Prima pagină » Proteste în Ucraina » Anunțul lui Putin după ce Tiraspolul a votat alipirea Transnistriei la Rusia

Anunțul lui Putin după ce Tiraspolul a votat alipirea Transnistriei la Rusia

Anunțul lui Putin după ce Tiraspolul a votat alipirea Transnistriei la Rusia
Președintele Vladimir Putin a fost informat în legătură cu solicitarea Tiraspolului privind recunoașterea independenței Transnistriei, însă nu a fost fixat un termen pentru analizarea acestei cereri, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că nu știe prin ce canale a fost transmisă solicitarea Tiraspolului, relatează agenția Itar-Tass, în pagina electronică.

Sovietul Suprem (Parlamentul) de la Tiraspol a votat miercuri, în unanimitate, o solicitare către Duma de Stat (Camera inferioră a Parlamentul rus), Consiliul Federației și președintele Vladimir Putin în vederea recunoașterii independenței regiunii transnistrene și alipirii la Rusia. Solicitarea a fost transmisă, de asemenea, ONU și OSCE, iar o delegație de la Tiraspol era așteptată joi într-o vizită la Moscova.

La rândul său, liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, a declarat, într-un interviu pentru agenția France Presse, că Uniunea Europeană trebuie să recunoască Transnistria, dacă vrea stabilitate în regiune.

Premierul Iurie Leancă a calificat solicitarea regimului separatist de la Tiraspol „o sfidare directă față de integritatea teritorială a Republicii Moldova” și a cerut Rusiei să vină „cu o reacție promptă, în deplină conformitate cu normele și principiile dreptului internațional”.

După anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, președintele Sovietul Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis o scrisoare Dumei de Stat prin care a cerut ca Moscova să examineze posibilitatea alipirii și a regiunii transnistrene.

Inițiativa a fost respinsă categoric de autoritățile de la Chișinău, iar Moscova a dat asigurări că nu are în vedere recunoașterea regiunii separatiste, unde deține un contingent militar.

În contextul crizei din Ucraina, autoritățile separatiste de la Tiraspol au făcut de mai multe ori referire la referendumul care a avut loc în regiune la 17 septembrie 2006, când peste 97 la sută dintre locuitori s-au pronunțat în favoarea independenței și alipirii la Rusia.

Rezultatele referendmului nu au fost recunoscute de comunitatea internațională.

Luminita Bogdan, [email protected]

Recomandarea video

Mediafax
(DOCUMENTE) Autoritățile române au clasificat la regim „secret” cererea administrației SUA pentru București. Cum votează Parlamentul, ce alte solicitări a mai primit de la Nicușor Dan
Digi24
O grenadă a fost găsită în corpul unui soldat decedat returnat de Rusia în Cernăuți
Cancan.ro
Rivalul din fotbal al lui Gigi Becali, LOVIT pe toate planurile! S-au evaporat averea și EX-amanta devenită soție
Prosport.ro
FOTO. Adriana Petrescu e prinsă în Dubai. Ea duce o viață separat de soțul ei, Dan Petrescu: „Am vrut să-i asigur pe toți că sunt în siguranță”
Adevarul
România, soluția de „back-up” a Americii. De ce experții consideră vitală dislocarea forțelor SUA pe Flancul Estic
Mediafax
Nicușor Dan, după ședința CSAT: Statul pregătește scenarii de reacție la creșterea prețului petrolului
Click
Pe 12 martie 2026, trei zodii atrag prosperitatea financiară în timpul lui Mercur retrograd. Taurii primesc recompense neașteptate
Digi24
Primul război AI. Iranul, folosit de SUA și Israel ca teren de testare pentru tehnologia autonomă: „Un eșec catastrofal”
Cancan.ro
Livia Anton a murit în timp ce își aștepta băiețelul să iasă de la grădiniță. Avea doar 29 de ani
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști? A prezentat cea mai îndrăgită emisiune a anilor 2000. Foarte puțini sunt cei care și-au dat seama cine e
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Secretul pieselor auto originale. Ce trebuie să știe șoferii și posesorii de mașini
Descopera.ro
Scutul natural al Pământului este sub asalt! Cine este de vină?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La farmacie: - Aveți medicamente anti-potență? -La ce vă trebuie?
Descopera.ro
Reguli noi pe aeroporturile din București! Ce trebuie să știe pasagerii?