Prima pagină » Știri externe » Imagini spectaculoase de la unul dintre cele mai mari festivaluri ale Indiei. Peste 10.000 de femei s-au prins în “dansul fluturilor”

Imagini spectaculoase de la unul dintre cele mai mari festivaluri ale Indiei. Peste 10.000 de femei s-au prins în “dansul fluturilor”

Bianca Dogaru

Peste 10.000 de artiști au urcat sâmbătă seara pe stadionul Sarusajai din Guawahati, la evenimentul cultural „Bagurumba Dwhou”, unul dintre cele mai mari spectacole tradiționale organizate vreodată în statul Assam. În public s-a aflat și prim-ministrul Indiei, Narendra Modi

Premierul a ajuns la Guwahati și a fost întâmpinat de minsitrul-șef al statului Assam și de guvernator. Narendra Modi a participat la un roadshow și apoi s-a deplasat la stadion, unde a salutat publicul în limbile bodo și asameză. Acesta a cântat la serja, un instrument muzical tradițional al comunității Bodo. Momentul a avut loc în fața artiștilor și a publicului prezent pe stadion.

„Niciun prim-ministru nu a venit în Assam atât de des ca mine”, a declarat acesta. 

Evenimentul a fost dedicat dansului tradițional Bagurumba, care aparține comunității Bodo, și a fost prezentat drept una dintre cele mai ample manifestări culturale organizate în statul Assam.  Dansul este cunoscut sub denumirea de „dansul fluturilor” și este inspirat din mișcările naturii. Pentru că trebuie interpretat exclusiv de femei, reprezentația a fost susținută de peste 10.000 de artiste din comunitatea Bodo. Acestea au purtat costume tradiționale precum dokhna, jwmgra și aronai.

Programul serii a inclus și momente omagiale dedicate unor personalități culturale din Assam, precum Jyoti Prasad Agarwala și Lachit Borphukan. De asemenea, prim-ministrul a primit un portret al liderului Bodo din partea șefului Consiliului Teritorial Bodoland.

„Bagurumba Dwhou 2026” a fost organizat ca eveniment de promovare a patrimoniului cultural al comunității Bodo, în contextul manifestărilor culturale majore din nord-estul Indiei.


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Autostrada Moldovei, traseul complet. Ce tronsoane au fost deschise și ce se inaugurează în 2026, pe A7 Ploiești - Siret
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Mama Andreei Anița, mesaj dureros la cinci luni de la moartea tinerei: „Copila mea dragă, cu ochii ca cerul și părul bălai”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut