„Drill Baby, Drill” („forează, drăguță, forează”) – este sloganul politicii energetice a președintelui reales Donald Trump după ce a proclamat „Stare de Urgență Energetică” în SUA.
Președintele a îndemnat companiile americane de petrol și gaze să asigure securitatea energetică a țării și să contribuie la consolidarea puterii economice a națiunii, subliniind:
„Suntem o națiune bogată. Acel aur negru lichid de sub picioarele noastre ne va ajuta să ne menținem o națiune bogată. America va deveni din nou o națiune industrială. Avem cele mai mari rezerve de petrol și gaze naturale din lume și le vom folosi”.
Un purtător de cuvânt al președintelui a declarat că sunt așteptate mai multe măsuri pentru sectorul energetic, prin ordonanțe executive. Altele vor urma în săptămânile care vor veni, pe măsură ce administrația Trump „își va pune în aplicare agenda din prima zi”.
Aceste măsuri includ încercarea de a relaxa reglementările mai stricte privind emisiile de gaze cu efect de seră impuse în timpul administrației Biden, precum și eliminarea subvențiilor pentru energia verde, inclusiv pentru Noul Pact Verde.
Președintele SUA, Donald Trump, și-a anunțat decizia ca Statele Unite să iasă din Acordul climatic de la Paris , 1 iunie 2017, Washington. Sursa Foto: Profimedia
Donald Trump nici nu s-a reinstalat bine la Casa Albă și deja a retras (pentru a doua oară) Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris privind schimbările climatice. El a mai retras SUA din acordul semnat la Paris în 2017, dar administrația Biden i-a anulat decizia în 2021. Acordul vizează limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale.
Trump va susține explorarea hidrocarburilor pe terenuri federale și va intensifica producția petrolieră pe uscat și offshore. El va milita și pentru construirea de noi conducte interconectate în America de Nord, printre care și Keystone XL, care leagă Alberta, Canada, de Texas, SUA.
În prezent, SUA sunt cel mai mare producător de petrol din lume, cu o producție de peste 13 milioane de barili pe zi, conform Agenției Internaționale pentru Energie. Trump și-a reiterat și dorința de a recâștiga controlul asupra Canalului Panama. Panama a preluat controlul asupra canalului pe 31 decembrie 1999, în urma Tratatelor Torrijos-Carter, scrie Forbes.
Președintele Donald Trump rostește discursul despre producția de energie americană în timpul unei vizite la platforma petrolieră Double Eagle Energy – 29 iulie 2020, Texas. Sursa Foto: Profimedia
Președintele a menționat și folosirea autoritățile legale de urgență sau alte autorități relevante pentru a facilita aprovizionarea cu energie, rafinarea și transportul energiei prin și în jurul coastei de vest a Statelor Unite, nord-estului Statelor Unite și în statul Alaska.
Potrivit site-ului Casei Albe, noua administrație va identifica, închiria, dezvolta, produce, transporta, rafina combustibilii fosili pentru a genera electricitate. Trump acuză că zăcămintele folosite în prezent sunt mult prea insuficiente pentru a satisface „nevoile națiunii americane”.
„Avem nevoie de o sursă fiabilă, diversificată și accesibilă de energie pentru a sprijini industriile de producție, transport, agricultură și apărare ale națiunii noastre și pentru a susține elementele fundamentale ale vieții moderne și pregătirea militară. Cauzată de politicile dăunătoare și pe termen scurt ale administrației anterioare (cea democrată, condusă de fostul președinte Joe Biden), insuficiența aprovizionării cu energie și infrastructura noastră provoacă și agravează prețurile mari la energie care îi devastează pe americani, în special pe cei care trăiesc cu venituri mici și fixe”.
El mai spune că „amenințare activă la adresa poporului american, generată de prețurile mari ale energiei, este agravată de capacitatea redusă a națiunii americane de a se proteja de actori străini ostili”, securitatea energetică fiind un domeniu din ce în ce mai crucial al competiției globale.
