Prima pagină » Economic » ULTIMA ORĂ. Guvernul vrea SĂ LIMITEZE salariile personalului în companii de stat

ULTIMA ORĂ. Guvernul vrea SĂ LIMITEZE salariile personalului în companii de stat

ULTIMA ORĂ. Guvernul vrea SĂ LIMITEZE salariile personalului în companii de stat
Guvernul discută, în ședința de miercuri, un proiect de lege care limitează salariile personalului din cadrul unor companii de stat, documentul fiind deja inclus pe agenda reuniunii.

Guvernul discută, în ședința de miercuri, un proiect de lege care limitează salariile personalului din cadrul unor companii de stat, documentul fiind deja inclus pe agenda reuniunii.

Premierul Victor Ponta a anunțat recent că Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depășește 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor și numai pentru sectorul bugetar.

El a criticat în acest context faptul că tatăl Robertei Anastase încasează din postul de consilier la Conpet un salariu lunat de de 320 milioane lei vechi.

La finalul anului trecut, Executivul a decis să prelungească și pentru acest an perioada de plafonare a indemnizațiilor acordate directorilor din companiile de stat la nivelul remunerației unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei.

În 2009, Guvernul a hotărât ca indemnizațiile membrilor Consiliilor de Administrație din companiile de stat și regiile autonome să fie reduse drastic, la un nivel de 1% din salariul directorilor acestor societăți.

În același timp, salariile directorilor de companii de stat au fost diminuate la nivelul indemnizației unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei.

Ulterior, Guvernul a decis că această plafonare va fi menținută pe întregul an 2010.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!