Prima pagină » Știri externe » Administrația Biden îndeamnă Ucraina să COBOARE vârsta de recrutare la 18 ani

Administrația Biden îndeamnă Ucraina să COBOARE vârsta de recrutare la 18 ani

Administrația Biden îndeamnă Ucraina să COBOARE vârsta de recrutare la 18 ani

Administrația președintelui Joe Biden îndeamnă Ucraina să recruteze mai mulți soldați și să revizuiască legile privind mobilizarea pentru a permite recrutarea persoanelor în vârstă de 18 ani.

Un înalt oficial SUA, care a vorbit sub condiția anonimatului, a declarat că Administrația Biden dorește ca Ucraina să reducă vârsta de mobilizare de la 25 la 18 ani pentru a extinde baza de resurse umane disponibile, conform Associated Press.

Oficialul a spus că „matematica” situației Ucrainei acum este că are nevoie de mai multe trupe în luptă. În prezent, Ucraina nu mobilizează sau nu antrenează suficienți soldați pentru a-și înlocui pierderile de pe câmpul de luptă și a ține pasul cu armata Rusiei, a adăugat oficialul.

Oficialul a adăugat că Administrația crede că Ucraina își poate optimiza forțele existente și printr-un tratament mai aspru al soldaților care dezertează sau pleacă fără permisie.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, Sean Savett, a declarat că Administrația va continua să trimită armament Ucrainei, dar crede că „resursele umane sunt cea mai vitală nevoie” a Ucrainei în acest moment.

„Deci, suntem, de asemenea, gata să ne creștem capacitatea de instruire dacă ei iau măsurile adecvate pentru a-și completa necesarul de trupe”, a spus Sean Savett.

Și alți aliați occidentali cer Ucrainei să coboare vârsta de recrutare

În spatele ușilor închise, Germania ar fi cerut, de asemenea, Ucrainei să coboare vârsta de recrutare, potrivit unei surse din ministerul german al Apărării, conform Reuters.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar fi fost notificat cu privire la îngrijorările venind și din partea aliaților din alte capitale occidentale cum că Ucraina ar avea o problemă cu numărul de soldați și nu o problemă cu armamentul, potrivit unor oficiali europeni care au cerut să rămână anonimi.

Ucraina a luat măsuri pentru a lărgi baza de persoane eligibili pentru recrutare.

În aprilie, Parlamentul a adoptat o serie de legi, inclusiv una care reduce vârsta de eligibilitate pentru recrutare de la 27 la 25 de ani. Aceste legi mai eliminau și unele scutiri și au creat un registru online pentru recruți.

Noile legi urmau să adauge aproximativ 50.000 de soldați, mult sub ceea ce Zelenski a spus la acea vreme că era necesar.

Ucrainenii au spus că au nevoie de aproximativ 160.000 de soldați în plus pentru a ține pasul cu nevoile lor de pe câmpul de luptă, dar Administrația americană crede că probabil vor avea nevoie de mai mult decât atât.

Peste un milion de ucraineni sunt acum în uniformă, inclusiv Garda Națională și alte unități.

Volodimir Zelenski a declarat în mod repetat că nu are de gând să reducă vârsta de mobilizare.

Ucraina: Avem destui soldați, nu primim destul echipament din Occident pentru soldații existenți

Un oficial ucrainean de rang înalt, care a vorbit sub condiția anonimatului, a declarat că Ucraina nu are suficient echipament pentru amploarea eforturilor de mobilizare în curs.

„În acest moment, cu eforturile noastre actuale de mobilizare, nu avem suficient echipament, de exemplu vehicule blindate, pentru toate trupele pe care le recrutăm”, a spus sursa.

Sursa respectivă a mai spus că oficialii ucraineni văd presiunea pentru reducerea vârstei de recrutare ca parte a unui efort al unor parteneri occidentali de a distrage atenția de la propriile întârzieri în furnizarea de echipamente sau decizii întârziate.

Ucrainenii nu văd scăderea vârstei de recrutare ca un substitut pentru contracararea avantajului Rusiei în ceea ce privește echipamentul și armamentul, a spus oficialul.

Recrutarea a rămas o chestiune sensibilă în Ucraina pe tot parcursul războiului. Unii ucraineni și-au exprimat îngrijorarea că scăderea în continuare a vârstei minime de recrutare ar putea dăuna și mai mult economiei devastate de război.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei