Prima pagină » Economic » Ponta, despre salariile „celorlalți bugetari”: „Știm cât putem să dăm și nu ne angajăm la ce nu putem să facem”

Ponta, despre salariile „celorlalți bugetari”: „Știm cât putem să dăm și nu ne angajăm la ce nu putem să facem”

Ponta, despre salariile
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că și "ceilalți bugetari" au dreptate să ceară salarii mai mari, așa cum vor primi angajații din sănătate și educație, adăugând că mesajul este că "știm cât putem să dăm și nu ne angajăm la ce nu putem să facem".

„Salariile pentru medici, domnule ministru, veniți săptămâna viitoare cu ordonanța pentru că ați economisit bani la sănătate și nu aveți nevoie de alți bani anul acesta, putem să le punem în aplicare de la 1 octombrie”, a spus Ponta.

Premierul a făcut un apel către „ceilalți bugetari care au dreptate că vor salarii mai mari”.

„Vreau să fac un apel către toți ceilalți bugetari care au dreptate și ei vor salarii mai mari, merită, să facem cum am făcut în ultimii patru ani și ne înțelegem și negociem și discutăm și când putem ne ținem de cuvânt. Spre deosebire de alții care le-au tăiat salairile, noi de fiecare dată le-am dat. De exemplu, la Educație cred că ne-am ținut de cuvânt. (…) Cu absolut toată lumea, când ne-am înțeles și am avut banii, ne-am ținut de cuvânt. Altfel, dacă zice cineva că azi poate să mărească la toți sau dacă zice PNL-ul că azi poate să le facă la medici 5.000 de euro, eu îi las azi pe PNL, dar știți și dumneavoastră că nu e adevărat. Știm cât putem să dăm și nu ne angajăm la ce nu putem să facem”, a spus Ponta la începutul ședinței de Guvern. 

Premierul Victor Ponta a anuntaț, marți, la finalul discuțiilor privind sectorul sanitar, că va fi adoptată o ordonanță de urgență pentru ședința Guvernului de săptămana viitoare privind majorarea de 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie.

„De la 1 octombrie, anul acesta, în special în baza economiilor făcute de sistemul de sănătate după introducerea cardului de sănătate și a celorlalte măsuri de eficientizare, putem să aplicăm o creștere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar. Asta înseamnă, dacă datele ministerului și ale Casei sunt corecte, 181.000 de persoane în rețeaua Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale, și 13.380 de persoane în ministerele și instituțiile care au propria rețea, Interne, Apărare, SRI și celelalte”, a spus Ponta.

El a precizat că impactul bugetar anual al acestor majorări salariale este de 1,7 miliarde de lei.

Totodată, premierul a anunțat că în 2016, dar și în anii următori, vor mai avea loc creșteri cu câte 25%, decizia urmând a fi cuprinsă într-un proiect de lege care va fi trimis Parlamentului și, după aprobare, aceasta va fi reflectată în bugetul de stat.

„În același fel, 25% anual, până când se ajunge la o dublare a venitului actual pentru medicii, asistente și restul personalului”, a mai spus Ponta.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) consideră că decizia de majorare a salariilor angajaților din sănătate este justă, dar avertizează că dacă nu vor crește și veniturile din învățământ, Executivul trebuie să se aștepte la proteste de amploare.

Sindicaliștii FSLI reamintesc Guvernului că, în Programul de guvernare, mai există un domeniu prioritar – educația, iar după majorările substanțiale acordate înalților demnitari și cele anunțate pentru angajații din sistemul sanitar, Executivul trebuie să regândească, împreună cu sindicatele, calendarul creșterilor salariale stabilit prin Acordul semnat anul trecut, conform căruia salariile ar urma să crească cu 34 la sută până la finalul anului 2017.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Scandal la Antena 1! Și-au dat în judecată propriul câștigător de la Splash!: i-au băgat premiul în cont, apoi i-au cerut banii înapoi cu dobândă!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
TRAGEDIE în Bulgaria! Accidente în lanț pe autostradă, un român printre RĂNIȚI
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial