Prima pagină » Economic » Tarom va rămâne pe pierdere în acest an și în 2014

Tarom va rămâne pe pierdere în acest an și în 2014

Tarom va rămâne pe pierdere în acest an și în 2014
Consiliul de Administrație (CA) al companiei Tarom a aprobat, luni, planul de management elaborat de conducerea executivă, care vizează obținerea de profit începând cu anul 2015.

Consiliul de Administrație (CA) al companiei Tarom a aprobat, luni, planul de management elaborat de conducerea executivă, care vizează obținerea de profit începând cu anul 2015.

„Realizarea planului de management a pornit de la analiza valorilor și atuurilor companiei, care sunt numeroase și care permit Tarom să devină o companie solidă și sustenabilă financiar”, a declarat într-un comunicat Christian Heinzmann, director general executiv al companiei.

El a afirmat că brand-ul Tarom este „puternic, valoros”, compania are angajați „extrem de capabili și de loiali față de brand” și că operatorul are o „cotă de piață importantă”, remarcând de asemenea că Tarom deține active foarte valoroase și nu are datorii.

La rândul său, Dan Pascariu, președintele CA, a afirmat că Tarom va introduce rute noi, va crește gradul de confort la bord și va deveni mai flexibilă în relația cu clienții, prin servicii și facilități noi.

Planul de management dezvoltat de conducerea executivă a pornit de la planul de administrare al companiei și vizează acțiuni prin care Tarom speră să îmbunătățească rezultatul contabil în medie cu 100 milioane de lei în fiecare an, țintind obținerea de profit începând cu anul 2015, se precizează în comunicat.

Tarom nu a mai obținut profit din anul 2007, iar pierderile înregistrate în intervalul 2008-2011 totalizează 830 de milioane de lei.

Operatorul aerian a fost prima companie de stat pentru care a fost recrutat management profesionist, conform angajamentelor asumate de autorități în relația cu FMI.

Principalele măsuri care vor fi implementate imediat se referă la creșterea productivității, eficientizarea structurii organizaționale, armonizarea flotei și ajustarea capacității la cererea existentă, introducerea unui sistem automat de yield management, care va permite utilizarea unui mecanism mult mai eficient de stabilire a prețurilor, creșterea vânzărilor pe site-ul propriu.

Totodată, va fi restructurată rețeaua de rute, va fi mărită eficiența achizițiilor, va fi introdusă o nouă procedură de alimentare cu combustibil pentru economisirea costurilor și vor fi închise agențiile externe cu sediul în orașe, compania continuând să fie reprezentată în aeroporturi. În orașele unde vor fi închise birourile din centru, activitățile de vânzare vor fi preluate de agenți generali de vânzări.

În paralel vor fi analizate mai multe oportunități de utilizare a activelor companiei și de valorificare mai eficientă a forței de muncă.

„Managementul va analiza transformarea anumitor departamente în centre de profit sau chiar unități independente, vor fi maximizate beneficiile aduse de apartenența companiei la SkyTeam, vor fi introduse noi sisteme și platforme IT și va fi analizată posibilitatea utilizării la nivel maxim a activelor imobiliare (clădiri și terenuri) care se află în proprietatea companiei. Toate aceste măsuri se vor baza pe o analiză economică profundă, având ca unic scop maximizarea profitului și creșterea stabilității financiare a companiei, respectând în acelasi timp toate standardele de siguranță aplicabile în industrie și având în centru necesitățile clienților companiei”, se mai arată în comunicat.

Heinzmann, cetățean belgian cu o experiență de peste 25 de ani în industria aviatică, și-a început mandatul la Tarom în noiembrie 2012, cu un contract pe patru ani, având funcția de chief executive officer and accountable manager.

El a declarat la finele lunii februarie că primul plan de management a fost respins de board-ul companiei întrucât era prea complicat, urmând să fie propusă o variantă revizuită. „Dacă îl resping din nou vinerea viitoare va trebui să merg acasă”, a spus Heinzmann, la vremea respectivă.

Compania a fost înființată în 1954 și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Kelemen Hunor: Noul guvern trebuie format până la în 10 – 15 iunie
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Gheața din Antarctica dezvăluie că Pământul traversează resturile unei supernove străvechi