Catalonia își revendică independența, dar vrea negocieri cu Madridul. „Nu suntem infractori sau nebuni, nu avem nimic împotriva Spaniei sau spaniolilor”. LIVE

Catalonia își revendică independența, dar vrea negocieri cu Madridul. „Nu suntem infractori sau nebuni, nu avem nimic împotriva Spaniei sau spaniolilor. LIVE
Publicat: 10/10/2017, 22:08

„Odată cu referendumul din 1 octombrie, Catalonia și-a câștigat dreptul să fie un stat independent. Îmi asum mandatul poporului astfel încât Catalonia să devină un stat independent, ca republică.Eu și Guvernul catalan propunem Parlamentului suspendarea declarației de independență pentru a fi lansat dialogul în următoarele câteva săptămâni. Suntem convinși că acest moment istoric necesită oprirea escaladării crizei”, a subliniat Puigdemont, comentând că „nu suntem criminali, nu suntem nebuni, nu avem nimic împotriva Spaniei sau a spaniolilor”.

Liderul catalan a precizat că „există necesitatea puternică de a nu alimenta tensiunile” și a criticat violențele poliției din ziua referendumului.

Puigdemont a insistat că situația Cataloniei nu este doar o problemă internă, ci și una europeană”

Guvernul spaniol: „O trădare incredibilă”

Guvernul Spaniei consideră „trădare inadmisibilă” proclamarea „implicită” a independenței Cataloniei, care imediat a fost suspendată tot de Carles Puigdemont, au declarat surse politice de la Madrid.

Potrivit surselor citate, Guvernul Spaniei menține poziția că referendumul din Catalonia a fost ilegal, întrucât a fost anulat de Curtea constituțională. „Rezultatele unui referendum fraudulos și ilegal nu pot fi validate”, consideră Executivul Spaniei.

Cum și-a pregătit liderul Cataloniei momentul de glorie

Liderul separatiștilor catalani a fost întotdeauna un adept al independenței, însă în cele mai recente apariții televizate acesta nu a dat detalii despre planurile pe care vrea să le pună în practică imediat după referendum și nici nu a spus, concret, dacă se va afla sau nu marți în plenul Parlamentului pentru declararea independenței.„Posibilitatea unei declarații de independență este prevăzută în Legea referendumului, ca o metodă a aplicării rezultatelor. Prin urmare, vom aplica ceea ce prevede legea”, a spus acesta. Un reportaj anunțat de TV3 va detalia poziția lui Puigdemont și se va încheia cu un apel al liderului catalan către Guvernul Rajoy de a accepta o negociere.„Am deschis porțile medierii și am spus că există mai multe opțiuni de temperare a situației decât cele care ne-au fost prezentate. Însă trec zilele și dacă statul spaniol nu răspunde în mod pozitiv, noi vom face ceea ce am venit să facem”.

Manifestația uriașă care a avut loc duminică la Barcelona a pus și mai multă presiune, în pragul adoptării unei posibile declarații de independență. Guvernul a privit de la distanță cea mai mare demonstrație de forță organizată de cei care se opun separării Cataloniei de Spania.

Secretomania din jurul planurilor liderului catalan a fost ieri spulberată de o declarație a reprezentanteiPartidului Democrat European Catalan, Marta Pascal, care a explicat pentru BBC că Puigdemont va opta, cel mai probabil, pentru o„declarație simbolică” în care Puigdemont va recunoaște în fața Camerei validitatea rezultatului referendumului, dar nu va declara independența și formal. Seara trecută, însă, surse din cadrul partidului au asigurat că aceștia au solicitat o rectificare postului britanic BBC, considerând că declarația a fost„interpretată eronat”. Susținătorii independenței au criticat, însă, vehement această posibilitate.„Nu există o declarație retorică posibilă în fața celor două milioane de oameni care pe 1 octombrie și-au apărat votul cu propriul trup”, a precizat anticapitalista Mireia Boya.

