Prima pagină » Economic » Operatorii de telefonie din România vor reduce la 1 iulie tarifele de roaming cu până la 27,3%

Operatorii de telefonie din România vor reduce la 1 iulie tarifele de roaming cu până la 27,3%

Operatorii de telefonie din România vor reduce la 1 iulie tarifele de roaming cu până la 27,3%
Cei mai mari operatorii români de telefonie, Orange și Vodafone, au anunțat luni reducerea tarifelor serviciilor de roaming pentru apelurile inițiale cu până la 27,3% în țările din Uniunea Europeană precum și în Elveția, Liechtenstein și Norgegia, începând cu luna iulie

Cei mai mari operatorii români de telefonie, Orange și Vodafone, au anunțat luni reducerea tarifelor serviciilor de roaming pentru apelurile inițiale cu până la 27,3% în țările din Uniunea Europeană precum și în Elveția, Liechtenstein și Norgegia, începând cu luna iulie, potrivit Mediafax.

Tarifele la mesajele scrise (SMS) vor fi de asemenea reduse cu 18,2%, ca urmare a reglementărilor Comisiei Europene.

Astfel, costul efectuării unui apel local (apel către România sau către destinații internaționale din UE) va fi de 0,29 euro/minut, de la 0,35 euro/minut.
Costul unui apel primit din țările Uniunii Europene, Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia va fi de 0,08 euro/minut, de la 0,11 euro/minut.

În cazul mesajelor text, costul unui SMS trimis va fi de 0,09 euro/SMS, de la 0,11 euro/SMS.

Potrivit datelor Vodafone și Orange, traficul de date în roaming se va tarifa începând cu 1 iulie cu 0,70 euro/MB, iar taxarea minimă per sesiune va fi de 1 Kb. Tarifele prezentate sunt fără TVA.

Comisia Europeană, parlamentarii europeni și guvernele țărilor UE au ajuns în martie la un acord pentru reducerea tarifelor de roaming pentru serviciile de voce, text și Internet mobil, din luna iulie. Astfel, tarifele pentru apelurile efectuate într-o altă țară membră a Uniunii decât cea de origine nu pot depăși 29 de cenți pe minut, iar cele pentru apelurile primite nu trebuie să fie mai mari de 8 cenți pe minut.

Cosmote România a anunțat la rândul său reducerea tarifelor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!