Prima pagină » Știri externe » Cine a fost primul MILIONAR american și cum și-a făcut averea. Stră-strănepotul lui a murit în naufragiul Titanicului

Cine a fost primul MILIONAR american și cum și-a făcut averea. Stră-strănepotul lui a murit în naufragiul Titanicului

Au trecut peste 200 de ani de la momentul care a marcar începutul unui adevărat imperiu financiar și al unei dinastii a cărei bază a fust pusă de un simplu imigrant german, care a devenit, în secolul XIX, primul milionar american. După două generații – și o avere impresionantă cumulată -, stră-strănepotul lui a preluat conducerea afacerii familie, și-a pus propria amprentă asupra New Yorkului, dar a ajuns cel mai bogat pasager care a murit în naufragiul Titanicului, un secol mai târziu.

Un imigrant din Germania, John Jacob Astor, sosit în America la 20 de ani, via Londra, a ajuns destul de repede să dețină monopolul comerțului cu blănuri și să rămână în istorie drept primul milionar american. În 6 aprilie, când se împlinesc 217 ani de la debutul oficial al afacerii lui, în clasamentul mondial al celor mai bogați oameni ai lumii sunt aproape 2.990 de miliardari în dolari, din care 888 sunt originari din SUA.

Povestea începe în 1763, în micul oraș german Waldorf (acum scris „Walldorf”), unde se naște Johann Jakob Astor, numit după tatăl său, un măcelar sărac, care a fost descris drept „jovial, bun de nimic… mult mai mult acasă, în berărie, decât la propriul foc”. Cu toate acestea, în ciuda apetitului de distracție, măcelarul gălăgios a fost serios când a venit vorba de viitorul fiului său și a reușit să strângă banii pentru a-l trimite pe tânărul Johann la școală, relatează Yahoo Finance.

Drumul spre America

Înarmat cu o educație decentă și un simț aparent înnăscut pentru afaceri, Johann Jakob Astor a părăsit școala la 14 ani și a lucrat cu tatăl său timp de doi ani, înainte de a-și căuta calea de a face avere în străinătate. În 1779, tânărul în vârstă de 16 ani s-a alăturat fratelui său la Londra, unde lucrau pentru producătorul de flaut și pian Astor & Broadwood, o firmă pe care unchiul lor o deținea în comun.

Dornic să-și facă avere în Lumea Nouă, adolescentul harnic a învățat engleza, și-a anglicizat numele în „John Jacob” și și-a economisit cu sârguință salariile până când și-a permis trecerea în America.

Războiul Revoluției Americane (1775-1783) a împiedicat planurile lui John Astor de a emigra, dar odată ce Tratatul de la Paris a fost semnat în septembrie 1783, nimic nu l-a mai oprit.

Două luni mai târziu, el a luat cel mai ieftin bilet disponibil și a pornit spre America, deși planurile sale au fost din nou date peste cap de noi întârzieri când nava a rămas blocată în gheață, lângă Baltimore, timp de două luni.

Totuși, întârzierea s-a dovedit a fi o binecuvântare deghizată. În timp ce aștepta ca nava să acosteze, John a întâlnit un coleg german de călătorie care avea experiență în achiziționarea de blănuri de la indigeni.

Întâlnirea întâmplătoare s-a dovedi neprețuită, inspirând omul de afaceri în devenire să-și încerce norocul în industria în plină dezvoltare a blănurilor.

John Jacob Astor a ajuns în sfârșit în New York în martie 1784. În anul următor s-a căsătorit cu Sarah Todd, fiica proprietarei sale, iar cuplul a avut opt copii împreună.

Dar nu doar viața personală a lui John Jacob Astor a înflorit în SUA. Inspirat de călătorul pe care l-a întâlnit pe navă, el și-a îndreptat curând atenția către comerțul cu blănuri, stabilind relații de afaceri profitabile, care l-au determinat să creeze o vastă rețea comercială în toată țara. Cumpărând piei brute de la indigeni și revânzându-le cu profit, John a avut în cele din urmă atât de mult succes încât a putut să-și deschidă propriul magazin de blănuri.

Până în 1800, John Jacob Astor a adunat o avere de 250.000 de dolari, echivalentul a aproximativ 6,5 milioane de dolari (5,2 milioane de lire sterline) astăzi.

Primul monopol american

În 6 aprilie 1808, John Jacob Astor punea bazele Companiei americane de blănuri, devenind jucătorul dominant în comerțul cu blănuri din America de Nord, chiar primul monopol din SUA.

Antreprenorul cu un succes răsunător și-a ramificat afacerea în alte domenii, făcând comerț cu mătase, ceai și chiar opiu și alcool. Această diversificare l-a ajutat să rămână pe linia de plutire când Războiul din 1812 dintre America și britanici i-a oprit afacerea cu blănuri.

În cei aproape 85 de ani de viață, John Jacob Astor a devenit un magnat al blănurilor și fondatorul unei familii renumite de capitaliști, lideri de afaceri și filantropi anglo-americani. Compania sa americană de blănuri este considerată primul monopol american de afaceri, potrivit Britannica.com.

John Jacob Astor a deschis un magazin de articole de blană în New York în jurul anului 1786, după ce a aflat despre comerțul cu blănuri în timp ce se afla la bordul navei care l-a dus în SUA. Beneficiind de Tratatul Jay dintre Anglia și SUA (1794) care a deschis noi piețe în Canada și regiunea Marilor Lacuri și, din afacerile perspicace cu triburile indiene, a adunat o avere. Având permisiunea de a face comerț în porturile monopolizate de Compania Britanică a Indiilor de Est, el a făcut tranzacții profitabile cu blănuri în China.

American Fur Company, întreprindere înființată în statul New York, în 6 aprilie 1808, de John Jacob Astor, a dominat comerțul cu blănuri din centrul și vestul Statelor Unite în prima treime a secolului al XIX-lea. Compania a absorbit sau zdrobit rivalii în timpul căutării de blănuri în regiunea Marilor Lacuri, valea râului Missouri, Munții Stâncoși și Oregon.

În 1810, Astor a organizat Pacific Fur Company, ca o subsidiară pentru a exploata comerțul cu blănuri cu China prin nord-vestul Pacificului. Postul principal al filialei, Astoria, situat la gura râului Columbia din Oregon, a fost pierdut în timpul războiului din 1812, punând astfel capăt întreprinderii. Până în 1834, când Astor și-a vândut participația, American Fur Company cu filialele sale devenise cea mai mare organizație comercială din Statele Unite.

Un titan financiar și un filantrop

În același timp, însă, John Jacob Astor a investit în imobilele din New York, care au devenit fundamentul averii familiei. Fiul său, William Backhouse Astor (1792–1875), a extins foarte mult proprietățile imobiliare ale familiei, construind peste 700 de magazine și locuințe în New York.

Cea mai bogată persoană din SUA la momentul morții sale, John Jacob Astor a lăsat moștenire 400.000 de dolari pentru înființarea unei biblioteci publice, Biblioteca Astor din New York, care a fost consolidată, împreună cu altele, ca Biblioteca Publică din New York, în 1895.

Instituția de cultură chiar a găzduit o expoziție dedicată filantropului, „Viața și moștenirea lui John Jacob Astor”, iar omagiul din prezentare este ilustrator pentru traseul lui.

„Primul milionar american și, la moartea sa, unul dintre cei mai bogați bărbați din lume, John Jacob Astor (1763–1848) a sosit în New York în 1784, la mai puțin de un an după ce trupele britanice au evacuat orașul distrus de război după sfârșitul Revoluției Americane. Nu a pierdut timp în a-și croi drum. Ca personaj și autor, agent și principal, el a fost cufundat în agitația culturală care a transformat Statele Unite în primii ei ani. Tranziția de la o economie agrară la una de piață, ascensiunea comerțului global și eclipsa etosului republican de către un liberalism emergent au tulburat tânăra națiune. Astor stătea în centrul acelor furtuni. Deși credea că banii nu au țară, știa că interesele lui sunt inseparabile de fluxul și refluxul politicii naționale. El și națiunea tânără au fost angajați în corecții de curs suprapuse; amândoi stăteau neîncetat între contingenţe incerte.

Povestea lui Astor este una a unei transformări continue. Deși și-a început cariera în comerțul cu blănuri, interesele sale de afaceri au ajuns să cuprindă comerțul cu ceai și mătase și, mai târziu, imobiliare din Manhattan. Profiturile din întreprinderile sale imobiliare au devenit bogăție generațională; bogăția tradusă în lux, pe de o parte, și filantropie, pe de altă parte. Pe parcurs, fiul cel mic al celui de-al doilea măcelar din Walldorf, Germania, a devenit un titan financiar”, arată sursa citată.

Stră-strănepotul său John Jacob Astor IV, cea mai bogată victimă de pe Titanic

Într-un fel de ironie a sorții, unul dintre cei mai celebri urmași ai săi a murit pe un vas care traversa Oceanul Atlantic, așa cum făcuse stră-străbunicul său 129 de ani mai devreme.

Ghinionul a făcut ca acest vas să fie Titanicul. John Jacob Astor IV a fost unul dintre cei mai bogați oameni din lume când a murit în naufragiul Titanicului.

Viața lui John Jacob Astor IV a fost marcată de inovații uimitoare și bogăție, dar și de scandal. Soția lui Astor, care era cu 30 de ani mai tânără decât el când s-au căsătorit, era însărcinată la bordul Titanicului și a supraviețuit. Astor ar fi plănuit să-și facă fiul din a doua căsătorie moștenitor, dar averea sa a ajuns să fie lăsată lui Vincent Astor, copilul său din prima căsătorie.

Pentru că vărul lui, William Waldorf Astor, a construit, în 1893, hotelul Waldorf, la colțul dintre Fifth Avenue și 33rd Street, se spune că John Jacob Astor IV a construit în 1897, pe colțul alăturat, hotelul Astoria. Când verii au fost în sfârșit convinși că unirea hotelurilor ar fi o decizie de afaceri inteligentă, a fost construit un coridor de marmură de 300 de picioare între ele și așa s-a născut faimosul hotel Waldorf-Astoria, scrie Business Insider.

În următoarele câteva decenii, hotelul a devenit un simbol al luxului, bogăției și clasei în New York. A fost considerat unul dintre cele mai bune hoteluri din țară și chiar din lume. Hotelul Waldorf-Astoria s-a închis în 1928 și a fost demolat, făcând loc clădirii Empire State Building. Noul hotel Waldorf-Astoria a fost construit în partea de sus a orașului, în 1931, mult după moartea lui Astor.

În urma naufragiului, John Jacob Astor IV a fost identificat după haine și ceasul pe care îl purta, un ceas de aur, simplu, dar inscripțonat cu inițialele lui.

Anul trecut, ceasul a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii.

Sursa foto: Profimedia


CITEȘTE ȘI:

Cum arată locul în care România își ține aurul. „Bătrâna de pe strada Threadneedle” păzește sute de mii de lingouri, în seifuri cu chei de un metru

Unde sunt cei mai mulți MILIARDARI din România. Cine sunt primii 10 cei mai bogați români

Subteranele Bucureștiului. ”Porțile Timpului”, pasajele energetice și tunelurile de fugă ale lui Nicolae Ceaușescu

Secretele Cazinoului din Sinaia. Tunelul prin care erau trecuți banii și amantele, sinuciderile ascunse și arginții din fântâna arteziană

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Cel mai frumos loc de pe Pământ” – destinația europeană aproape lipsită de turiști, cu hoteluri de la 35 de euro pe noapte
Digi24
Cele două probleme care țin pe loc încheierea unui acord de pace Rusia - Ucraina, dezvăluite de Keith Kellogg
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Alegeri Primăria București 2025. Prezența crește pe seară. Director INSCOP: Va câștiga cine a făcut ceva treabă în București / Cum arată situația în prezent
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
O crimă care pune gaz pe foc în procesul de mobilizare din Ucraina, în criză de soldați. „Sunt incredibil de ruşinată”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Ce este „divorțul silențios”: Rămâi căsătorit, dar ieși din relație