Presiunile pentru ca plenul de marți să nu treacă o declarație de independență într-o atmosferă inflamată și marcată de tensuni profunde vin din toate părțile. Fostul președinte Artur Mas a recunoscut vineri într-un interviu pentru Financial Times că în acest moment Catalonia nu este gata să își declare independența din multe perspective, regiunea fiind deficitară în ceea ce privește multe structuri esențiale pentru funcționarea unui stat.

Guvernul a reușit săptămâna trecută să câștige câteva zile în plus pentru a se poziționa mai bine după rezultatul scrutinului, timp în care oficialii au pledat continuu pentru o mediere internațională care să permită restaurarea normalității instituționale între guvernul de la Madrid și cel catalan, dar în acest moment soluția nu pare să dea niciun rezultat, oficialii fiind nemulțumiți de răspunsul Bruxellesului referitor la problema catalană.

Situația are și grave repercusiuni economice. Situația este atât de delicată încât Puigdemont s-a întâlnit sâmbătă la Girona cu Juan José Brugera, președintele Consiliului Economic, dar și cu acționariatul companiei de lobby care reprezintă principalele companii, economiștii și mediul academic din Catalonia, iar surse apropiate întrevederii au asigurat că Puigdemont este conștient de dificultatea situației, mai ales în contextul în care multe companii au amenințat că se retrag din Catalonia. O poziție total opusă față de cea a vicepreședintelui Oriol Junquenares, însă, care săptămâna trecută spunea că nici nu se pune problema ca firmele să plece din regiune, dacă se va produce ruptura de Spania.

În cazul unei eventuale declarații unilaterale de independență, Guvernul va declanșa articolul 155, a anunțat vicepreședintele Guvernului spaniol, Soraya Saenz de Santamaria, citată de BFM TV, articol care suspendă statutul de autonomie al regiunii catalane.

Într-un interviu acordat luni unui radio spaniol, vice-președintele Guvernului spaniol a amenințat că se va folosi de acest articol pentru a „restabili legea și democrația” în Catalonia.

Articolul 155 autorizează executivul național „să ia măsurile necesare pentru a constrângerea respectării acestor obligații sau pentru a proteja interesul general”.

Duminică, în Barcelona au avut loc manifestații de amploare împotriva declarării independenței Cataloniei. Timp de câteva ore sute de mii de oameni au manifestat pe străzile Barcelonei pentru unitatea Spaniei. Potrivit organizatorilor, numărul participanților a fost de 950.000, în timp ce estimările Gărzii Urbane au fost de peste 350.000.

În final, laureatul premiului Nobel pentru literatură, Mario Vargas Llosa, a susținut un dicurs manifest în care a condamnat „pasiunea naționalistă” și a subliniat că planul complotist al independenței catalane „nu va distruge 500 de ani de istorie” a unității Spaniei.

Totodată acesta a adăugat că Spania nu va deveni un stat al „lumii a treia”. Llosa i-a catalogat pe Carles Puigdemont, Oriol Junqueras și Carme Forcadell drept „puciști”.

Vicepreședintele Societății civicile catalane, Jose Domingo, a solicitat liderului catalan, Carles Puigdemont, să nu comită „actul insensibil și provocator” al declarării independenței și a făcut apel la „recuperarea bunului simț”.

Mariano Rajoy, premierul spaniol, a declarat că nu ar exclude folosirea puterilor constituționale pentru a îndepărta statutul autonom al Cataloniei, dacă aceasta și-ar revendica independența, informează Reuters.

Bogata regiune din nord-estul Spaniei, ce are propria sa limbă și cultură, a organizat un referendum la data de 1 octombrie privind independența sa, deși acesta a fost catalogat ilegal de Curtea Constituțională spaniolă.

Până în prezent, Rajoy a fost vag în privința posibilei utilizări a articolului 155 al Constituției ce l-ar putea autoriza să elimine Guvernul regional și să solicite noi alegeri locale.

