Prima pagină » Economic » Purtătorul de cuvânt al PNL: „Premierul ne-a asigurat azi că propunerea pentru Legea bugetului de stat va fi prezentă în Parlament până pe 20 decembrie”. Vor fi sau nu noi taxe?

Purtătorul de cuvânt al PNL: „Premierul ne-a asigurat azi că propunerea pentru Legea bugetului de stat va fi prezentă în Parlament până pe 20 decembrie”. Vor fi sau nu noi taxe?

Deputatul Ionuţ Stroe, Sursa: Facebook - PNL

Deputatul Ionuţ Stroe, noul purtător de cuvânt al Partidului Naţional Liberal (PNL), a declarat luni, după şedinţa Biroului Executiv al formațiunii, că premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că proiectul Legii bugetului de stat va fi supus dezbaterii aleșilor până în data de 20 decembrie.

Conducerea PNL a discutat, luni, în ședința Biroului Executiv, despre constucția bugetară pentru anul viitor, cu accent pe lipsa unor noi taxe și pe încadrea în deficitul bugetar negociat cu oficialii de la Bruxelles.

Poziția PNL privind noile taxe

„Premierul Nicolae Ciucă ne-a asigurat azi că până pe data de 20 decembrie legea sau propunerea pentru Legea bugetului de stat va fi prezentă în Parlamentul României spre a fi dezbătută și adoptată la timp”, a declarat deputatul Ionuț Stroe, noul purtător de cuvânt al Partidului Naţional Liberal (PNL).

Potrivit lui Ionuț Stroe, chestiunile de fiscalitate, strategia fiscal-bugetară reprezintă un subiect de interes, astfel că marea parte a discuțiilor din şedinţa Biroului Executiv al PNL a vizat contrucția bugetului pe anul viitor.

„De altfel, am concluzionat și ne-am reafirmat poziția, în primul rând legată de noi taxe, care cu siguranță nu vor exista în acest buget, ținem foarte mult la acest lucru, iar în al doilea rând, de anumite chestiuni care țin, de exemplu, de menținerea reducerii deficitului bugetar și, bineînțeles, de menținerea tuturor indicilor macroeconomici angajați în discuțiile noastre cu Comisia Europeană, ținta de beficit bugetar în limita a 5,84% (din PIB, cash – n.r.), o respectare a unui angajament pe care ni l-am asumat în 2022”, a spus Ionuț Stroe.

Guvernul Ciucă a adoptat, în 26 noiembrie, la o zi de la instalare, a doua rectificarea bugetară din acest an, menținându-se, potrivit declarațiilor ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, ţinta de deficit de 7,13% din PIB, pentru anul curent.

BEx al PNL a decis luni şi două numiri interimare – președintele PNL, Florin Cîţu, ca preşedinte interimar la PNL Sector 3 şi senatoarea Alina Gorghiu – preşedinte interimar al PNL Argeş.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...