Sistemul prin care turiștii vor fi înregistrați „în timp real” va fi funcțional din decembrie

Sistemul prin care turiștii vor fi înregistrați în timp real va fi funcțional din decembrie
Publicat: 05/09/2012, 16:05
Actualizat: 31/01/2019, 20:51

Sistemul Integrat de Evidență a Turiștilor (SIET), prin care vor fi înregistrați „în timp real” turiștii cazați în hoteluri și pensiuni, va fi funcțional din decembrie și pe baza informațiilor furnizate se va justifica finanțarea unor proiecte de infrastructură turistică, potrivit MDRT.

„Sperăm ca SIET-ul să fie funcțional la începutul lunii decembrie în toate locațiile în care va fi instalat. Sperăm ca toate locațiile care sunt clasificate să vină și să solicite înscrierea, conform legii, și să avem date în timp real pe care să le putem comunica atât presei, cât și ministerelor care sunt interesate de astfel de statistici, pentru a lua deciziile corecte, în sensul înlesnirii accesului către destinațiile turistice, a facilitării transportului pe cale aeriană, apă sau drum, energie electrică și toate cele necesare”, a declarat agenției MEDIAFAX Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT)

El a explicat că dacă din datele SIET reiese că într-o anume zonă se înregistrează în timp un număr mare de turiști, se justifică ulterior susținerea unor proiecte și finanțarea lor. O comunitate locală care dovedește că a avut un trafic crescut de turiști poate fi ajutată să îmbunătățească infrastructura turistică, astfel încât să genereze o creștere a numărului de turiști.

„În afară că se va aduce la fiscalizarea unor turiști, va justifica investițiile pe care le solicită o autoritate locală. Cei care practică turismul la negru vor fi interesați să intre în legalitate și să se înscrie în SIET, pentru că atât timp cât vom avea o statistică foarte clară asupra traficului turistic, vor vrea și ei să fie promovați și să fie prezenți în cataloagele turoperatorilor”, a adăugat secretarul de stat.

Bărhălescu a menționat că MDRT va prelua din sistem doar date referitor la numărul de turiști, vârsta, de unde vin și încotro călătoresc.

„Dacă se întâmplă ceva cu turistul, să se știe în ce parte să poată fi căutat. Informațiile despre vârstă sunt, de asemenea, importante, pentru a ști cărei categorii să-i promovăm zona respectivă”, a mai spus el.

Sistemul, contestat de hotelieri pentru că ar încălca intimitatea turiștilor, va fi gestionat și auditat de către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) a cerut Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), într-o scrisoare transmisă în luna ianuarie, să nu introducă Sistemul Integrat de Evidență a Turiștilor (SIET), pentru că acesta ar aduce o serie de deservicii industriei.

Hotelurile și pensiunile vor fi obligate să se înscrie într-un sistem de evidență a turiștilor prin care se va putea afla în orice moment cine și unde este cazat. MDRT a explicat la începutul anului că sistemul va ajuta atât la acumularea de date statistice, cât și la combaterea evaziunii fiscale. În plus, prin corelarea informațiilor furnizate de SIET, persoanele care au săvârșit infracțiuni și sunt urmărite național sau internațional vor putea fi reperate mai ușor.

MDRT va avea acces la date anonime, respectiv număr de înnoptări, număr de persoane cazate, pe care le va pune la dispoziție Institutului Național de Statistică pentru cercetare statistică, iar Ministerul Administrației și Internelor are acces și la datele personale.

„Evidențierea reală a veniturilor obținute de operatorii economici va determina creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor obținute de operatorii economici din domeniul turismului. Acest program electronic va permite obținerea, în orice moment, a unor informații cu privire la circulația turistică la nivel local, regional și central, având două componente principale: o bază de date privind structurile de primire turistice și un sistem de înregistrare și raportare a turiștilor cazați”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de act normativ prin care se pun bazele sistemului.

Astfel, prin corelarea informațiilor furnizate de SIET, vor putea fi sancționate de către instituțiile îndrituite și tentativele sau faptele de neînregistrare a turiștilor.

În momentul în care proiectul va intra în vigoare, structurile de cazare vor fi obligate să asigure la sosirea turiștilor completarea formularului „Fișa de anunțare a sosirii și plecării turiștilor”.

Completarea fișelor de anunțare a sosirii și plecării turiștilor se face de către fiecare turist în momentul sosirii, pe baza actelor de identitate, care pentru cetățenii români sunt buletinul, cartea de identitate, pașaportul, carnetul de marinar sau licența de zbor, iar pentru cetățenii străini sunt pașaportul, carnetul de identitate, legitimația provizorie, permisul de mic trafic, carnetul de marinar sau licența de zbor. Elevii instituțiilor militare de învățământ se vor caza cu buletinul, cartea de identitate sau, după caz, documentele de identitate militare (carnetul de serviciu sau legitimația).

