Prima pagină » Știri externe » Financial Times: Lumea nu se poate proteja de Trump /Un nou mandat de președinte al SUA ar afecta aliații din Europa și Asia, inclusiv România

Financial Times: Lumea nu se poate proteja de Trump /Un nou mandat de președinte al SUA ar afecta aliații din Europa și Asia, inclusiv România

Financial Times: Lumea nu se poate proteja de Trump /Un nou mandat de președinte al SUA ar afecta aliații din Europa și Asia, inclusiv România

Aliații Statelor Unite din Europa și Asia ar trebui să înceapă să se protejeze de posibila revenire a lui Donald Trump în funcția de președinte, în condițiile în care noul mandat probabil va fi foarte diferit de primul, cu impact asupra funcționării Alianței Nord-Atlantice și asupra războiului din Ucraina, ceea ce ar încuraja Rusia să amenințe țări estice, inclusiv România și Republica Moldova, comentează cotidianul Financial Times.

”În prezent, poți obține polițe de asigurare pentru aproape orice. Însă este aproape imposibil să faci asigurare pentru situația revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. Este momentul ca aliații SUA să se protejeze acum de Trump 2.0. Peste un an, când Trump ar putea fi președinte-ales, va fi mult prea scump. (…) Punctul de pornire este să accepte că o revenire a lui Trump la putere ar fi mult mai gravă pentru «Occidentul global» decât primul mandat. În 2020, Joe Biden a făcut campanie pe tema că Trump era o aberație. Această idee ar fi fără conținut în al doilea mandat al lui Trump”, notează editorialistul Edward Luce, într-un articol publicat în cotidianul Financial Times sub titlul ”Lumea nu se poate feri de Donald Trump”.

Autorul consideră că ”singura asigurare decentă” trebuie să se bazeze pe ”scenariul cel mai grav”. ”Pe această bază, trebuie să presupunem că victoria lui Trump ar putea fi considerată de președinții Rusiei și Chinei, Vladimir Putin și Xi Jinping, ca fiind o undă verde pentru avansarea agendelor. Statele Unite s-ar putea retrage din NATO, iar Ucraina ar fi lăsată pe cont propriu. Aliații și prietenii SUA din Asia ar trebui să se adapteze unei lumi în care Statele Unite nu mai subscriu securității lor”, precizează editorialistul, notând că Washingtonul ar abandona și eforturile de protejare a climei, nu ar mai susține drepturile omului și nici ordinea internațională bazată pe reguli.

Autorul avertizează că ”cel mai îngrijorător paravan” la care ar putea recurge aliații SUA ar fi dotarea cu armament nuclear. Japonia, Coreea de Sud și Australia au resursele tehnice pentru acest lucru, deși pentru Tokyo ar fi dificil să depășească această linie, ținând cont de faptul că a fost singura țintă a unui atac atomic. Cu o situație asemănătoare s-ar putea confrunta Germania, pentru a se putea proteja.

”Iar revigorarea lui Vladimir Putin și obținerea de câștiguri teritoriale în Ucraina, amenințând în același timp Polonia, țările baltice, România și Republica Moldova, ar putea transforma caracterul dezbaterilor din Germania. Dotarea cu armament nuclear constituie o formă de apărare în contextul în care Statele Unite ar putea adopta permanent o mentalitate specifică lui Trump”, subliniază editorialistul, notând că Iranul, Arabia Saudită, Turcia și Egiptul ar putea acționa în același sens.

În același timp, editorialistul crede că Trump ar putea recurge chiar la un război pentru a opri dotarea Teheranului cu arme nucleare.

O altă opțiune a aliaților SUA ar fi ca, în cazul modificării politicii externe a Washingtonului, să se orienteze spre apropierea de puteri revizioniste. ”Ținând cont de istoria Franței și Germaniei de a încerca să se înțeleagă cu Rusia, nu poate fi exclusă o astfel de schimbare a direcției. De fapt, îmbunătățirea relațiilor cu Rusia este mai probabilă decât dezvoltarea apărării comune a Europei în viitorul apropiat”, apreciază autorul articolului.

Referitor la războiul din Ucraina, editorialistul crede că, dintre marile puteri europene, doar Marea Britanie este de încredere că va menține sprijinul pentru Kiev, deși, în lipsa Washingtonului, Londra nu va dispune de resursele necesare pentru această sarcină. Italia, care a fost în mod ferm de partea Ucrainei sub conducerea premierului Giorgia Meloni, probabil va schimba brusc direcția dacă Trump revine la Casa Albă, iar țările baltice și Polonia ar deveni ”redute izolate” împotriva expansionismului Rusiei spre Occident.

”Cu cât Occidentul abordează mai rapid perspectiva revenirii lui Trump la putere, cu atât va fi mai probabil să opteze pentru o formă de asigurare mai principială. Statele europene au obiceiuri de cooperare mai profunde decât națiunile asiatice. În plus, este mai ușor să opui rezistență Rusiei decât Chinei”, concluzionează editorialistul Edward Luce, avertizând că, în cazul unei victorii a lui Trump, situația geopolitică ”se schimbă total”.

Foto: Profimedia

Citește și:

Germania salută decizia SUA de sancționare a coloniștilor israelieni și vrea ca UE să aplice măsuri similare

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
„Macron l-a trădat pe Merz și știe că va trebui să plătească”. Cum s-au inversat rolurile Franței și Germaniei în Uniunea Europeană
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună ianuarie 2026 cum nu a mai fost în România. Ce se întâmplă în București
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
„Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, gest sfâșietor când și-a văzut mama în sicriu. Nu s-a mai putut abține
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Una dintre cele mai faimoase fosile ar ascunde un membru cu totul nou al arborelui nostru genealogic