Care este singurul Papă care s-a retras din proprie voință înaintea lui Benedict al XVI-lea

Demisia Papei Benedict al XVI-lea, joi, este un eveniment aproape inedit în istoria Bisericii, singurul precedent cunoscut fiind cel al Papei Celestin al V-lea care a renunțat voluntar la tron în urmă cu șapte secole, relatează AFP.

În afară de Celelstin al V-lea, au fost și alți papi care s-au retras în circumstanțe istorice deosebite, mai mult sau mai puțin cunoscute, dar nu a fost vorba despre o demisie propriu-zisă.

Sfântul Celestin al V-lea a renunțat la funcție chiar în anul în care a fost ales, 1294. El a fost sihastru până la desemnarea lui ca Papă și nu s-a simțit pregătit să își asume acest rol în Biserică.

Născut în 1215, de origine modestă, Pietro del Morrone trăia ca un călugăr benedictin în Abruzzo, în momentul în care 12 cardinali membri ai Conclavului din Perugia au venit la el pentru a-l anunța că va fi ales în iulie 1924. Alegerea unui necunoscut a pus capăt războiului între guelfi și ghibelini pentru succcesiunea lui Nicolae al IV-lea, decedat cu doi ani înainte.

FLASH NEWS Schimb dur de replici între Tudor Chirilă și ministrul Culturii despre pontajul actorilor: „Fudulia nu implică introspecţie sau auto analiză”

00:17

FLASH NEWS Coincidențe în serie. Doi procurori care candidează la șefia marilor parchete ar fi din aceeași localitate cu Mirabela Grădinaru

23:38

Pietro del Morrone își ia numele de Celestin al V-lea și transferă curtea la Napoli. Dar noul papă expune foarte rapid motivele care îl împiedică să își asume funcția: simplitatea și starea sa de sănătate. El abdică la 13 decembrie 1294, în acord cu cardinalii.

La 24 decembrie, cardinalul Benedict Gaetani îi succede sub numele de Bonifaciu al VIII-lea, dar îl menține pe Celestin forțat alături de el. Călugărul încearcă să scape pentru a se alătura ordinului său, care va lua numele de „Celestini” dar este prins de gărzile Papei. Calestin al V-lea a decedat în 1296 și este îngropat în Biserica ordinului său din Aquila. Călugărul a fost criticat de poetul Dante Alighieri, care evocă „marele (său) refuz din lașitate” în Divina Comedie.

Au fost și alți papi care au părăsit funcția dar în alte circumstanțe. Astfel, Papa Martin I, arestat apoi exilat în Grecia în 653 de împăratul Bizanțului, ar fi aprobat tacit alegerea, în timpul vieții sale, a unui alt Papă, Eugen I. Trei secole mai târziu, în 964, Papa Benedict al V-lea a fost destituit de împăratul Otto I și a acceptat sentința, renunțând în acest fel la pontificat.

Se știe că Papa Ioan al XVIII-lea a murit în 1009 la Roma ca simplu călugăr la Sfântul Paul din afara zidurilor, că Papa Silvestru al III-lea, expulzat de rivalul său Benedict al IX-lea în 1405, nu s-a mai ocupat de dioceza sa, iar Benedict al IX-lea însuși va abdica după câteva luni în favoarea Papei Grigore al VI-lea.

După Celestin, Papa Grigore al XII-lea va renunța în timpul Conciliului de la Constance în 1415 și se va retrage ca simplu cardinal-episcop. Aceasta a fost epoca Marii Schisme Apusene, când Biserica a avut trei papi concurenți.

Eventualitatea renunțării la pontificat a fost deja prevăzută de mai mulți papi din secolul al XX-lea. Ioan Paul al II-lea a prevăzut acest lucru explicit în Constituția apostolică publicată în februarie 1996. El nu s-a folosit de această prevedere în pofida unei agonii îndelungate.

Succesorul său, Joseph Ratzinger, a afirmat într-o carte-interviu, intitulată Luminile Lumii, că un papă „are dreptul și, potrivit circumstanțelor, datoria de a se retrage” dacă simte că forțele sale „fizice, psihologice și spirituale” se diminuează.

În 2009, el a salutat foarte călduros memoria lui Celestin al V-lea, evocând „pontificatul său scurt și zbuciumat”.