Fișele de anunțare a sosirii și plecării turiștilor, completate și semnate de turiștii cazați, se preiau, împreună cu actele de identitate, de către recepționeri, care sunt obligați să confrunte datele din fișe cu cele din actul de identitate, să semneze fișele pentru confirmarea completării corecte a acestora și să restituie imediat actele de identitate turiștilor. Răspunderea pentru completarea corectă a fișelor de anunțare a sosirii și plecării turiștilor revine recepționerilor, care au obligația informării turiștilor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și obținerii consimțământului turiștilor în acest sens.

Fișele de anunțare a sosirii și plecării turiștilor, indiferent de formatul acestora, se întocmesc într-un exemplar, se grupează în ordine alfabetică și rămân în cadrul structurii de primire turistică la dispoziția organelor de poliție, cu termen de arhivare trei ani, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția datelor cu caracter personal. Obligația de a asigura aceste formulare revine proprietarilor sau administratorilor structurilor de primire turistice.

Administratorii structurilor de cazare sunt obligați să înregistreze turiștii cazați în sistemul SIET, după verificarea de către recepționer a datelor înscrise în actul de identitate cu cele completate în fișa de anunțare a sosirii și plecării. Înregistrarea se face prin introducerea în SIET a datelor înscrise în fișa de anunțare a sosirii și plecării turiștilor.

Personalului unităților de cazare îi este interzis să dea relații și informații cu privire la sejurul turiștilor, fără acordul acestora, cu excepția datelor referitoare la legalitatea șederii lor, solicitate de reprezentanții autorizați ai Poliției sau ai autorității administrației publice centrale responsabilă în domeniul turismului. Vizitarea turiștilor în structurile de primire turistice este admisă cu condiția ca vizitatorul să anunțe recepția.

Recepționerii sunt obligați să permită vizita numai după obținerea acordului turistului care urmează să fie vizitat. Vizitatorul poate rămâne peste noapte în camera turistului vizitat numai după anunțarea recepției, completarea fișei de anunțare a sosirii și plecării turiștilor, înregistrarea în SIET și în documentele de evidență ale structurii, în vederea achitării contravalorii cazării.

Hotelierii vor fi obligați ca în termen de 60 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanței să înscrie structura de cazare în SIET, conform instrucțiunilor din manualul postat pe pagina de internet a autorității administrației publice centrale responsabilă în domeniul turismului.

De asemenea, sunt obligați să raporteze zilnic numărul de turiști înregistrați, cu excepția celor care prestează activități de cazare fragmentat și care trebuie să notifice în SIET suspendarea temporară a activității, respectiv a reluării acesteia. Hotelurile sau pensiunile care activează în zone geografice fără acoperire cu internet au obligația să raporteze numărul de turiști înregistrați în structură, o singură dată pe săptămână, în ultima zi a acesteia (duminica).

Hotelierii s-au plâns în ianuarie că aplicarea sistemului încalcă libera și neîngradita circulație a persoanei și conduce la transmiterea, fără acordul celui care folosește serviciile hotelierilor, a unor informații confidențiale (nume, prenume, act de identitate, data când se află într-un anumit loc etc.), care îi pot crea inconveniente și neplăceri de orice natură.

„Transmiterea acestor date altor entități, fie ele definite prin HG, trebuie să presupună o explicație a motivului pentru care se transmit și o garanție asupra confidențialității tratamentului lor, chestiune pe care acest proiect de act normativ nu o asigură, iar noi nu ni-l asumăm. Transmiterea acestor date, care nu au niciun caracter statistic, ne va conduce la pierderea de venituri și ne va îngreuna activitatea” se arată în scrisoarea trimisă MDRT și semnată în ianuarie de către Radu Enache, președintele FIHR.

Potrivit hotelierilor, numărul persoanelor care se vor caza în unitățile turistice va scădea după ce acestea vor afla că datele lor personale vor fi transmise și altor instituții în afară de Poliție și Parchet.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Regimul drastic al lui Teo Trandafir să nu se îngrașe deloc: consumă aceleași alimente zilnic
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
S-a interzis în toată România. Șoferii trebuie să aibă acest document la ei
Doliu la Hollywood. Vedeta din „Line of Duty” a murit neașteptat, la 59 de ani
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"Oameni buni, grijă mare la suflet, grijă mare la oameni". Sfârșit tragic pentru Teodor Popescu....
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Cum pot duce sărbătorile la conflicte în familie? Sfaturile unui psiholog