Prima pagină » Știri externe » Aleksandr Lukașenko respinge înființarea unei baze aeriene ruse în Belarus

Aleksandr Lukașenko respinge înființarea unei baze aeriene ruse în Belarus

Aleksandr Lukașenko respinge înființarea unei baze aeriene ruse în Belarus
Liderul belarus Aleksandr Lukașenko a declarat marți că țara sa nu are nevoie de o bază aeriană rusă, în pofida efortului Rusiei de a construi unitatea de apărare pe teritoriul unei națiuni situate la granița UE, informează Deutsche Welle în pagina online.

„Astăzi nu avem nevoie de o bază aeriană, cu atât mai puțin de Forțele aeriene. Avem nevoie de arme specifice. Am vorbit în public despre asta cu (președintele rus Vladimir)Putin”, a spus Lukașenko.

El a precizat, de asemenea, că nu cunoaște nimic despre planul Rusiei de a instala o bază aeriană pe teritoriul țării sale. „Aud voci din partea opoziției despre înființarea unei baze aeriene ruse. Eu nu știu nimic despre asta”, a spus Lukașnko, citat de agenția de știri Belta. „Sunt surprins și, într-o oarecare măsură, supărat și enervat de acest aspect”, a adăugat acesta.

Marți, Lukașenko a făcut aluzie la faptul că baza aeriană a Rusiei în țara sa ar putea fi folosită de Moscova ca modalitate de a exercita presiune asupra Minskului. „Poate sunt îngrijorați că ne vom orienta spre Vest și au ridicat problema pentru ca Vestul să înceapă să ne pună întrebări și să aibă îndoieli privind adevărata noastră intenție de a normaliza relațiile”, a spus el.

Autoritățile de la Kremlin nu au comentat afirmațiile președintelui belarus.

Comentariile lui Lukașenko au fost lansate la câteva săptămâni după ce Putin a dat undă verde proiectului și a cerut ministrului rus al Apărării și celui de Externe să înceapă discuțiile cu Belarus.

Aproximativ 1.000 de activiști ai opoziției au manifestat împotriva împotriva instalării acestei baze, duminică, la Minsk. Fostul candidat la prezidențiale Mikalai Statkevici a ținut un discurs în timpul mitingului, în care a denunțat planurile Rusiei de a înființa o bază aeriană în Belarus. El a apreciat că scopul bazei aeriene este să țintească spre Ucraina, ceea ce ar face Belarusul o țintă atât pentru NATO, cât și pentru Kiev.

Rusia are deja o stație radar și un centru de comunicații pentru submarine pe teritoriul fostului său aliat sovietic, însă o bază aeriană ar reprezenta o intensificare majoră a prezenței sale militare în statul vecin, mai relatează sursa citată. Rusia are de asemenea câteva avioane de vânătoare staționate în Belarus, dar noul plan prevede înființarea unei întregi baze militare în această țară, pentru prima dată după epoca sovietică.

Cele două țări au în mod tradițional relații apropiate, date de dependența Belarusului de energia și subvențiile Rusiei. Cu toate acestea, Lukașenko a fost oarecum mai deschis cooperării cu Vestul de când a început criza din Ucraina. El a încercat de asemenea să rămână neutru în conflictul dintre Kremlin și UE.

Lukașenko, care conduce Belarusul din anul 1994, este evitat de majoritatea țărilor dezvoltate din cauza acuzațiilor privind încălcările drepturilor omului și măsurile de represiune exercitate asupra disidenței politice.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primă de stabilitate pentru tinerii între 16 și 30 de ani care nu lucrează și nu învață
Digi24
Prințul William mărturisește că sănătatea sa mintală s-a deteriorat în perioada în care a fost pilot
Cancan.ro
Cea mai mare reducere de la LIDL. Produsul care costă doar 6.49 lei, începând de astăzi, în toate magazinele din România
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Miza de la Washington. Poate participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii să spele imaginea democrației române după anularea alegerilor?
Mediafax
Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan să aibă o intervenție la reuniunea Consiliului Păcii
Click
Universul rescrie destine! 3 zodii renasc, începând cu 2 martie
Digi24
Imagini virale: o jurnalistă a intrat beată în direct în timpul transmisiunii de la Jocurile Olimpice. „Nu e nimic rău în asta”
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminații Oase și Maria Pitică, de la Antena 1, pentru cele 7 săptămâni la Power Couple
Ce se întâmplă doctore
Recunoști băiatul din imagine? Celebrul jurnalist a dispărut din lumina reflectoarelor acum mulți ani
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
Ce elicoptere a pilotat Prințul Andrew și ce misiuni a îndeplinit
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a gândit alături de Einstein?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Reacția Regelui Charles după arestarea fratelui său, fostul prinț Andrew