clădirea de peste 150 de metri înălțime. FOTO

Mai multe pe gandul.info

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Iulius Mall Timișoara, compania Iulius va începe lucrările la cel de-al patrulea imobil office din totalul de șase pe care le va include proiectul mixt Openville Timișoara. Cu o înălțime de 155 de metri și 27 de etaje, United Business Center 0 (UBC 0) va fi cea mai înaltă clădire de birouri din România.

Proiectul Openville se construiește, în prezent, în proximitatea Iulius Mall Timișoara și, prin cei 130.000 mp de spații de birouri pe care îi va crea, va deveni principalul pol de business din vestul țării.

Potrivit reprezentanților companiei Iulius, lucrările la UBC 0 au început cu organizarea de șantier, iar prima etapă de construcție va consta în consolidarea terenului, cu peste 280 de piloți forați. Termenul estimat de livrare pe piață pentru UBC 0 este ultimul trimestru din 2019.

„UBC 0 va avea o suprafață construită de peste 74.900 mp și, asemenea celorlalte clădiri din ansamblul mixt, va îmbina spațiile moderne de birouri cu cele de retail. Astfel, demisolul și parterul vor fi dedicate magazinelor și restaurantelor tematice, iar la etajul întâi se vor regăsi săli pentru conferințe și evenimente. Spațiile de birouri vor avea o suprafață totală de 52.000 mp închiriabili. Suprafețe generoase pe fiecare nivel de până la 2.200 mp, spații fără coloane interioare, grad sporit de lumină naturală, dotări și tehnologii ultramoderne și soluții eficiente din punct de vedere energetic sunt câteva dintre caracteristicile noii clădiri. UBC 0 va oferi o panoramă spectaculoasă asupra orașului din orice unghi, datorită fațadei care va fi integral din sticlă. Totodată, cei care vor lucra aici vor avea acces direct la magazinele și serviciile din Iulius Mall Timișoara și din noile zone de retail, dar și la spațiile de relaxare create în viitorul parc al ansamblului urbanistic”, se arată în comunicatul companiei Iulius.

În paralel, pe șantierul proiectului Openville Timișoara se lucrează la cea de-a treia clădire de birouri, de 19.000 mp închiriabili, precum și la o suprafață suplimentară de retail, de aproximativ 47.000 mp. Până în prezent, în ansamblul Openville au fost finalizate două clădiri de birouri, cu un total de 31.000 mp închiriabili, precum și prima parcare supraetajată din Timișoara, cu 910 locuri.

„Cel mai mare pol de business, retail și entertainment din vestul României va fi inaugurat în trimestrul patru al acestui an, odată cu finalizarea primei etape de dezvoltare. Aceasta va include: noile zone de retail, 50.000 mp de spații office în operare și alți 52.000 mp în construcție, un parc, un pasaj subteran destinat traficului auto și noi locuri de parcare”, arată reprezentanții companiei Iulius.

În perioada următoare, vor fi demarate lucrările de construcție la o nouă parcare subterană și la un tunel auto care va fluidiza traficul din întregul areal.

Proiectul mixt Openville este realizat de companiile Iulius și Atterbury Europe, reprezentând o investiție estimată la peste 220 milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli