Rata anuală a inflaţiei a scăzut ușor în iunie la 10,3%, arată datele INS

Rata anuală a inflaţiei a scăzut ușor în iunie la 10,3%, arată datele INS
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 13/07/2023, 09:50
Actualizat: 13/07/2023, 09:52

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în luna iunie a acestui an, la 10,3%, de la 10,64% în mai, în condiţiile în care alimentele s-au scumpit cu 17,88%, mărfurile nealimentare cu 4,84%, iar serviciile cu 11,5%, potrivit datelor publicate joi dimineața de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În iunie comparativ cu mai, rata inflaţiei a fost 0,4%.

„Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 4,2%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2023 comparativ cu luna iunie 2022 este 10,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2022 – iunie 2023) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) este 14,2%”, precizează INS.

Sursa menționată arată că indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, în luna iunie 2023 comparativ cu luna mai 2023 este 100,47%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2023 comparativ cu luna iunie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 9,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2022 – iunie 2023) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) determinată pe baza IAPC este 12,5%, relatează Agerpres.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit ascendent la 7,1% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a menţinut estimarea de 4,2% pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate în luna mai de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Cheltuielile românilor au crescut față de anul trecut cu peste 12%. Pe ce au dat cei mai mulți bani

Gospodăriile au avut cheltuieli consistent mai mari în primul trimestru din 2023, față de anul trecut, conform datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS), iar faptul că veniturile au avut cam aceeași creștere procentuală, nominal, nu a ajutat, dat fiind nivelul ridicat al inflației, care are impact asupra puterii de cumpărare.

Cheltuielile totale medii lunare ale populației au fost, în trimestrul I 2023, de 5.971 lei pe o gospodărie (2.393 de lei pe o persoană) și au reprezentat 85,6% din veniturile totale, în scădere cu 2,5% faţă de trimestrul anterior, respectiv trimestrul IV 2022. Comparativ cu trimestrul I al anului precedent, cheltuielile totale medii lunare pe o gospodărie, au crescut cu 12,2%, iar cele pe o persoană cu 13,1%, arată cifrele publicate luni de INS.

Venituri au avut și ele o creștere, nominală, care este mai mică în mod real dacă este luată în calcul cu valoarea inflației, care a fost ridicată în ultimele luni.

Astfel, potrivit INS, veniturile total medii lunare au însumat, în termeni nominali, în trimestrul I 2023, 6.979 lei pe o gospodărie, reprezentând 2.797 lei pe o persoană, în creştere cu 5,2%, respectiv, cu 5,6% faţă de trimestrul IV 2022. Comparativ cu același trimestru din anul precedent, veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 12,1%, iar cele pe o persoană cu 13,0%.

De unde obțin venituri

Veniturile românilor au atât o componentă în bani, cât și contravaloarea lor în natură, iar nivelul și ponderea acestora variază mult în funcție de mediul în care trăiesc.

Mai concret, veniturile băneşti medii lunare au fost în acest interval, de 6.363 lei lunar pe o gospodărie (2.550 de lei pe o persoană) în creştere cu 4,2 % faţă de trimestrul IV 2022, iar veniturile în natură de 616 lei lunar pe gospodărie (247 de lei pe o persoană), în creştere cu 16,4% faţă de trimestrul IV 2022.

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au fost de 4.526 lei lunar pe o gospodărie și au format cea mai importantă sursă din veniturile totale (64,9% din veniturile totale ale gospodăriilor, în scădere faţă de trimestrul IV 2022 cu 1,7 puncte procentuale).

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, o contribuție însemnată au avut-o, atât veniturile din prestaţii sociale de 1.483 lei lunar pe o gospodărie (21,3% în trimestrul I 2023, respectiv, 19,9% în trimestrul IV 2022 din veniturile totale ale gospodăriilor), cât şi veniturile în natură (8,8% în trimestrul I 2023, respectiv, 8,0% în trimestrul IV 2022), formate din valoarea veniturilor în natură obţinute de  salariaţi şi beneficiarii de prestaţii sociale (1,9% în trimestrul I 2023, respectiv, 1,7% în trimestrul IV 2022) și din valoarea în lei a produselor agroalimentare și nealimentare consumate din resurse proprii (6,9% în trimestrul I 2023, respectiv, 6,3% în trimestrul IV 2022).

În ceea ce privește mediul de rezidenţă al gospodăriilor, nivelul venitului total mediu lunar în mediul urban în trimestrul I 2023 a fost de 7.706 lei, de 1,3 ori mai mare decât în mediul rural, iar pe o persoană, de 3.303 lei, de 1,5 ori mai mare decât în mediul rural.

Din punct de vedere al structurii veniturilor totale, în trimestrul I 2023, în mediul urban, ponderea salariilor brute şi a altor drepturi salariale ȋn veniturile totale a fost de 71,5%, mai mari cu 17,3 puncte procentuale faţă de cea din mediul rural. Previzibil, în mediul rural ponderea veniturilor din prestații sociale a fost de 22,5%, mai mari cu 2,0 puncte procentuale față de cea din mediul urban, iar ponderea veniturilor în natură a fost de 15,2%, de 3,2 ori mai mare față de cea mediul urban.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au...
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Actrița care i-a ÎNNEBUNIT pe bărbați! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță...
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin...
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților...
Tragedie în stațiunea Mamaia. Un bărbat s-a înecat în mare, chiar în ziua de Florii
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
Fiica lui Costel Corduneanu, pe urmele tatălui. Ce performanță a reușit
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Ce face mereu Loredana Groza înainte de a se urca pe scenă
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman