Prima pagină » Gândul Green » SOLUȚII. Deșeurile se vor trasforma în resursă. Concluziile evenimentului RECYCLE NOW

SOLUȚII. Deșeurile se vor trasforma în resursă. Concluziile evenimentului RECYCLE NOW

Conferința digitală LIVE „Recycle Now” a fost realizată de Gândul în parteneriat cu GreenPoint / Sursa: Alexandra Pandrea - Gândul

Beneficiile reciclării sunt multiple, de aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să înțeleagă unu lucru simplu – în spatele legilor, stau idei și principii benefice comunitatilor. Reprezentanții acestui domeniu vor ca deșeurile să fie transformate în resurse și încep un plan pentru ca ideile să fie puse în practică. Acest subiect, dar și cadrul legislativ care să asigure buna desfășurare au fost discutate într-o conferință în care Gândul a fost partener.

„Avem exemple de bună practică prin care reciclatorii au reușit să transforme aceste deșeuri în resursă. Am văzut în acest mandat numeroase fabrici, numeroase platforme unde deșeurile erau transformate în resurse și, evident, în produc finit. Când vom reuși să înțelegem cu toții că, dacă vom devia de la groapa de gunoi aceste deșeuri și le vom transforma în resursă, vom avea foarte mult de câștigat. Prima dată vom câștiga economic, pentru că nu vom mai plăti nici taxa la groapă și, evident, nici bani din fonduri guvernamentale sau fonduri europene să construim aceste gropi de gunoi, aceste depozite ecologice de deșeuri, și, evident, cel mai mult vom câștiga noi, toți cetățenii României, pentru că vom avea mai mare grijă față de mediu”, a declarat Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Cetățenii trebuie să înțeleagă cât de importantă e colectarea selectivă

„E foarte important ca cetățenii, în calitate de generatori ai produselor reciclabile, să înțeleagă cât de importantă e colectarea selectivă, pentru că un reciclabil ajuns în amestec cu celelalte deșeuri, vorbim aici de deșeuri periculoase, vorbim de resturi de mâncare și tot ceea ce se adună în coșul de gunoi al unui om, odată ajuns acolo, el nu mai are nicio șansă de a fi reciclat. El ajunge, în cel mai bun caz, la instalații de incinerare, la instalații de ciment sau, cel mai probabil, ajunge direct în groapa de gunoi, ceea ce înseamnă o poluare, pentru că va fi acolo și peste 200 de ani și totodată înseamnă o risipă de resurse”, a completat Mircea Fechet, secretar de Stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

„Noi trebuie să creem sisteme care să-i determine pe acei, nu mulți, dar vizibili, care nu respectă regulile și trebuie să fie determinați să le respecte și ei. De aceea e nevoie și de un sistem care să-I convingă, să-I determine – dacă zic constrângere poate sună urât, pentru că, până la urmă, într-o societate reglementările, regulile trebuie să le respecte toată lumea, așa cum scrie și în Constituție”, a declarat Robert Negoiță, președintele Asociației Municipiilor din România.

„Legislația este pusă în temă, trebuie doar aplicată. Din punctul nostru de vedere, el trebuie să înceapă de la campania de educare și să se termine, în cazul în care nu se întâmplă acest lucru, sp fie și măsuri coercitive, care să poată să arate cetățeanului că protecția mediului costă dacă nu o facem cum trebuie”, a conchis Cristian Lazăr, managing partener GreenPoint.

Conferința digitală LIVE „Recycle Now”, cea mai important[ conferință din România pe tema reciclării, organizată joi la la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, a fost transmis în direct pe pagina de Facebook Gândul LIVE, canalul de Youtube Gândul și pe www.gandul.ro.

Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu GreenPoint și moderat de Emma Zeicescu, host Gândul LIVE.

Recomandarea video

Mediafax
Continentele Pământului pierd apă dulce într-un ritm alarmant. Avertismentul Băncii Mondiale
Digi24
Rusia oferă primele detalii despre presupusul atac ucrainean asupra reşedinţei lui Putin. Cum descrie Moscova evenimentele
Cancan.ro
O nouă descoperire uluitoare în cazul Rodicăi Stănoiu, după substanțele afrodisiace. Ce obiecte s-au ridicat din locuință
Prosport.ro
Ce mai face Arpad Paszkany. Iubita mai tânără l-a fotografiat în vila lor luxoasă din Marbella
Adevarul
Cazul unei adolescente aflată la risc de deportare din Danemarca a atras atenția lui Musk. Comentariul acestuia a suscitat un val de reacții online
Mediafax
România intră în 2026 cu accize majorate la pompă și la raft. Iată cu cât cresc lucrurile
Click
Lumea filmului, în doliu. A murit îndrăgitul actor care a jucat în cel mai bun serial din toate timpurile
Digi24
Vladimir Putin a transmis rușilor cel mai scurt mesaj de Anul Nou de la începutul războiului. Ce le-a spus dictatorul
Cancan.ro
Prima imagine cu Dan Petrescu după chimioterapie: boala l-a topit pe picioare. E de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
6 orașe „pierdute” pe care arheologii nu le-au găsit niciodată