Prima pagină » Economic » UE trebuie să AVANSEZE integrarea, pentru a face față problemelor geopolitice și transformărilor tehnologice

UE trebuie să AVANSEZE integrarea, pentru a face față problemelor geopolitice și transformărilor tehnologice

UE trebuie să AVANSEZE integrarea, pentru a face față problemelor geopolitice și transformărilor tehnologice

Uniunea Europeană trebuie să continue avansarea integrării pe piața unică, prin uniformizarea reglementărilor și intensificarea competiției, în contextul schimbărilor climatice, al transformărilor geopolitice și modificărilor tehnologice.

”Piața unică a Uniunii Europene, una dintre cele mai mari zone comerciale integrate din lume, se află în centrul competitivității noastre. Cu peste 440 de milioane de consumatori și economii mari, a făcut posibil ca UE să devină cel mai mare bloc comercial din lume – cu activități de afaceri reprezentând un sfert din exporturile globale la nivel de servicii și 20% în materie de produse tehnologice -, fiind și o destinație dezirabilă pentru investițiile străine. Cadrul meacroeconomic stabil și infrastructura de calitate susțin un mediu favorabil de investiții, în contextul unui model puternic al economiei sociale de piață. Recentele crize succesive au evidențiat importanța consolidării rezilienței pieței unice”, arată ”Raportul din 2024 privind Piața Unică și Competitivitatea”, elaborat de Comisia Europeană.

În contextul pandemiei și al invaziei Rusiei în Ucraina, Uniunea Europeană a lansat o serie de inițiative pentru menținerea integrității pieței comunitare și pentru consolidarea bazei industriale.

”Uniunea Europeană are avantaje puternice: ingineri calificați, excelență în cercetare, infrastructură de calitate, o bază de producție puternică, un sector al serviciilor foarte eficient, superioritate competitivă în dezvoltarea tehnologiilor ecologice, computere foarte performante, tehnologii cuantice și pentru transformarea digitală și, bineînțeles, rampa de lansare prin piața unică. Cu toate acestea, economia europeană se confruntă cu provocări, unele de lungă durată, altele recente, asociate schimbărilor climatice, transformărilor geopolitice, accelerării tehnologice, prețurilor mari la energie, demografiei, lipsei forței de muncă, dependențelor strategice și competiției internaționale incorecte”, subliniază Comisia Europeană.

Experții europeni cer intensificarea cooperării între Comisia Europeană și statele membre, în special prin aplicarea în totalitate a reglementărilor comunitare și eliminarea ”barierelor naționale”, spre exemplu în sectorul serviciilor. De asemenea, sunt necesare investiții strategice, reducerea riscurilor asociate investițiilor străine și intensificarea rezilienței economice, inclusiv prin avansarea tranziției ecologice și digitale.

Vestager: ”Sunt necesare eforturi suplimentare pentru accelerarea investițiilor”

”Raportul confirmă numeroasele forțe competitive ale Europei și faptul că piața unică rămâne un element central pentru dezvoltarea companiilor și exploatarea noilor oportunități. Dar sunt necesare eforturi suplimentare pentru accelerarea investițiilor, pentru avansarea tehnologiilor strategice și asigurarea competențelor corecte pentru forța noastră de lucru”, afirmă Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene.

Breton: Trebuie accelerată coordonarea între UE și statele membre

La rândul său, Thierry Breton, comisarul european pentru Piața Internă, a amintit că, pentru susținerea competitivității UE, este necesar ca funcționarea pieței comunitare să fie compatibilă cu politicile industriale.

”Raportul prezintă date care evidențiază numeroasele avantaje ale economiei UE – piața unică, potențialul de inovare, cadrul de reglementare în domeniile ecologic și digital. În pofida acestor capabilități puternice, sunt necesare mai multe eforturi pentru abordarea costurilor energiei, pentru evitarea înlocuirii vechilor dependențe în materie de combustibili fosili cu noi dependențe și pentru asigurarea unei mai bune coordonări între UE și investițiile naționale în tehnologiile viitorului, pentru creșterea calității locurilor de muncă în spațiul UE”, subliniază Thierry Breton.

Citește și:

MILIARDE de lei pentru modernizarea sistemului energetic. Ministerul a semnat alte 21 de contracte pentru extinderea rețelelor de distribuție

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
O furtună solară ucigașă de acum 800 de ani, descoperită în arbori antici