Trump a acuzat că „actori străini ostili, atât de stat, cât și non-statali, au vizat infrastructura energetică internă a Statelor Unite, transformând dependența americanilor de energia străină într-o „armă”. El îi mai acuză pe aceștia că au abuzat de capacitatea lor de a provoca fluctuații dramatice în piețele internaționale de mărfuri, în încercarea de „a dăuna poporului american”.
Președintele american Joe Biden a ținut un discurs la Laboratorul Național de Energie Regenerabilă din Arvada, Colorado, pe 14 septembrie 2021, despre acordul de infrastructură și agenda Build Back Better. Sursa Foto: Profimedia
Într-un alt articol de pe site-ul Casei Albe, Trump acuză administrația democrată a fostului președinte Joe Biden pentru reglementările „împovărătoare”, motivate ideologic, care au limitat generarea de energie electrică, crearea locurilor de muncă și au dus la creșterea costurilor:
„America este binecuvântată cu o abundență de energie și resurse naturale care, de-a lungul istoriei, au alimentat prosperitatea economică a națiunii noastre. În ultimii ani, reglementările împovărătoare și motivate ideologic au împiedicat dezvoltarea acestor resurse, au limitat generarea de energie electrică fiabilă și accesibilă, au redus crearea de locuri de muncă și au impus costuri ridicate pentru energie cetățenilor noștri. Aceste costuri ridicate ale energiei devastează consumatorii americani, crescând prețurile pentru transport, încălzire, utilități, agricultură și producție, în timp ce slăbesc securitatea națională”.
Președintele vrea să protejeze libertatea poporului american de a alege, fără o limită, o varietate de bunuri, aparate, becuri, mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe, aragazuri pe gaz, boilere, toalete și capete de duș.
Donald Trump spune că statul Alaska deține o cantitate abundentă și în mare parte neexploatată de resurse naturale, inclusiv energie, minerale, lemn și fructe de mare.
„Deblocarea acestei bogății de resurse naturale va spori prosperitatea cetățenilor noștri, contribuind în același timp la întărirea securității economice și naționale a Națiunii Americane pentru generațiile viitoare. Prin extragerea acestor resurse la maximum, putem ajuta la oferirea unui sprijin pentru americanii afectați de prețuri, crearea de locuri de muncă de înaltă calitate pentru cetățenii noștri, ameliorarea dezechilibrelor comerciale, sporirea influenței globale a Națiunii Americane în domeniul energiei și protejarea împotriva puterilor străine care ar putea să folosească aprovizionarea cu energie ca armă în teatrele de conflicte geopolitice”.
Noul președinte american Donald Trump a declarat că Danemarca nu este capabilă să păstreze Groenlanda, în jurul căreia navighează nave rusești și chineze, și spune despre teritoriu că „nu este necesar pentru SUA, ci este necesar pentru securitatea internațională”.
Întrebat despre fixația lui Trump privind Groenlanda, consilierul național pentru securitate al președintelui ales, republicanul Michael Waltz a spus într-un interviu pentru Fox News, susținut pe 9 ianuarie:
„Este vorba despre minerale critice. Este vorba despre resurse natural. Este vorba despre reintroducerea Americii în emisfera vestică. Poți să o numești Doctrina Monroe 2.0, dar totul face parte din agenda America First”.
„Mineralele critice” și elementele rare sunt componente vitale chiar și pentru tehnologiile verzi, cum ar fi turbinele eoliene și vehiculele electrice, tehnologiile de stocare a energiei și aplicațiile de securitate națională. China este liderul incontestabil al lanțului de aprovizionare cu minerale critice, controlând aproximativ 60% din producția mondială de minerale rare.
Groenlanda este o națiune minieră încă din sfârșitul anilor 1700, când cărbunele era exploatat în Qaarsut, pe Peninsula Nuussauq. Pe lângă cărbune, în Groenlanda se află zăcăminte de aur, argint, cupru, plumb, zinc, grafit, olivină, criolit și marmură.
Sursa Foto: Shutterstock/Profimedia
Citește și: