România, o țară singură și cu o mare problemă de credibilitate

Față de trimestrul întâi, România a înregistrat, în trimestrul al doilea din acest an, cea mai mare creștere economică din UE, de 1,4%. În 2016 și 2017, iarăși, România a avut cea mai mare creștere economică din Uniune, cu excepția Irlandei, care este o ciudățenie statistică.

Eurostat, a publicat marți, pentru trimestrul al doilea din 2018, datele privind evoluția economiilor din UE, cu România pe podium. Dar Financial Times, una dintre cele mai de prestigiu publicații economice din lume, aflată dimineață de dimineață pe măsuța de cafea a monștrilor sacri ai finanțelor, care decid spre ce colț de lume se îndreaptă zeci și sute de miliarde de dolari, nu scrie nimic despre această performanță. În schimb, unul dintre editorii-șefi pentru Europa ai publicaței, Tony Barber, ziarist cu 30 de ani de experiență, scrie un amplu comentariu despre „corupția” din România și despre cafteala pe care jandarmii au aplica-o protestatarilor din Piața Victoriei, sub titlul „În România, lupta pentru dreptate este câteodată, la propriu, o bătălie”.

Este un articol mai degrabă cald decât critic, dar ce impresie credeți că i-a făcut – în caz că l-a citit – puternicului șef al BMW, Klaus Straub? Desigur, BMW a ales Ungaria în locul României, pentru o fabrică de un miliard de euro, în urma multor alte calcule de oportunitate decât „respectarea democrației”, unde Ungaria ar sta chiar mai rău. Dar când asociezi „corupția” cu „cafteala” oamenilor pașnici, o astfel de problemă de oportunitate urcă amețitor pe lista obstacolelor de evitat.

România are o incredibilă problemă de credibilitate – și asta nu de azi – din cauza parcursului lipsit de orizont. În anii ’90 ai secolului trecut, Ion Iliescu a vrut să asocieze România grupului de la Vișegrad (Ungaria, Cehia, Polonia, Slovacia), dar i s-a răspuns cu flit, după mineriade. Liviu Dragnea ar vrea acum să reia această ipoteză a unui flanc estic, dar este ca o gălușcă cu ceapă, pusă ca moț pe un tort cu frișcă. Cine să înghită asta?

Adrian Năstase plătea zeci de mii de euro pentru advertoriale în revistele străine, deși performanțele economiei erau bune și ar fi trebuit observate oricum. Dar, ca și acum, nimeni nu le băga în seamă, credibilitatea țării era la pământ.

Vezi zice: investițiile străine au crescut în acea vreme și mai apoi. Da, dar au crescut doar cât să fixeze România, definitiv, pe harta sărăciei – o țară de împachetat telefoanele Nokia. Investițiile străine în România, de 60-70 mld. euro, sunt insignifiante, ca pondere în PIB, în raport cu Polonia, Ungaria sau Cehia. Ziarul Financiar arăta recent că majorările de capital realizate de companiile cu acționariat străin în firmele locale au fost, în primul semestru din 2018, la cel mai redus nivel din ultimii trei ani și al doilea cel mai redus din ultimul deceniu, – 2,2 mld. lei, în scădere cu 30% față de valoarea adusă în primul semestru din 2017.

Păi de ce așa, dacă economia a crescut cu 6,9% în 2017 și va crește cu 4% în acest an? Oare, nu cumva, decizia BMW de a investi în Ungaria un miliard de euro are de-a face cu anunțul guvernului de la Budapesta că va investi 12 miliarde de euro, în urmatorii cinci ani, în autostrăzi? De câți ani cer Renault sau Ford un drum ca lumea, în România?

De ce FT, de ce Wall Street Journal, de ce Les Echos, de ce Handelsblatt, cele mai importante publicații economice occidentale nu scriu despre performanțele României, care va încheia al șaselea an cu o creștere economică de peste 3%, un lucru chiar remarcabil și scriu doar despre protestele din Piața Victoriei?

Pentru că parcursul țării nu este credibil. Pentru că salturile sunt urmare de căderi în prăpastie. Cum să dai președinția UE pe mâna unei țări care-și ciomăgește cetățenii ce pretind legi drepte? – acestea sunt titlurile articolelor care apar în principalele ziar europene. Credibilitatea, știm, se câștigă greu și se pierde ușor. Credibilitatea nu se câștigă cu scrisori justificative trimise la Bruxelles, ci cu o conduită ireproșabilă.

Ce departe suntem, din păcate, de asta!