Prima pagină » Știri externe » Fără milă! Fostul președinte, condamnat la 17 ani de închisoare! Acuzat că a deturnat fonduri de zeci de miliarde!

Fără milă! Fostul președinte, condamnat la 17 ani de închisoare! Acuzat că a deturnat fonduri de zeci de miliarde!

Fără milă! Fostul președinte, condamnat la 17 ani de închisoare! Acuzat că a deturnat fonduri de zeci de miliarde!

Există o țară pe glob în care, de obicei, președinții ajung la închisoare după expirarea mandatelor. Și nu vorbim de orice stat, toate astea se întâmplă în Coreea de Sud, exemplu de democrație, implicare civică și vârf al capitalismului în Asia.

Ținând cont de toate, nu mai pare o surpriză condamnarea la 17 ani a fostului președinte Lee Myung-bak.

Lee Myung-bak a deturnat fonduri de 25 miliarde de won

Lee Myung-bak s-a aflat la putere din 2008 până în 2013. Eliberat pe cauţiune în aşteptarea deciziei Curții Supreme, el nu a fost prezent la tribunal în momentul anunţării sentinţei. Totuși, imediat după pronunțarea verdictului, polițiștii s-au deplasat la domiciliul său pentru a-l duce la închisoare, informează mass-media de la Seul.

Fostul președinte nu mai poate înainta niciun recurs, astfel că el riscă să-şi sfârşească zilele în spatele gratiilor. Asta, exceptând cazul în care ar beneficia de o graţiere prezidenţială, după cum arată presa locală.

Lee fusese declarat vinovat de corupţie în 2018 de un tribunal al districtului central Seul, care îl condamnase la 15 ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 13 miliarde de won (10 milioane de euro). În februarie, la apel, pedeapsa i-a fost majorată la 17 ani, iar joi, 29 octombrie, Curtea Supremă a confirmat condamnarea definitivă, estimând că fostul preşedinte a deturnat fonduri de 25,2 miliarde de won şi a primit mită în valoare de 9,4 miliarde de won.

Coreea de Sud, țara în care președinții ajung la închisoare

În Coreea de Sud, şefii de stat ajung adesea la închisoare după încheierea mandatelor. Astfel, patru ex-preşedinţi aflați încă în viaţă au fost cu toţii condamnaţi!

Park Geun-hye, care i-a succedat lui Lee Myung-bak, a fost destituită în 2017 în urma unui răsunător scandal de corupţie. În prezent, ea ispășește o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Predecesorul lui Lee, liberalul Roh Moo-hyun, s-a sinucis în 2009 după ce a fost interogat în legătură cu suspiciuni de corupţie ce implicau familia sa, în cadrul unei anchete desfăşurate în timpul preşedinţiei lui Lee. Roh era mentorul actualului preşedinte sud-coreean Moon Jae-in.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
TRAGEDIE în Bulgaria! Accidente în lanț pe autostradă, un român printre RĂNIȚI
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial