Prima pagină » Economic » UniCredit România, previziuni sumbre pentru 2018: Deficitul bugetar va trece de 3%. Guvernul a renunțat, în 2017, la îmbunătățirea absorbției fondurilor europene

UniCredit România, previziuni sumbre pentru 2018: Deficitul bugetar va trece de 3%. Guvernul a renunțat, în 2017, la îmbunătățirea absorbției fondurilor europene

UniCredit România, previziuni sumbre pentru 2018: Deficitul bugetar va trece de 3%. Guvernul a renunțat, în 2017, la îmbunătățirea absorbției fondurilor europene
Mai multe pe gandul.info

 „Creșterea economică de peste 5% anticipată pentru anul 2017 ascunde dezechilibre fiscale tot mai mari. Măsuri ad-hoc, majorări de taxe și reduceri ale investițiilor publice ar putea menține deficitul bugetar sub 3% din PIB anul acesta, dar nu și în 2018″, notează, într-un raport, analiștii UniCredit.

De asemenea, creșterea consumului privat și intrările reduse de fonduri europene „vor conduce la ieșiri nete de capital din România”.

Potrivit raportului, creșterea economică rapidă este pusă în pericol de accentuarea dezechibrelor fiscale și externe. „După mai puțin de 10 ani de la unul dintre cele mai dure programe de austeritate din Europa, guvernul României repetă multe dintre greșelile care au condus la recesiunea severă din 2009-2010″.

 În urma rectificării bugetare semnificative, „deficitul anului 2017 ar putea rămâne în preajma sau sub nivelul de 3% din PIB (conform metodologiei europene), mai ales dacă o parte a investițiilor realizate anul acesta vor fi clasificate drept cheltuieli pentru apărare”. Cu toate acestea, „Guvernul riscă să încheie anul 2018 cu un deficit bugetar de aproximativ 3,7% din PIB, pentru că veniturile bugetare nu pot finanța relaxarea fiscală planificată pentru anul viitor”. Această estimare a deficitului ia în calcul o continuare a reducerii investițiilor publice. „Creșterea economică ar putea încetini de la 5,3% în 2017 la 3,6% în 2018 pe fondul unei temperări a principalilor factori de creștere, anume consumul și stocurile”, se arată în raportul citat.

Analiștii UniCredit consideră că politica fiscală reprezintă „cel mai mare risc” la adresa stabilității macroeconomice.

„Anticipăm o creștere de doar 1,2% a veniturilor din taxe anul acesta. Mai mult, salariile din sectorul public și cheltuielile sociale ar putea crește cu 16,6% în 2017 față de 2016. În căutarea unor venituri suplimentare, Guvernul a devenit mai creativ, dar nu neapărat și mai eficient: 1. a anulat decizii anterioare de relaxare fiscală (cum ar fi supraacciza la carburanți eliminată în luna ianuarie și reintrodusă în septembrie-octombrie); 2. a temperat anumite măsuri anunțate anterior (84% din majorarea de anul viitor a salariilor din sectorul public va fi anulată de transferul contribuțiilor sociale în totalitate în sarcina angajaților); 3. a transferat bani de la companiile deținute majoritar de stat (prin repartizarea de dividende din profiturile anului 2016 și din rezervele societăților1); 4. a redus cheltuielile pentru investiții publice cu echivalentul a 1,3% din PIB în comparație cu planificarea originală, și 5. a redus rambursările de TVA pentru a compensa – cel puțin temporar – slaba colectare a veniturilor fiscale”, se arată în raport.

Creșterea alertă a salariului va continua să susțină consumul privat, însă veniturile nete vor crește mai încet decât salariile brute.

„Angajații sectorului public se vor bucura de o creștere a salariului brut de 25-70% în 2018, cu cele mai mari creșteri planificate în educație și sănătate. Deși celor din urmă li s-a promis o majorare salarială de 148%, anticipăm o majorare de doar 70%, deoarece cheltuielile bugetare suplimentare până la acel nivel ar fi echivalente cu 0,8% din PIB. Mai mult, transferul contribuțiilor sociale în sarcina angajatului va menține ritmul mediu de creștere a salariilor nete din sectorul public într-un interval de doar 4-40%. În același timp, salariul mediu net din sectorul privat ar putea crește cu 6% anul viitor, similar majorării din 2017. Creșterea corespunzătoare a salariului mediu brut este de 27%, dacă guvernul forțează companiile private să majoreze salariile brute ale angajaților cu echivalentul contribuțiilor sociale pe care nu le vor mai plăti”, mai arată autorii raportului.

Potrivit UniCredit, stocurile vor crește în urma recoltei mari de cereale, însă investițiile vor fi afectate de amânarea lucrărilor de infrastructură și de creșterea capacităților de producție neutillizate în industrie, în contrast cu tendința din Europa Centrală. Exporturile nete vor frâna creșterea economică, deoarece expansiunea comerțului cu amănuntul este acoperită preponderent din import”.

Mai mult, „majorările frecvente ale salariului mimim pe economie vor continua să erodeze marjele de profit ale exportatorilor români, care ar avea nevoie de un leu mai slab pentru a-și îmbunătăți situația financiară. Cererea internă și europeană puternice vor sprijini producția industrială, cu toate că ritmul de creștere al acesteia s-ar putea tempera în 2018 pe fondul unor efecte de bază, al investițillor reduse, al costurilor salariale mai mari și al creșterii lente a producției de energie”.

În fine, sectorul de servicii „va continua să crească rapid, unele din cele mai performante sectoare fiind trasportul internațional (pe măsură ce comerțul internațional își continuă revenirea), IT (criza de personal e mai puțin stringentă decât în restul Europei Centrale) și comerțul cu amănuntul (stimulat de creșterile salariale)”. Autorii raportului estimează „o creștere de două cifre a construcților din sectorul privat, pe toate subcomponentele acestora: spații comerciale, logistice, rezidențiale și construcții industriale”.

Fluxurile nete de capital stabil „ar putea fi negative anul acesta și anul viitor, în contrast puternic cu tendințele regionale. Anticipăm o majorare a deficitului comercial cu bunuri la peste 8% din PIB, conducând la o adâncire a deficitului de cont curent, în pofida exporturilor de servicii mai puternice”, mai arată analiștii UniCredit.

UniCredit: Guvernul a renunțat, în 2017, la îmbunătățirea absorbției fondurilor europene

Guvernul a renunțat la îmbunătățirea absorbției fondurilor europene anul acesta, reducând cofinanțarea planificată, se arată într-un raport realizat de analiștii băncii UniCredit.

„Investițiile străine directe ar putea consta în principal în profituri reinvestite, păstrându-și nemodificată ponderea în PIB. Mai îngrijorător este faptul că guvernul a renunțat la îmbunătățirea absorbției fondurilor UE anul acesta, reducând cofinanțarea planificată. Intrările de fonduri structurale și de coeziune s-au redus la 274 de milioane de euro în primele șapte luni ale anului 2017 (conform Ministerului Finanțelor Publice) și s-ar putea situa sub 1% din PIB anul acesta”, estimează analiștii.

Iar îmbunătățirea absorbției de fonduri UE de anul viitor „ar putea fi minoră, ținând cont de majorarea constrângerilor bugetare, context în care este puțin probabil să fie inițiate noi proiecte mari de infrastructură”, se mai arată în raport.

Potrivit analiștilor, „există riscul a două conflicte cu autoritățile europene, unul legat de sustenabilitatea fiscală și al doilea legat de independența justiției”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce destinație de vis au ales doi vloggeri români pentru a scăpa de canicula din România: „Când o să ne fie cald, o să ne amintim de perioada asta”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Căldura tot mai mare este asociată cu rate mai mari de sinucidere în rândul tinerilor, în special la cei între 15 și 24 de ani