Prima pagină » Știri externe » Descoperire arheologică rară în Turcia: o sculptură misterioasă, veche de 11 milenii, înfățișează un om pe spatele unui leopard. Ce semnifică

Descoperire arheologică rară în Turcia: o sculptură misterioasă, veche de 11 milenii, înfățișează un om pe spatele unui leopard. Ce semnifică

Sculptură veche de 11.000 de ani, descoperită în Turcia - Foto: X/@MehmetNuriErsoy

O descoperire epocală este pe cale să schimbe tot ce știam despre începuturile omenirii pe pământ. Arheologii au găsit la Karahantepe, în Turcia, o sculptură veche de aproximativ 11.000 de ani, care înfățișează un om așezat pe spatele unui leopard. Descoperirea poate oferi noi indicii despre primele societăți neolitice.

O descoperire arheologică spectaculoasă, făcută în sud-estul Turciei, aduce o nouă piesă într-un puzzle vechi de peste 11.000 de ani și ar putea ajuta cercetătorii să înțeleagă mai bine lumea primelor comunități umane sedentare, potrivit aa.com.tr.

Arheologii care lucrează la situl preistoric Karahantepe, în apropierea orașului Șanlıurfa, au scos la lumină o sculptură din piatră care reprezintă o figură umană așezată pe spatele unui leopard.

Piesa are aproximativ 70 de centimetri înălțime și a fost descoperită în timpul campaniei de săpături arheologice desfășurate în acest an, a anunțat marți Mehmet Nuri Ersoy, ministrul turc al Culturii și Turismului.

Sursa video -X/@MagmaDergisi

Reprezentarea este cu atât mai importantă pentru cercetători cu cât stilul său diferă de sculpturile găsite până acum la Karahantepe. Ersoy a descris piesa drept o „sculptură compozită”, precizând că un asemenea stil nu fusese întâlnit anterior în sit.

Sculptura a fost găsită pe o banchetă din piatră amplasată de-a lungul peretelui unei construcții circulare cu un diametru de aproximativ trei metri. Podeaua structurii era acoperită cu pietre plate.

Sculptură veche de 11.000 de ani, descoperită în Turcia - Foto: X/@MehmetNuriErsoy

Sculptură veche de 11.000 de ani, descoperită în Turcia – Foto: X/@MehmetNuriErsoy

Contextul în care obiectul a fost descoperit este important pentru arheologi, deoarece poziționarea sa în interiorul construcției poate contribui la înțelegerea rolului pe care asemenea reprezentări îl aveau pentru oamenii care au trăit aici în urmă cu milenii.

Karahantepe, situl care dezvăluie o lume dispărută de peste 10.000 de ani

Karahantepe este unul dintre cele mai importante situri preistorice investigate în prezent în Turcia și se află la aproximativ 30 de kilometri de Göbeklitepe, locul devenit celebru în întreaga lume pentru monumentele sale neolitice.

Sursa foto: X/@arkeolojihaber

Sursa foto: X/@arkeolojihaber

Cele două așezări fac parte dintr-o regiune arheologică mai amplă cunoscută sub numele de Taş Tepeler – „Dealurile de Piatră”, care reunește peste o duzină de situri preistorice.

Cercetările desfășurate aici oferă o perspectivă rară asupra unei perioade decisive din istoria umanității. Cu peste 10.000 de ani în urmă, comunitățile din această regiune treceau treptat de la viața mobilă specifică grupurilor de vânători-culegători către forme de existență mai stabile și așezări permanente.

Sursa foto: X/@arkeolojihaber

Sursa foto: X/@arkeolojihaber

Vestigiile scoase la lumină arată însă că acești oameni dezvoltaseră deja practici sociale și rituale complexe într-o epocă aflată cu mii de ani înaintea apariției marilor orașe și a primelor sisteme de scriere.

Structurile monumentale din piatră, sculpturile și reprezentările oamenilor și animalelor descoperite în regiune au obligat arheologii să reanalizeze unele dintre teoriile tradiționale despre modul în care au apărut comunitățile organizate.

Săpăturile de la Karahantepe au început în 2019, iar situl a devenit rapid unul dintre cele mai importante puncte ale cercetării Neoliticului timpuriu.

Arheologii au descoperit aici construcții monumentale, reprezentări antropomorfe, sculpturi de animale și numeroase alte vestigii datând aproximativ din aceeași perioadă cu monumentele de la Göbeklitepe.

Sursa foto: X/@arkeolojihaber

Sursa foto: X/@arkeolojihaber

Noua sculptură a omului așezat pe leopard adaugă acum un element neobișnuit acestui univers simbolic.

Göbeklitepe a schimbat deja teoriile despre începuturile civilizației

La aproximativ 30 de kilometri distanță se află Göbeklitepe, cel mai cunoscut dintre siturile preistorice ale regiunii. Descoperit în anii 1960 și cercetat intensiv începând din anii 1990, situl a devenit celebru datorită uriașilor stâlpi din piatră în formă de T, unii dintre ei decorați cu reprezentări elaborate ale animalelor.

Vechimea și complexitatea construcțiilor au pus sub semnul întrebării ideea că arhitectura monumentală și practicile sociale sofisticate ar fi apărut numai după dezvoltarea agriculturii și a comunităților sedentare bine consolidate.

Karahantepe completează această imagine și arată că fenomenul nu era limitat la o singură așezare.

Noua descoperire a fost realizată în cadrul programului turc „Heritage to the Future”, prin care autoritățile urmăresc extinderea cercetărilor arheologice și conservarea siturilor istorice din țară.

Semnificația exactă a scenei reprezentate în piatră – un om așezat pe spatele unui leopard – rămâne deocamdată deschisă interpretării. Cercetătorii vor trebui să stabilească dacă sculptura avea un rol ritualic, simbolic sau o altă semnificație pentru comunitatea care a creat-o.

Pentru arheologi, tocmai această necunoscută face descoperirea atât de importantă.

Sculptura „deschide ușa către noi întrebări despre cele mai timpurii perioade ale istoriei umane” și va avea un impact amplu asupra comunității științifice, a declarat Mehmet Nuri Ersoy, ministrul Culturii și Turismului din Turcia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe