Prima pagină » Economic » JPMorgan, aproape de o amendă de 800 milioane de dolari dolari în urma scandalului „Balena de la Londra”

JPMorgan, aproape de o amendă de 800 milioane de dolari dolari în urma scandalului „Balena de la Londra”

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană după active, negociază cu autoritățile o înțelegere de 800 milioane de dolari pentru stingerea acuzațiilor privind cazul "Balena de la Londra", când banca a pierdut peste 6 miliarde de dolari, potrivit unor surse citate de Financial Times.

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană după active, negociază cu autoritățile o înțelegere de 800 milioane de dolari pentru stingerea acuzațiilor privind cazul „Balena de la Londra”, când banca a pierdut peste 6 miliarde de dolari, potrivit unor surse citate de Financial Times.

Astfel, banca ar putea plăti peste 800 milioane de dolari autorităților de reglementare a pieței de capital și a sectorului bancar.

Înțelegerea nu acoperă și ancheta derulată separat de autoritățile de reglementare a tranzacțiilor cu derivate financiare, care ar putea conduce la amenzi suplimentare, notează FT, citând surse apropiate situației.

JPMorgan va admite o serie de nereguli de care este acuzată în înțelegerile pe care le negociază cu Comisia pentru valori mobiliare, Rezerva Federală, Biroul pentru controlul monedei din SUA și Autoritatea de reglementare financiară din Marea Britanie, au afirmat sursele citate.

JPMorgan a pierdut anul trecut peste 6 miliarde de dolari în urma unor tranzacții efectuate de biroul de investiții de la Londra pe piața derivatelor financiare. Banca este acuzată de controale interne deficitare, proasta supraveghere a activităților și alte nereguli, legate inclusiv de impactul incidentului asupra piețelor.

Anchetatorii vizează inclusiv modul în care grupul a comunicat cu investitorii și autoritățile în această situație. Procurorii federali din New York au pus sub acuzare doi foști traderi de la divizia londoneză a băncii, suspectați că ar fi încercat să mușamalizeze pierderile uriașe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Atac într-un aeroport frecventat de români. Peste 300 de persoane au fost rănite și 12 pasageri și-au pierdut viața
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli