Transelectrica ar putea trece la disponibilizări

Transelectrica ar putea trece la disponibilizări
Publicat: 04/09/2013, 14:20
Actualizat: 10/12/2013, 14:20

Transelectrica ar putea disponibiliza în următorii patru ani 300 – 400 de angajați, dintr-un total de 2.200 de salariați în prezent, întrucât automatizarea stațiilor va determina o scădere a personalului necesar pentru operarea acestor, potrivit directorului general, Ștefan – Doru Bucătaru.

„Urmează o perioadă de negociere inclusiv a programelor de investiții, iar măsura în care vom reuși să concretizăm aceste lucruri în perioada imediat următoare va fi și măsura în care personalul se va reduce. Răspunsul este foarte simplu: O stație cu tehnologie veche necesită doi oameni pe schimb, o stație care este complet automatizată nu are nevoie de personal, poate de un anumit personal de pază și supraveghere. Deci, există o corelație aproape directă între nivelul de personal operativ pe care îl avem și ritmul în care realizăm programul de investiții. Per total, în baza planului de investiții pe care îl avem, mă refer la întregul mandat, vorbim potențial de o reducere de ordinul a 300 – 400 de persoane, dar este vorba de întregul orizont de timp și în măsura în care întregul plan de investiții se realizează”, a afirmat, miercuri, Bucătaru într-o întâlnire cu investitorii și analiștii pentru prezentarea rezultatelor financiare înregistrate de companie în primul semestru.

El a menționat că Transelectrica mai are de modernizat aproximativ jumătate din cele 81 de stații pe care le operează.

„Practica demonstrează că chiar la zero (cu numărul de personal – n.r.) nu poți să te duci, sau nu te duci imediat. O stație automatizată funcționează prin apăsarea unui buton. Acum, iarnă, gheață, zloată, s-a întrerupt circuitul, nu s-a întrerupt circuitul, în general mai ai pe cineva care se uită vizual sau nu dacă s-a întâmplat sau nu. Sigur că în perioada imediat de garanție, când te obișnuiești cu instalația reduci personalul, dar nu complet. Din experiența și a altora care au instalații similare, cum sunt companiile de distribuție, îi dai pe toți afară după care vin țiganii și încep să fure. Iar dacă tot ții personal, ce faci? Ții niște paznici sau poate ții și un operator care poate să și intervină, urmărind vizual ce se întâmplă cu echipamentele. O parte dintre instalațiile care au fost modernizate încă au personal, ele fiind într-o perioadă de monitorizare, cu personal mai puțin. Teoretic, chiar fără a face niciun fel de investiții, pe baza a ceea ce s-a făcut în trecut vei beneficia de o oarecare … „, a declarat directorul Transelectrica pentru MEDIAFAX.

Bucătaru a afirmat că Transelectrica vrea să introducă o politică de salarizare care să crească performanța angajaților.

„Există activități critice unde ar fi bine să funcționezi cu o bază mare de ucenici, pentru că nu este o meserie care se învață, ieși de pe băncile facultății și ai devenit dispecer a doua zi. Ai nevoie de ani de zile de formare. Tot ce poți să faci este să introduci această politică de compensare pe bază de rezultate, vorbim de o creștere a pachetelor posibile, dar triate prin perspectiva rezultatelor obținute (de fiecare angajat – n.r.) Elementele care vor intra în planul de management vor fi fost deja într-un grad destul de mare discutate cu reglementatorul începând cu data de 1 octombrie”, a afirmat Bucătaru.

La întâlnirea cu analiștii, Bucătaru a spus că va fi introdusă o schemă de salarizare pe bază de performanță atât la nivelul Consiliului de Supraveghere, cât și al directoratului și pentru aproximativ 500 de angajați cu diverse funcții de conducere din Transelectrica.

„Recunoaștem că există o presiune destul de mare, în special asupra celor mai buni dintre specialiștii pe care îi are Transelectrica ca aceștia să obțină locuri de muncă la alți operatori de transport și sistem în cadrul comunității europene, fenomen care se manifestă deja”, a mai spus directorul general al companiei.

Transelectrica a programat pentru următorii patru ani investiții în valoare cumulată de 2,215 miliarde lei în rețeaua electrică de transport. Anul viitor compania ar urma să investească 495 milioane lei, pentru ca în următorii doi ani sumele să urce la 523 milioane lei și, respectiv, 575 milioane lei, iar în 2017 să fie de 622 milioane lei. În bugetul de venituri și cheltuieli pentru acest an, sunt prevăzute investiții de 330 milioane lei.

„Planurile de investiții, de dezvoltare a rețelei au în vedere întărirea interconexiunilor cu țările vecine. Transelectrica se pregătește pentru posibilitatea unui nivel de export crescut. Nivelul capacității de producție în România este mult peste nivelul consumului și asta este o realitate a țării noastre de mulți ani. Majoritatea investițiilor este direcționată către modernizarea rețelei existente. Aproape jumătate din inventarul de echipamente al Transelectrica este din anii ’60 – ’70. Dincolo de liniile aeriene, Transelectrica operează aproximativ 80 de stații, din care aproximativ 40 au fost modernizate. Ponderea cea mai mare a investițiilor merge spre modernizarea rețelei existente. Modernizarea are impact pozitiv asupra eficientizării activității atât din punct de vedere operațional, cât și financiar”, răspunzând unei întrebări privind investițiile în dezvoltarea companiei, deși consumul intern de energie electrică scade.

El a adăugat că pentru unele investiții compania beneficiază de cofinanțare din surse europene, care ar putea crește în viitor.

Transelectrica a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 1,097 miliarde lei (250 milioane euro), în scădere cu 24% față de perioada similară a anului trecut, însă profitul a urcat de cinci ori, la 102,7 milioane lei (23,3 milioane euro).

Compania este controlată de Ministerul Finanțelor Publice, care deține 58,69% din acțiuni, alți acționari importanți fiind Fondul Proprietatea (13,5%) și SIF Oltenia (7,11%), potrivit celor mai recente informații.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total!...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil, în Vrancea! Șoferul a decedat
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
Vacanța perfectă e în acest oraș. Cea mai bună destinație de mers pe jos
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!