Prima pagină » Economic » Topul salariilor în 2022. Unde poți găsi un loc de muncă bine plătit în România

Topul salariilor în 2022. Unde poți găsi un loc de muncă bine plătit în România

Topul salariilor în 2022. Unde poți găsi un loc de muncă bine plătit în România

Cele mai mari salarii pe județe în 2022 s-au înregistrat în trei unități administrativ-teritoriale din România. București, Cluj și Timiș sunt cele trei județe care au avut cele mai mari salarii medii din anul 2022. conducând topul în ceea ce privește cele mai bune salarii medii nete din economia locală.

În sens opus, județele care au dat cele mai mici salarii în 2022 sunt Harghita, Teleorman și Vâlcea.

Angajații din București, Cluj Napoca și Timișoara sunt cei care au câștigat cel mai mult în anul 2022.

Spre exemplu, în luna septembrie a acestui an, un angajat din Capitală a avut un salariu mediu net lunar de peste 5.200 de lei, adică peste 1.000 de euro.

Clujul ține aproape, iar chiar dacă traiul este mai scump în orașul din Ardeal, salariile sunt asemănătoare celor din București.

În județul Cluj, salariile au ajuns aproape de 4.800 de lei net, iar Timişul e pe locul trei în acest top, cu o medie de circa 4.300 de lei net.

Salariile din Bucureşti au crescut cu 15% în septembrie 2022, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, pe când cele din Cluj şi Timiş au crescut cu 13%.

Unde se câștigă cel mai prost în România

La polul opus, în Harghita, Teleorman și Vâlcea s-a câștigat cel mai puțin în anul 2022.

Patru judeţe, Harghita, Vrancea, Teleorman şi Vâlcea, au înregistrat salarii medii nete lunare mai mici de 3.000 de lei.

Cel mai mult s-au majorat salariile din județul Sălaj, cu 25% în septembrie 2022, faţă de septembrie 2021, ajungând până la aproape 3.500 de lei, fiind urmate de cele din Covasna, cu 20% și Sibiu, cu 19%.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli