Prima pagină » Economic » Ioana Petrescu, propusă pentru funcția de vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții. Ce salariu va avea

Ioana Petrescu, propusă pentru funcția de vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții. Ce salariu va avea

Ioana Petrescu, fost ministru de Finanțe, a fost numită în funcția de vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții (BEI).

Ioana Petrescu ar putea astfel să îl înlocuiască pe Mihai Tănăsescu în funcția de vicepreședinte la Banca Europeană de Investiții (BEI) al cărui mandat se termină peste aproximativ un an.

Informația a apărut prima dată pe site-ul știri pe surse.ro și a fost confirmată de Ziarul Financiar din surse de pe piața financiară. Până la publicarea articolului biroul de presă al BEI nu răspunsese solicitării gândul pentru detalii privind numirea Ioanei Petrescu la BEI. Poziția de vicepreședinte al BEI este remunerată cu aproximativ 35.000 de euro pe lună, potrivit ZF.

Ziarul Financiar scrie că propunerea a fost discutată în ultimele săptămâni, inclusiv la Cotroceni, având în vedere că este o poziție de reprezentare externă, care revine României în urma negocierilor politice la nivelul Uniunii Europene și nu în urma unui concurs independent care este câștigat de un candidat.

Ioana Petrescu a fost ministru de Finanțe în perioada martie-decembrie 2014.

Citește aici articolul pe Ziarul Financiar

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!