Prima pagină » Economic » Marcel Boloș, despre RISCUL suspendării fondurilor europene: Sper să facem demersurile necesare

Marcel Boloș, despre RISCUL suspendării fondurilor europene: Sper să facem demersurile necesare

Olga Borșcevschi

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloș a declarat joi, la finalul ședinței de Guvern, că România trebuie să implementeze reforma fiscală angajată prin PNRR pentru a continua în condiții de normalitate implementarea programului.

„Eu sper să nu ajungem în această situație (suspendarea fondurilor europene – n.r.) și să facem demersurile necesare pentru ca România să își protejeze interesele financiare”, a spus Marcel Boloș.

Oficialul a explicat că regulamentul prevede că „într-o situație de deficit bugetar excesiv, Comisia poate să propună Consiliului suspendarea noilor angajamente pentru PNRR”, însă a precizat că România se concentrează acum pe încheierea renegocierii.

„Reforma fiscală este un angajament ferm al României și, ne place sau nu ne place, trebuie să o punem în aplicare”, a adăugat ministrul, arătând că acest angajament era parte din cererea de plată numărul 3, respectiv a fost preluat în planul fiscal.

El a adăugat că, la renegocierea PNRR, una dintre propunerile României va fi devansarea a 55 de jaloane aferente cererii de plată numărul 4.

„Este foarte importantă, la renegociere, partea de restructurare a cererilor de plată și propunerea noastră va fi ca pentru cererea de plată numărul patru să devansăm un număr de 55 de jaloane și ținte care, deja, sunt îndeplinite și odată cu aceasta să creștem valoarea cererii de plată care, după cum știm, inițial era de 2,7 miliarde euro. Să creștem cu trei miliarde de euro valoarea bugetului acesteia, astfel încât în final, când depunem cererea de plată numărul patru, ca orizont de timp, după modificarea PNRR sfârșit de luna iunie – început de luna iulie, valoarea acesteia să ajungă în jur de 5,7 miliarde euro. Totodată, știm că anumite obiective de investiții au avut un progres fizic și financiar destul de scăzut. Încercăm să le înlocuim cu obiective de investiții care corespund obiectivelor Planului Național de Redresare și Reziliență și au fost finanțate din surse ale bugetului de stat”, a explicat ministrul.

Cererea de plată numărul 3 va fi încasată, parțial, la sfârșitul lunii mai

„Până acum, am încasat 9,2 miliarde euro din pre-finanțare și cele două cereri de plată. Cererea de plată numărul trei, parțial, urmează să fie încasată la sfârșitul lunii mai, în valoare de 1,3 miliarde euro. De asemenea, foarte important este că, la sfârșitul lunii aprilie, am depus aplicații de plată din Politica de Coeziune, care este cea de-a doua sursă de finanțare a României, cu un buget de 44 de miliarde de euro. Am depus aplicații de plată în valoare de 1,8 miliarde de euro (…) Deci, cu alte cuvinte, sunt investiții compatibile cu Planul Național de Redresare și Reziliență. Mă refer aici la componenta de infrastructură de apă și canalizare, componenta de infrastructură de transport sau conectivitate, cum îi spunem noi, la rețelele de transport europene și naționale”, a precizat Boloș.

Conform ministrului Fondurilor Europene, „acolo unde constatăm că avem termene care sunt pentru obiective de investiții ce nu pot fi duse la bun sfârșit până la finele acestui an, să încercăm să le amânăm pentru anul viitor, până pe 31 august 2026”, pentru ca riscul de penalități să fie scăzut.

Sursa foto: EDUARD VINATORU / MEDIAFAX 

CITEȘTE ȘI:

Agenția Moody’s coboară la „negativă” perspectiva ratingului de țară al României!

Prof.univ. Cristian Socol: Analiza sustenabilității datoriei guvernamentale a României. Comparație cu țările UE / EXCLUSIV Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Daiana Prodan a 'DEMASCAT-O' pe Claudia Ion de la Insula Iubirii. De ce ar fi mers în Thailanda, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Mirela Vaida a făcut haz de relația cu soacra ei: „Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiul”
Cancan.ro
Cutremur de 3,8 grade pe scara Richter luni dimineața, în România. L-ai simțit?
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ce mașini vor putea vedea românii la Salonul Auto București 2026. Printre participanți se numără modele Nissan, Subaru, BYD, Leapmotor și un Ford de 456 CP
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!