Prima pagină » Știri externe » Cehii, chemați la urne vineri și sâmbătă pentru a-și alege președintele

Cehii, chemați la urne vineri și sâmbătă pentru a-și alege președintele

Cetățenii cehi se vor prezenta la urne vineri și sâmbătă, pentru a desemna succesorul președintelui eurosceptic Vaclav Klaus, având de ales între veteranul de stânga Milos Zeman și aristocratul de dreapta Karel Schwarzenberg, un scrutin care se anunță deosebit de strâns, relatează AFP.

Cei doi pretendenți la fotoliul prezidențial au ieșit cot la cot din primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat prin vot universal direct la 11 și 12 ianuarie, cu 24,21% pentru Zeman, premier în perioada 1998-2002, și 23,4% pentru Schwarzenberg, șef al diplomației în cadrul Cabinetului de austeritate bugetară al lui Petr Necas.

Oricare ar fi numele noului locatar al Castelului din Praga, fostă reședință regală devenită sediu al președinției în 1918, cehii vor alege un proeruropean, și vor întoarce pagina euroscepticismului lui Vaclav Klaus, al cărui al doilea mandat expiră la 7 martie.

„Karel Schwarzenberg este un avocat convins al intergrării europene, în timp ce Milos Zeman este un pragmatic, capabil să schimbe poziția cu flexibilitate”, a explicat politologul Josef Mlejnek, de la Universitatea Charles din Praga.

În afară de atitudinea față de UE, la care Cehia a aderat în 2004, punctele comune între viziunea lui Zeman, economist de stânga în vârstă de 68 de ani, cunoscut pentru discursurile dure și acuzat adesea de populism, și Schwarzenberg, în vârstă de 75 de ani și având o descendență nobiliară, susținător al drepturilor omului și valorilor tradiționale.

Schwarzenberg este un admirator al lui Vaclav Havel (1936-2011), simbol al „revoluției de catifea”, activist neobosit pentru drepturile omului și președinte în perioada 1989-2003. Zeman, membru al partidului comunist în 1968-1970, este susținut de Klaus, fost economist pragmatic și rival politic al lui Havel.

Sprijinit de sindicate, Zeman câștigă puncte din partea electoratului de stânga, într-o regiune afectată de restructurarea economică. Spre deosebire de adversarul său anticomunist înverșunat, Zeman a solicitat susținerea partidului comunist, care a reușit un adevărat progres în alegerile regionale.

Umanist și conservator, Schwarzenberg beneficiază între timp de un sprijin puternic la Praga și în marile orașe. „Prințul” charismatic este totodată simpatizat de o mare parte a mediilor artistice și tinerilor din orașe, mulți dintre aceștia purtând insigne „cool” cu figura aristocratului cu mustață și creastă punk.

Al doilea tur reprezintă o „confruntate a două lumi diferite, al cărei rezultat ne va spune multe despre Cehia”, afirmă cotidianul Dnes. Rezultatul va fi cunoscut sâmbătă după-amiază.

Alegerile prezidențiale au loc pe fondul unei nemulțumiri generale, provocate de recesiunea economică și rata crescută a șomajului, care a atins valoarea de 9,4% și care afectează puternic țara de 10,5 milioane de locuitori. Campania electorală a fost caracterizată de tensiuni și atacuri la persoană, îndeosebi în momentele în care aceasta a degenerat în certuri cu privire la controversatele decrete Benes.

Aceste decrete, semnate după cel de-al Doilea Război Mondial de către președintele cehoslovac din acea vreme, Edvard Benes, au deposedat de bunuri aproximativ trei milioane de germani și austrieci din Sudeți, care au fost ulterior expulzați din Cehoslovacia.

„Ceea ce am făcut în 1945 poate fi și astăzi de condamnat drept o încălcare grosieră a drepturilor omului, iar președintele Benes ar trebui convocat la Haga” (sediul Curții Internaționale de Justiție), a declarat Schwarzenberg în cursul unei dezbateri televizate, provocând furia nu doar a lui Zeman și Klaus, ci și a veteranilor de război.

Noul șef de stat va fi al treilea de la independența Cehiei în 1993, după Vaclav Havel, Vaclav Klaus, aleși de Parlament printr-o procedură criticată pentru complexitatea sa.

Parlamentul a decis în februarie 2012 ca șeful statului să fie ales prin sufragiu universal direct, excluzând orice suspiciune de corupție.

Birourile de vot vor fi deschise vineri, între orele 13.00 și 21.00 GMT 15.00-23.00 ora României), și sâmbătă, în intervalul 07.00 – 13.00 GMT (09.00-15.00 ora României).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mesajul „Refuzați comanda dacă nu este livrată de un român” a dus la un dosar PENAL
Digi24
VIDEO Escapada la munte în doi, care a declanșat o adevărată isterie. Ce spun acum tinerii dați dispăruți și căutați timp de două zile
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit pe loc pe A1! Medicii nu au mai putut face nimic pentru ea!
Prosport.ro
Reacția lui Darren Cahill când a văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu la Wimbledon
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Mediafax
Toamna 2026 complet DIFERITĂ! Super El Niño rescrie anotimpurile
Click
Denise Rifai, înșelată de fostul iubit! Prezentatoarea a făcut dezvăluirea în direct: „De-aia n-a mai fost nimic după”
Digi24
Medicamente care pot deveni periculoase pentru organism pe caniculă. Medicii explică ce pacienți au cel mai mare risc de complicații
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit într-un accident teribil pe Autostrada Soarelui!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Topul celor mai ieftine Dacia disponibile prin Rabla 2026
Descopera.ro
Revoluția care a schimbat istoria pentru totdeauna!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Fizicienii au creat primul material cuantic la temperatura camerei