În cadrul unui interviu pentru ziarul spaniol El Pais, Rajoy a fost întrebat dacă s-ar folosi de articolul 155, el a răspuns: „Nu exclud absolut nimic ce este în cadrul legii. Ideal, nu ar trebui să fie necesară implementarea soluțiilor extreme, dar pentru ca asta să nu se întâmple lucrurile trebuie să se schimbe”.

Curtea Constituțională din Spania a suspendat joi ședința Parlamentului Cataloniei care ar urma să aibă loc luni, 9 octombrie, și în cadrul căreia ar putea fi declarată independența regiunii, în urma referendumului de duminică. Decizia a fost motivată printr-o „urgență excepțională”, iar judecătorii constituționali susțin că reunirea plenului ar produce Spaniei „un prejudiciu foarte greu sau chiar imposibil de reparat”.

Liderul Cataloniei, Carles Puigdemont, și-a exprimat voința de a apărea lunea viitoare în fața plenului Parlamentului pentru a valida rezultatele și efectele consultării de pe 1 octombrie, cu Declarația de Independență a regiunii pe masă. Convocarea legislativului reunit a fost solicitată miercuri de mai multe grupuri parlamentare, iar secretatul general, socialistul Xavier Muro, a intervenit, avertizând că acel punct de pe ordinea de zi încalcă rezoluțiile Curții Constituționale prin care au fost suspendate legile Referendumului.

Decizia forului constituțional de a suspenda ședința de plen care ar fi trebuit să aibă loc luni a fost luată și pe motivul „repercusiunilor economice și sociale” pe care le-ar putea avea o asemenea decizie, astfel că orice fel de document sau rezoluție adoptate în ședința Legislativului catalan are statut de act „complet nul, fără valoare proprie și fără niciun efect”, mai transmite El Pais. Curtea a notificat în scris și conducerea Parlamentului catalan, inclusiv pe președinta Carme Forcadell, că au datoria de a „împiedica sau bloca orice fel de inițitivă care ar presupune ignorarea deciziei” luate joi, avertizându-i chiar despre „eventualele responsabilități, inclusiv penale” care ar putea apărea în caz contrar.

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, i-a cerut liderului catalan, Carles Puigdemont, să reintre în legalitate și să renunțe „cât mai curând posibil” la proiectul său de declarare unilaterală a independenței. Rajoy a precizat aceasta este cea mai bună soluție.

„Dacă există vreo soluție? Da, și cea mai bună este reintrarea în legalitate și afirmarea cât mai curând posibil a faptului că nu va exista nicio declarație unilaterală de independență, deoarece prin acest lucru se vor preveni rele mult mai mari”, a spus Rajoy, într-un interviu pentru Agenția Efe.

Miercuri, șeful executivului Cataloniei, Carles Puigdemont, a reiterat că va pune în aplicare rezultatul referendumului privind independența față de Spania , relatează site-ul agenției Reuters.

În debutul unui discurs televizat, Puigdemont l-a acuzat pe Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, că a adoptat poziția guvernului central de la Madrid, ignorând voința catalanilor.

„Regele Spaniei a ignorat faptul că populația catalană a fost victima brutalității din partea poliției. A avut oportunitatea de a se adresa tuturor cetățenilor și așa ar fi trebuit să fie, conform Constituției. Declarațiile regelui au dezamăgit mulți catalani, m-aș fi așteptat la un alt ton și la alt mesaj. Regele a preluat discursul și politicile guvernului lui Mariano Rajoy, unul catastrofal față de Catalonia”, a spus Carles Puigdemont.

Liderul guvernului regional nu a precizat dacă independența față de Spania va fi declarată luni, dar a reiterat că va pune în aplicare rezultatul referendumului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
Anunț-îngrijorător despre Kate Middleton, după ce a spus public că are cancer! Starea ei de...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte...
Un papă pentru care sexualiatea și desfrâul erau „virtuți”
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ce au descoperit astronomii după ce au studiat o galaxie masivă din Universul primordial