Blocada impusă de Houthi la Marea Roșie, împotriva Arabiei Saudite, anunțată pe 20 iulie, marchează o nouă fază periculoasă în criza care afectează comerțul maritim global. Există deja informații despre atacuri asupra navelor maritime saudite. Practic, acest lucru lasă Strâmtoarea Bab-al-Mandeb și Canalul Suez închise. Sunt „sigilate” ambele capete ale Mării Roșii, iar criza se agravează, în scenariul tensionat aflându-se și Strâmtoarea Ormuz. Lumea se confruntă cu o criză triplă, se arată într-o analiză publicată de Chatham House.
Dacă atât Bab al-Mandeb, cât și Ormuz rămân blocate, guvernele se vor confrunta din ce în ce mai mult cu aceeași întrebare dificilă.
Implicarea Houthi aduce beneficii Iranului prin presiunea suplimentară asupra aliaților regionali ai SUA, în special asupra Arabiei Saudite.
Aceasta afectează piețele petroliere, diversifică puterea de influență a Teheranului (oferind în același timp o negare plauzibilă) și reduce presiunea asupra „frontului Ormuz”.
Casa Albă a transmis deja că este pregătită să-i atace din nou pe Houthi dacă aceștia ar viza nave americane. Acest lucru ridică posibilitatea ca operațiunile militare americane din Golf să se extindă din ce în ce mai mult în Marea Roșie.
Pentru Houthi, perturbările maritime din Marea Roșie servesc mai multor scopuri, pe lângă sprijinirea Iranului.
Atacurile lor anterioare asupra navelor din 2023-2025, structurate în jurul sprijinului pentru Palestina, le-au sporit semnificativ poziția în rândul multor yemeniți, în ciuda înrăutățirii condițiilor economice interne.
Houthi par hotărâți să se poziționeze ca principal membru al Axei Rezistenței, în urma slăbirii Hezbollah în Liban.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2F8017538-hepta_mediafax_foto-abacapress_hepta-scaled.jpg)
Houthi par hotărâți să se poziționeze ca principal membru al Axei Rezistenței, în urma slăbirii Hezbollah în Liban / Foto – Mediafax
Prin urmare, durata blocadei Mării Roșii nu va depinde de posibilitatea ca Houthi să învingă forțele navale internaționale. Întrebarea este dacă aceștia pot susține suficiente perturbări pentru a-și atinge obiectivele politice.
Nu este clar cât timp își pot continua eforturile. Atacurile americane anterioare le-au degradat locurile de lansare, infrastructura și rutele de contrabandă.
Houthi rămân dependenți de Iran pentru anumite tehnologii avansate, în ciuda creșterii producției interne de drone, mine și rachete. Aceste constrângeri vor conta în timp, se mai arată în analiza publicată de Chatham House.
Houthi nu trebuie să mențină o capacitate operațională perfectă pentru a produce efecte strategice.
Și este posibil să fi atins deja o parte din acest obiectiv.
Există deja indicii că unele țări și companii private au urmărit înțelegeri ad-hoc cu Teheranul, pentru a-și asigura trecerea prin Hormuz. Dinamici similare ar putea apărea în Marea Roșie.
Astfel de acorduri pot reduce amenințările imediate la adresa actorilor individuali, dar slăbesc și securitatea maritimă colectivă prin recompensarea coerciției.
De asemenea, Operațiunile Aspides și Atalanta ale Forțelor Navale ale UE sunt prezente de mai mulți ani în regiunile Golfului și Mării Roșii pentru a contribui la protejarea transportului maritim.
Toate aceste eforturi multinaționale existente oferă mecanisme prin care libertatea de navigație poate fi apărată colectiv.
Dacă guvernele se luptă să restabilească încrederea, firmele private de securitate maritimă își vor asuma probabil un rol mai important în escortarea traficului comercial.
Aceste companii pot oferi protecție pe termen scurt. Însă prezența lor tot mai mare ar putea complica și mai mult acordurile de comandă și control pe mare.
Prin urmare, protejarea libertății de navigație a evoluat – de la o provocare militară la un test mai amplu al coordonării internaționale, în condiții de crize geopolitice simultane.